30 IUNIE, ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI! LA MULȚI ANI!

 

 

Asociația Generală a Învățătorilor din România a decis că Ziua Învățătorului se sărbătorește în 30 iunie, dată la care a fost înființată asociația, în 1927. Se oficializa atunci manifestarea solidarității între cadrele didactice la nivelul României Mari – corolar al tradiției asociative învățătorești începută în 1869 în diferite provincii în care exista școală românească. Profesorii, educatoarele și învățătorii din România s-au simțit onorați să fie serbați și felicitați de ziua apostolilor în fiecare an. Și an de an, chiar de ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită toate sacrificiile, asumându-și apostolatul. În 1923, la un congres al lor ținut în Arad, învățătorii au fost numiți ,,cei bogați în lipsuri, în îndatoriri și iubiri de moșie.”