
Un motiv pentru stres, un pas înainte sau o bătălie pierdută?
Fără îndoială unii dintre noi au pierdut acest tren.
Mă gândesc la cei fără calculator, fără acces la internet, dar și la cei care, de teamă, din comoditate sau orgoliu s-au oprit la e-mail și refuză să accepte că există o lume și dincolo de percepția lor. Nu are rost să dau nume.
Nu vreau să le fac nici un fel de publicitate, nici pro, nici contra.
Se poate lua premiul Nobel și scriind cu pixul într-un caiet. Depinde de cine descoperă caietul și ce va face cu el.
Valoarea literară nu este direct proporțională cu popularitatea.
Ea poate fi sublimă, dar ce folos, dacă rămâne necunoscută, textul rămâne o aventură, un mesaj într-o sticlă aruncată în ocean.
De fapt s-a deschis o eră nouă în abordarea comunicării: până acum, mediul virtual era folosit pentru pregătirea evenimentelor, de data aceasta mediul virtual a găzduit evenimentul și avem motive să credem că așa va rămâne pentru multă vreme.
La motivele legate de sănătate se vor adăuga și cele economice, de timp și altele.
Așadar, dragi confrați, bun venit în era digitală!
Zorin Diaconescu
Bistrița, iunie 2020