Românul care cunoştea cincisprezece limbi, părintele filologiei româneeşti, revoluţionarul paşoptist din Transilvania, unul dintre  fondatorii  Academiei Române, primul vicepreședinte şi  apoi președinte al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român(ASTRA), întâiul  român care a  redactat un tratat de poetică,   istoricul, teologul, poetul, politicianul, profesorul, pedagogul, jurnalistul,  traducătorul și orientalistul  Timotei Cipariu a fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi enciclopedice ale României.

 

         1.Viaţa

 

        Timotei Cipariu s-a născut  la 21 februarie 1805, în familia ţăranului Iacob Cipariu din satul Pănade, comuna Sâncel, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică, azi judeţul Alba. Salomia, mama lui Timotei Cipariu era rudă cu Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu.

 

           După clasele primare din comuna natală, pleacă la Blaj, unde va face studii gimnaziale între 1816 şi 1820,   filosofice între 1820 şi 1822 şi  teologice  între 1822 şi 1825. Între 1825 și 1827 este profesor la „Gimnaziul Greco-Catolic” din Blaj( din 1831, Liceul „Sfântul Vasile cel Mare”), iar în  anul 1828, devine profesor de filosofie la   Seminarul Teologic, apoi pe rând,  profesor de Dogmatică, de Studii biblice, la aceeaşi instituţie teologică blăjeană.  Între 1854 și 1875, este numit director al Gimnaziului din Blaj și inspector al școlilor din oraș, iar între 1833 și 1866, a fost director al Tipografiei Diecezane.

 

            Tânărul Timotei Cipariu  era pasionat de cultură, de literatură  veche, de limbile  orientale.Avea o extraordinară sete de cunoaştere. La vârsta de 14 ani,  lectura în original operele  clasicilor latini, Vergiliu și Ovidiu. La vârsta de 16 ani,  recita  pasaje  întregi limba elină,   din  epopeile homerice, Iliada și Odiseea. Învaţă singur araba, persana etc.

 

            Lingvistul Al.Philippide  surprinde  cu multă fidelitate portretul acestui mare iubitor de cultură: „Pe vremea aceea era un om, Timotei Cipariu, şi omul acela şi zi şi noapte era cu cartea în mână, şi când dormea, dormea pe scaunul de la masa de lucru. Ştia multe limbi, atâtea câte toţi specialiştii români de astăzi la un loc luaţi nu ştiu, şi citise toţi scriitorii români din sec XVI şi XVII din scoarţă în scoarţă, şi un mic rezumat din această muncă de erou a publicat într-o capodoperă, Principii de limbă şi scriptură”.

 

             De altfel, enciclopedul  Cipariu îşi mărturiseşte această pasiune :„Când vedeam vreo carte undeva îmi ardea inima să o capăt, să o citesc. Acea ardoare şi nespusă plăcere către cărţi de atunci [din copilărie] îmi rămăsese nestinsă toată viaţa până în aceste zile târzie în care scriu acestea: ea fu cauza principală a soartei mele…”( Cipariu, Timotei, Jurnal, Editura Dacia, Cluj, 1972, p.73).

 

         Pe linie bisericească, Timotei Cipariu, în 1827, a fost  hirotonit preot Greco-unit, de către  episcopul Ioan Bob, iar din 1842 devine canonic. Ulterior  va fi prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia și Făgăraș.

 

          Timotei Cipariu a fost de asemenea  membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte (1877-1887) al societății ASTRA. A fost membru al Societății Literare Române (1866), instituţie care a stat la baza fondării Academiei Române, fiind ales ulterior vicepreședintele ei. A fost membru al Societății Germane de Orientalistică.

 

          Timotei Cipariu  este unul dintre cei zece secretari ai Adunării Naționale de la Blaj din 1848.Este ales membru în Delegația trimisă la Curtea imperială din Viena pentru a  expune  împăratului  revendicările  românilor transilvăneni. Este de asemenea  membru în Comitetul Național Român din Sibiu, iar în 1863-1864 membru, deputat, în Dieta de la Sibiu.

 

           Urmărit de autorităţile imperiale austriece, Timotei Cipariu se  refugiază la Sibiu  şi se ascunde    într-o camera de la etajul  unei    case  de pe strada Avram Iancu. Este vorba de imobilul  de la numărul 17, care în acea vreme se afla  în proprietatea lui Johann Böbel. După moartea  acestuia,  casa este  cumpărată de către Paul Theil. Ulterior va avea alţi proprietari.

