În continuarea seriei „Portrete românești de dincolo de Ocean”( în 2022 a apărut volumul al V-lea din acest ciclu jurnalistic sui-generis în publicistica noastră), scriitoarea și jurnalista Elena Mitru (n. 18 octombrie 1943, București, în prezent cetățean american, cu domiciliul în localitatea Waterbury, statul Connecticut) a publicat la aceeași editură bucureșteană, RewexComs, o nouă carte de interviuri, „Arta în conversație”, de data aceasta avându-i ca interlocutori pe opt artiștiplastici ce activează în țară, dar având (unii dintre dânșii) și notorietate internațională.

 

Tot ca o noutate publicistică, patru dintre partenerii de dialog ai Elenei Mitru sunt și jurnaliști consacrați, membri ai UZPR. Surpriza nu este absolută, având în vedere că, în ultimii ani, UZPR a manifestat o deschidere totală către jurnaliștii din presa culturală, inclusive către unii dintre artiștii plastici și graficienii care utilizează, ca alternative de comunicare, forme variate de artă, adecvate presei, de la desenul satiric, la ilustrația de carte, colajul fotografic, grafica publicitară, de dinamica artistic și de impactul la public, în prezent funcționând, încadrul Uniunii, chiarși o Filială cu acestprofil.

                   Membră a CenacluluiLiterar „Mihai Eminescu”, din Astoria (NYC), condus de părintele-profesor Theodor Damian, colaboaratoare la revistele newyorkeze „LuminăLină/Gracious Light”, „Romanian Journal” și „New York Magazine”, corespondent permanent, pentruRomânia, al mai multor publicații din țară: „Astralis”, „DetectivLiterar”, Convorbiriliterar-artistice”etc, colaboratoare  la revista „Destine literare”, din Montreal, condusă de scriitorul și gazetarul Alex Cetățeanu,  la „Condeierul românesc”, din Salsburg, publicație a soților Daniela și Constantin Gumann, ambii membri ai UZPR, ca și a altor publicații ce apar sub egida Uniunii noastre, Elena Mitru surprinde de fiecare dată prin noutatea temelor alese, prin ineditul relatărilor, textele sale fiind, în același timp, pledoarii pentru românism, pentru promovarea valorilor naționale, peste hotare.  Se poate spune chiar că România are, prin persoana sa,  în Connecticut, un veritabil ambasador cultural, onorific și benevol, dar cât se poate de calificat și competent.

                   Personalitate cu valențe creative multiple, artist plastic (în calitate de designer vestimentar a participat la numeroase expoziții, în țară, înainte de expatriere, darși în țara de adopție, fiind recompensată public cu  „Citation for Faithfull Service” , dar și cu diploma oferită de „Federation of Churches”, din Queens, Astoria, pentruactivitatea de voluntariat artistic), journalist și scriitor, Elena Mitru a publicat, cu deosebire în ultimii ani, peste 40 de volume originale, inclusiv seria de interviuri, în curs de completare cu noi volume. Membră a UZPR din 2020, Elena Mitru a primit în același an și Diploma „Scriitorul anului”, oferită de Uniunea Scriitorilor, Filiala Bistrița și de UZPR, pentru Antologia  „Triptic literar. Grupul de la New York, seriile Poezie, ProzășiCriticăliterară”,   complete sintezeliterar-istorice despre activitatea publicistică a disporei românești din New York și din America de Nord, în general.

Textele literare și jurnalistice ale EleneiMitru, ce pot fi întâlnite frecvent în publicațiile citate, dar cu deosebire cărțile sale (din motive obiective, publicistica EleneiMitru poate fi consultată mai ales în cărți, presa americană de limba română neavând încă, din motive obiective, anvergura pe care ar merita-o) se remarcă prin finețea observațiilor, prin sinceritatea opiniilor asumate, și, cu deosebire, prin echilibru și sobrietae. Într-o vem ecând,  în presă , dar și în literatură, proliferează vulgaritatea, agresivitatea sau efemerul, Elena Mitru rămâne un adept ferm al valorilor tradiționale, al gustului pentru frumosul etern.

