9 MAI - ZIUA EUROPEI!

În fiecare an, pe data de 9 mai se serbează Ziua Europei. Pe lângă această semnficaţie, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial. Sebarea Zilei Uniunii Europene marchează istorica declaraţie de la 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985. 

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori, respectiv proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

La Bistriţa ziua de 9 Mai - Ziua Europei, va fi marcată astfel:

Instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa, organizează, cu ocazia Zilei de 9 Mai, o serie de manifestări dedicate Zilei Independenţei de Stat a României, Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene, după următorul program:

1. Vineri, 9 mai 2014, în prezenţa ministrului apărării naţionale, domnul Mircea Duşa, începând cu ora 09.00, pe Platoul Monumentului Eroilor, din cimitirul municipal:
Ceremonial militar-religios:
acordarea onorului militar;
salutul „Drapelului de Luptă”;
intonarea Imnului Naţional al României;
oficierea serviciului religios;
depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor.

2. Vineri, 9 mai 2014, în prezenţa primului-ministru al României, domnul Victor Ponta, începând cu ora 11.15, la Monumentul Eroilor, amplasat în municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş:
Ceremonial militar-religios:
întâmpinarea persoanei oficiale;
prezentarea onorului şi a raportului;
trecerea în revistă a formaţiei şi salutul formaţiei;
intonarea Imnului Naţional al României;
Apelul Solemn;
citirea extrasului din Ordinul de misiune;
oficierea serviciului religios;
alocuţiuni şi defilarea unităţii.