E mijloc de ianuarie, e iarnă, iarna ce-a început calendaristic de-o lună și jumătate, și nu ninge. Plouă. Dar bine că plouă. Dacă nici n-ar ploua, un anotimp, două, trei, nici primăvara, nici vara, ce-a devenit tot mai secetoasă,  nici toamna, prin definiție ploioasă, nici iarna, când ploaia este atipică, atunci am duce un dor nebun de apă. Și de beneficiile ei, și de curgerea ei, și de stropi, și de valuri, și de cer înnorat, și de sete, și de codrul verde.

      Aproape că ajung cu gândul ploii la folosofia lui „e bine și așa”. Dar sunt domenii unde chiar nu poți omenește îmbunătăți mare lucru. Anul ce tocmai s-a încheiat a fost unul al simplificărilor în multe privințe, cum ar fi petreceri, călătorii, manifestări, etape ale vieții…

       Nunți, cu efectiv redus, care nicicum nu s-au putut amâna. Bine și așa. Înmormântări doar cu câțiva membri de familie. Decât deloc… Oameni mai puțini. Bine că mai sunt/em. Au murit în toată lumea … Nimeni nu-i va aduce înapoi. E o numărătoare stranie. Ca o mașinărie, grea, de metal, rece, ursuză și distrugătoare. Au murit și săli de spectacole, de teatru, de film. Acestea mai pot reveni la viață, ca natura primăvara.

       Mergând într-un alt plan, școala s-a mutat on-line. Bine că mai există, și așa. Unii  nu mai scriu, doar tastează, trimit mesaje scurte. Bine că mai scriu și așa… Decât deloc!... Alții nu mai citesc, decât reclame… Bine că mai cunosc literele. E bine și așa!

      De un timp, facem exerciții de memorie. Să nu uităm lucruri simple, care altădată erau normale. De exemplu, să nu uităm zăpada. Zăpada din copilărie, din poezie. Zăpada care se instala, firesc - miraculos, la începutul iernii și pleca odată cu ea. Zăpada și iarna erau două prietene ce mergeau mână-n mână. Dacă zăpadă nu e, atunci să nu fie oare nici iarnă? Dar ce nume să aibă acest anotimp ciudat?!...

     Dispariția zăpezii, așteptarea ei îndelungă, apusul unei lumi. O lume cu care ne-am obișnuit și acum își schimbă fața, își reconfigurează traseul. Surâdeam la expresia „iarna ne-a/ i-a luat pe nepregătite”, dar acum chiar nu suntem  pregătiți să rămânem fără zăpadă. Un cuvânt ( cuvintele rămân ) din seria sinonimică zăpadă – nea – omăt. La celelalte două, mult mai plastice și mai sugestive, aproape că nici nu ne mai gândim. Dacă nici la zăpadă nu ajungem!... Nu putem fi atât de duri, încât să spunem că-i „acră”.

      Cine știe?!... Poate ne așteaptă zăpadă. Poate noi să așteptăm în continuare zăpada. Să merităm acest înveliș sublim. Dar de când ne-am adăpostit la umbra tehnologiei, parcă nici zăpada nu mai îndrăznește să vină, să ne tulbure, să ne ningă, să ne albească, să ne deranjeze din munca on-line, din lumea de gheață în care ne-am baricadat, la care am ajuns fără zăpadă.

 

ELENA M. CÎMPAN