Încadrându-se în tematica ce deja a consacrat-o,cea a jurnalismului activ, recentul volum de interviuri al EleneiMitru pledează, indirect, pentru cunoașterea, sau, după caz, recunoașterea unor valori „locale”, le spunem noi cu îngăduință, dar, judecând după realizări, chiar internaționale. Din păcate, în grabă,sau din indolență, nu mai luăm seama la creatorii de lângă noi, nu mai cunoaștem îndeajuns oamenii de valoare ai neamului. A fost necesară, deci, intervenția, de peste Ocean, a Elenei Mitru ca să ne amintim de unii dintre artiștii noștri consacrați (unii chiar și în lumea literară!), precum fosta diplomată Lia-Maria Andreiță, care și-a expus prima dată tapiseriile cu subiecte istorice și literar-filosofice la Accademia di Romania, din Roma, făcând-o pe regretata profesoară și academician Zoe Dumitrescu-Bușulengasă să declare: „Aparent tapiseriile sale(ale Liei-Maria Andreiță-n.n.) trădează o artă mai ludică, dar, la o privire atentă, compozița este extrem de strunită. Întâlnim aici elemente constitutive ale folclorului românesc. Despre colegul nostru, jurnalist radio și poet „îngândurerat”(după titlul unui volum ce merita, poate, alt destin literar), Marin Constantin, creator nu doar de „limbănouă” darși de genuriliricenoi,  aflăm că „dublul” său artistic, C. Fierbințeanu, pe numele de adopție, în fapt un alter-ego plastic, s-a „născut” în lungile ședințe de redacție de la fostul Radio, adesea plictisitoare, sau prea politizate, când redactorul prea puțin atent la partea ideological „mâzgălea”,  pe proiectele de sumar, desene abstracte.  Mai târziu, aceste „năzbâtii colorate” nu doar că au fost publicate odată cu volumele născute din acele „chingi” redacționale, dar au fost și expuse și comentate de critici de artă, fiind considerate chiar o nouă formă de artă abstractă.

Trei dintre artiștii intervievați, Ion Hultoană, Ecaterina Mihai și Mihai Pârvu, apațin, ca generație și ca mod de expresie plasică,  anilor  de debut ai EleneiMitru. Astăzi fiecare dintre ei este un artist consacrat, un model public. În acest sens mărturiile pictorului Ion Hultoană sunt exemplare: „La împlinirea vârstei de 80 de ani și 50 de ani de activitate în pictură am expus la Galeria Artelor, de la Cercul Militar Național, fiind prezentat de pictorul Valentin Tănase, și premiat de Șeful Comandamentului Logistic al Armatei. Ca unul care am slujit  sub Drapelul României peste patru decenii, a fost un trimf, mai ales că, de-a lungul anilor, oricât am încercat n-am putut să uit prima iubire, Pictura” (p. 161).

În carte întâlnim și două exemple de artiști creatori de drumuri noi în artă. Unul este bistrițeanul LucianDobârtă, LuciD, după numele său de artist, care, după aproape 20 de ani de muncă cvasi-anonimă, în domeniul publicității comerciale și-a descoperit, de la o vreme, vocația de creator de „Metaforismevizuale”, cum le numește el, creații ce îmbină arta fotografică, metafora plastic și îndemânarea tehnologică. Noile sale lucrări, între care și inspirata copertă a cărții „Arta în conversație” (un colaj ce cuprinde treielemente, visul, reprezentat de o femeie în semiprofil, desăvârșirea, un lan de grâu în pârgă, și inspirația, o tastatură de calculator năpădită de maci) sunt expresii ale unei gândiri creatoare în plină evoluție. Lucian Dobârtă este și un creator ce reflectează la destinul artei, ce încearcă, prin aceste metafore plastic să„îmblânzească”lumea, să-I domolească impulsul autodistuctiv. Tablorile sale sunt pledoarii pentru salvarea omenirii de la dezastru, pentru întoarcerea la valorile spirituale, chiar la religie, sunt reflexii poetico-plastice pe teme publice. „Tot ce urmăresc este să sugerez. Uneori o fac cu vehemență, alteori voalat, cu finețe și chiar cu ironie”(p.94). Retras, modest și creativ, Lucian Dobîrtă este, publicistic vorbind, unul din „pariurile câstigate” ale Elenei Mitru, un jurnalist cu fler și cu sensibilitate.