 

         Timotei Cipariu  va  locui aici în perioada 1848-1849 şi va  avea  întâlniri cu  toţi  conducătorii revoluţiei paşoptiste din Transilvania, respectiv cu Gheorghe Bariţiu, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian, Axente Sever, Avram Iancu, Dionisie Romano, Nicolae Nifon Bălăşescu etc.

 

          Se stinge din viaţă  la data de 3.septembrie 1887, la Blaj şi este înmormântat în “Cimitirul Grecilor”.  Cuvântul funebru  a fost rostit de către  dr. Ioan Rațiu, în 5 septembrie 1887.

 

          Biblioteca lui Timotei Cipariu, una dintre cele  mai  mari biblioteci  personale din  Transilvania, a fost confiscată  de comunişti şi  integrată  în  fondul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române.

 

1.Opera

 

a)Antume

 

-Ecloga, Blaj, 1833;

 

-Drama pastorale, Blaj, 1860;

 

-Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi, Blaj, 1854;

 

-Istoria sfantă sau biblică a Testamentului Vechiu și Nou, Blaj, 1855, 80 p. (ed. a II-a, 1859);

 

-Scientia Sântei Scripture, Blaj, 1854, VI + 240 p.; a retipărit cu litere latine Orologierul și Liturghierul.

 

-Acte și fragmente latine și românești pentru istoria Bisericii românești, mai ales unite, Blaj, 1855;

 

-Compendiu de gramateca limbei române, Blaj, 1855 (ed. a V-a, Sibiu, 1876, ed. a VII-a, Blaj, 1897);

 

-Crestomatie sau Analecte literarie din cărțile mai vechi și noue românești tipărite și manuscrise, începând de la sec. XVI până la al XIX, cu notiță literară, Blaj,1858;

 

-Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Blaj, 1860;

 

-Cuvânt la inaugurarea Asociațiunei, Blaj, 1862;

 

-Principia de limbă și de scriptură, ed. I, Blaj, 1856; ed. a II-a, Blaj, 1866;

 

-Gramatica limbii române, vol. 1. Analitica, Blaj, 1869 ; vol. II. Sintactica, Sibiu, 1877;

 

-Despre limba română. Supliment la Sintactica, Blaj, 1877.

 

b)Postume

 

-Călătorie în Muntenia, în vol. Prietenii istoriei literare I, București, 1931 (publicat de Al. Lupeanu Melin);

 

-Început de autobiografie, ed. îngrijită și note de Șt. Manciulea, Blaj, f.a. (extras din „Cultura creștină”);

 

-Jurnal, ed. îngrijită și prefață de Maria Protase, Cluj, 1972;

 

-Poezii, ed. îngrijită și prefață de N. Albu, Cluj, 1976 ;

 

-Discursuri, ed. îngrijită, antologie și glosar de Ștefan Manciulea și Ion Buzași, Cluj-Napoca, 1994;

 

-Opere. Vol. I, ediție îngrijită de Carmen Gabriela Pamfil, introducere de Gavril Istrate, București, 1987; vol. II, introducere de Mioara Avram, București, 1992;

 

-Pagini literare, ediție îngrijită și postfață de Ion Buzași, București, 1999;

 

-Epistolar 1836-1877, cuvânt înainte de Eugen Simion, text îngrijit, studiu introductiv și note de Ioan Chindriș, București, Editura Academiei Române, 2005;

 

-Poezii și scrieri religioase, ediție îngrijită de Ion Buzași, Târgu Lăpuș, Galaxia Gutenberg, 2008.

 

c)Traduceri

 

-Gramatica limbii latine, 2 vol., după M. Schinagl, Blaj, 1857-1860, (ed. a II-a, 1865-1869);

 

-W. T. Krug, Elemente de filosofie, 2 vol., Blaj, 1861-1863;

 

-Portarea de buna cuvienția între oameni, Blaj, 1855; ed. a II-a, Sibiu, 1863.

 

         A tradus de asemenea din Goethe, Manzoni şi E. Sue, precum şi poeme arabe sau fragmente din scrisorile poetului latin, Publius Ovidius Naso, Lessing, Tasso etc.

