Vom urmări tipologiile mitico-religioase întemeietoare ale Vechii Europe în bazinul tracic dunărean. Am observat existenţa unei trinităţi mitice: ZEUL (Creatorul),  EROUL (Întemeietorul) şi SACERDOTUL (Magul). Toţi aceştia purtau, potrivit numeroaselor surse antice,  numele aristocratic: ,,bess”, ,,boss”, ,,biss”, sau sinonimul sanscrit, ,,baal”, adică ,,stăpânii”.

Uneori, termenul sanscrit, ,,Baal” - ,,Stăpânul”, de unde avem ,,băl –bălai, -,blond” şi ,,bella” - ,,bălaie, frumoasă”, ca de altfel şi cuvântul ,,celt” - ,,popor blond”, este asociat numelui şerpoaicei mitice cu cap de lupoaică, din Mahabharata, numită ,,Ahy, mama daciuţilor şi a asurilor”,  soţia lui ,,Deus Daki” (Mahabharata, c. XII), dând conceptul etnic, ,,baal-ahii”, prin vetacizare ,,valahii”, alteori asociat cu ,,dece”, dând antroponimul princiar ,,Decebaal”. Credem că ,,Decebal” e întâi nume al regalităţii dace, preluat de persoană la încoronare. Unii zic că ,,valah” ar fi un nume celtic, şi nu greşesc, deoarece cuvântul ,,celt” însemnă ,,blond”, însumându-i iniţial pe toţi indoeuropenii în raport cu asiaticii mai închişi la ten, ca mai apoi să definească doar un singur neam. Tot aşa cuvântul ,,trac” îi definea pe toţi purtătorii totemului serpiform ,,traconul”, inclusiv pe grecii cu a lor monstru Kecrops, întemeietorul Atenei, apoi pe toţi localnicii din cele peste o sută de triburi tracice, ca mai apoi, în epoca romană, să definească doar un singur trib sud-dunărean. În felul acesta se înţelege cum  două triburi ,,celtice” se numeau ,,Boii” şi ,,Tauriscii” (nume evident tracice).

 Cât priveşte varianta antropo-toponimică, bissii, găsim termenul ca rădăcină în compoziţia numelui regelui tribului burilor, Burebista - ,,Bure bistes”, varianta ,,boss-tes” în numele tarabostesilor - ,,terra bosstes”, sau a regelui dac, anterior lui Burebista, ,,Rubo bestes”, (Gnaeus Pompeius Trogus:  ,,Historiae Philippicae”. Prologos c. XXXII 3,16;), cuvânt care, prin inversarea termenilor, dă ,,Bessrabo”, a biss-anţilor, a Boss-forului, a abaţiilor - ab bassia  etc, etc.

Spre deosebire de istorie, în ceeea ce priveşte mitologia, nu se poate vorbi despre o ,,proprietate naţională” exclusivă asupra acestor tezaure mitice străvechi, deoarece elementele constitutive ale  miturilor au avut o geneză şi o circulaţie pe un teritoriu uimitor de vast, fiind comune mai multor culturi care s-au suprapus, întrepătruns şi influenţat reciproc. În cel mai fericit caz ne putem lăuda cu tezaurizarea acestor comori. Oricum, grecii, de pildă, au fost mai harnici şi mai abili ca noi la tezaurizare, deşi noi, ca traci, suntem mai vechi, mult mai mulţi şi mai prolifici ca ei. Ce să mai vorbim de gestionarea şi exploatarea tezaurului. Ei tot... noi mai nimic!!!

La noi, românii, sentimentul etnic a fost foarte vag definit în vechime şi nu s-a simţit o necesitate stringentă a unei - vorbiri despre sine şi alţii, aşa-zisa: ,,Historia nostra”, aşa cum se manifestă în cazul minoritarilor, sau a noilor veniţi. Aceasta din pricină că am fost un popor uriaş, după zicerea lui Herodot: ,,...cei mai numeroşi..., după inzi.” (Herodot, Ist, V) şi, ,,praful s-a ales de el”, din pricina ,,neunirii”, zice M. Eliade. (Mircea  Eliade: ,,Teroarea istoriei şi destinul României”. Foaia naţională, Paşti, 1937.)

Mai grav, la noi, ,,vorbirea şi lauda de sine...” au fost socotite ca fiind păcate! Am avut totdeauna o perspectivă transcendentă asupra realităţii, optică ce a primat imanenţei, spre deosebire  de toţi cei din jurul nostru, care, cu statut de minoritari nou veniţi, au fost siliţi să fie mai pragmatici, justificându-şi în scris prezenţa şi proprietăţile agonisite prin război sau prin alte mijloace.

A venit, însă, o vreme în care, împuţinându-ne, lipsa ,,vorbirii de sine” cuprinsă în istorii şi în mitologii, concepte pe care elinii le-au întemeiat prin Herodot şi Hesiod, ne-a devenit extrem de nefavorabilă, încât Mihail Kogălniceanu cita din arhiereul biblic, Aaron, începătorul preoţiei leviţilor evrei, următoarele: ,,Dacă nu-ţi cunoşti începutul neamului tău vechi, vor veni unii să-ţi spună că pământul în care locuieşti nu e al tău ... Toate aceste cuvinte ni s-au zis şi nouă, românilor. Începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut în mai multe chipuri, pământul ni s-a sfâşiat, driturile (drepturile) ni s-au călcat în picioare, aceasta numai pentru că n-am avut conştiinţa naţionalităţii noastre, numai pentru că, nescriind, n-am ştiut şi n-am avut pe ce să ne întemeiem şi să ne apărăm dreptăţile”. (M. Kogălniceanu: ,,Gândirea socio-politică despre unire”. Ed. Pol. Buc. 1966, pag. 30).

Pr. Prof. Nicolae Feier