       La polul opus este Constantin Gumann, el însuși scriitor, dar și comentator politic în presa românească din Austria. Creațiile sale plastice, cu totul inspirate, intră în zona designului utilitar. El lucreazăîn metal, creind forme spațiale, tridimensionale, cum este proiectul „Lampa infinitului”,  o replică, desigur, elegant și sinceră, la „Coloana Infinitului”, a lui Brâncuși. Anume, pentru realizarea acestui proiect, Constantin Gumann a inventat și un dispozitiv de tăiere cu care a finisat unghiurile romburilor ce se repetă obsesiv. „Natura este modelul inspirației mele”, conchideartistul(p.144).

Deferentă cu artiștii, obișnuită cu excentricitățile și ciudățeniile lor, Elena Mitru este, journalistic vorbind, gazda excelentă. Dovadă este și felul cum sunt concepute aceste interviuri, deschise, fără false reverențe, dar stricte când e vorba de definirea unor principii ale creației. Se poate spune chiar că jurnalistul Elena Mitru nu prea lasă loc de ascuns, invitaților săi. De aceea, interviurile sunt complete, excesiv de exacte, adesea chiar antologice.

      La plecarea din țară, Elena Mitru mi-a încredințat câteva gânduri și impresii . De data asta, dar numai ocazional, s-au inversat rolurile. Cronicarul a devenit jurnalist, e drept, temporar, iar jurnalistul s-a confesat: „După trei ani de absență, am reușit să mă întorc în draga mea Românie. Întreruperea, forțată, s-a datorat pandemiei ce s-a abătut peste lume și peste țara mea de adopție. De fiecare dată când mă reîntorc aici, sunt cuprinsă de fiorul aducerilor aminte. Am regăsit o țară mândră, înfloritoare chiar, în ciuda restricțiilor ce au trecut peste ea. Oamenii însă au avut puterea să depășească totul, și să se ridice la nivelul valorii lor. Am venit cu gândul revederii prietenilor, al colegilor de condei. Contactul cu lumea literară și jurnalistică mi-a depășit însă toate așteptările. Impresiile mele din trecut nu puteau să treacă și peste unele restricții. Ele au existat, și am depus mărturile chiar în cărțile mele, dar literatura, cu totul, a invins. Din contră, ce am văzut acum este o literatură și o presă mult mai valoroasă, mai provocatoare. Despre scriitorii și jurnaliștii care mi-au fost aproape, înaceste cinci săptămâni, nu am decât cuvinte de laudă, începând cu colegii de la Bistrița, care m-au primit cu multă căldură, profesorul Dorel Cosma, jurnalistul Menuț Maximian și pictorul Lucian Dobărtă, la fel, academicianul Gheorghe Păun, apoi colegii de la București, Evelyne Croitoru, Camelia Pantazi-Tudor, Firiță Carp și AntoanetaRădoi, editoarea și prietena mea, Raluca Tudor, confrații din Cenaclul „Arena Literară”, conducerea UZPR, în frunte cu președintele Sorin Stanciu, și nu în ultimul rând, colegul și prietenul meu, aș zice, Marian Nencescu. Toți la un loc, și fiecare în parte, au menținut ridicată ștafeta lansărilor de carte, a interviurilorși a textelor ocazionale, ce au marcat prezența mea, la București. Pe fondul acestor activități încurajatoare, sunt hotărâtă să-mi continui eforturile, să public în continuare, să„dau seama”lumii, celor ce încă mai citesc, despre evenimentele trăite. Mulțumesc pe acestă cale celor care s-au implicat în promovarea mea ca scriitor și jurnalist de limbă română, care m-au încurajat și m-au lăudat. Dragi imei,  spe să ne și revedem, în curând”.

Și, cum orice sfârșit este și un început , această mărturie, deschide calea revenirii.

Marian NENCESCU