 

 3.Activitatea culturală şi politică

 

        Erudit filolog,  istoric, politician, teolog, pedagog, poet, jurnalist, traducător și orientalist, cunoscător a cincisprezece limbi  (greacă, latină, ebraică, arabă, siriacă, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză, maghiară etc.), Timotei  Cipariu este unul dintre cei mai mari oameni de cultură pe care i-a  dat  România.

 

         Despre abilităţile lingvistice ieşite din comun ale lui Timotei Cipariu, lingvistul prof. univ.Dr. Dimitrie Macrea, membru al Academiei Române  a scris următoarele:„A învăţat singur douăsprezece limbi vechi şi moderne: italiana, franceza, spaniola, germana, engleza, maghiara, dar şi multe limbi orientale, ca ebraica, siriana, araba, egipteana, turca şi persana. Din veniturile lui modeste de profesor, Cipariu a reuşit să-şi formeze una dintre cele mai bogate biblioteci personale de la noi din acea vreme, compusă îndeosebi din manuscrise şi documente vechi româneşti, lucrări de filologie şi de istorie, studii de orientalistică, manuscrise arabe şi persane” (Dimitrie Macrea, „Lingvişti şi filologi români”, Editura Știinţifică, Bucureşti, 1959, p.68).

 

       Ca jurnalist Timotei Cipariu a  înfiinţat şi a condus diverse publicaţii:Organul luminărei,  înfiinţat în 1847, devenit, în 1848 Organul Națiunale( primul ziar românesc cu litere latine);Învățătorul poporului (1848);Archivu pentru filologie și istorie , înfiinţat în  1867, prima revistă românească de filologie.

 

            Ca filolog, adept al curentului latinist, influenţat de   spiritul Şcolii ardelene, a  publicat  valoroase  studii  despre  limba română şi despre structurile ei gramaticale, fiind considerat  părintele filologiei și lingvisticii românești.

 

             În consecinţă, opera cipariană se bucură şi astăzi de aprecierea lingviştilor: “În calitate de filolog, eruditul transilvănean s-a preocupat de tot ce constituie obiectul de studiu al acestei discipline: a identificat cele mai reprezentative texte (tipărituri şi manuscrise) vechi româneşti, pe care le-a supus unui examen critic complex, în urma căruia a reuşit să formuleze ipoteze, de obicei plauzibile, în legătură cu datarea, locul apariţiei, paternitatea unora dintre ele, cu filiaţia textelor tipărite în momente şi în regiuni diferite şi să reproducă fragmente din aceste scrieri cu o acribie nemaiîntâlnită până atunci; a editat şi comentat inscripţii, documente istorice, acte oficiale (diplome) etc., îmbinând principiile diplomaticii cu rigurozitatea filologiei […].Pe lângă meritul de a fi conservat o mare parte din tezaurul cultural, procesul de editare a textelor vechi, iniţiat de Cipariu la mijlocul secolului al XIX-lea, a favorizat cercetarea în spirit ştiinţific modern a limbii române, din perspectivă diacronică mai ales. Însăşi opera lingvistică a lui T. Cipariu oferă o primă dovadă concludentă în acest sens. Numeroasele lui contribuţii la emanciparea studiului limbii române (din Principie de limbă şi de scriptură, ed. I în „Organul luminarei”, 1847-1848, ed. a II-a, Blaj, 1866, Elemente de limba română după dialecte şi monumente vechi, Blaj, 1854, Gramateca limbei române. Partea I. Analitică, Bucureşti, 1869, Partea a II-a. Sintetică, Bucureşti, 1877 şi altele) au avut ca fundament materialul faptic extras din textele vechi româneşti, chiar de el antologate şi judicios interpretate”( Carmen-Gabriela Pamfil, Timotei Cipariu, primul filolog român, Limba română. Revistă de ştiinţă şi cultură, nr. 1-2, anul XVIII, 2008).

 

         Timotei Cipariu a scris, de asemenea poezie, proză, memorialistică, dramaturgie. Legat de  lirica cipariană,  Nicoale Iorga, în cartea sa  “Oameni cari au fost”,  a afirmat că „a revoluţionat poezia lirică a timpului”.

 

           Sciitorul, teologul şi istoricul literar  Ioan Buzaşi, care s-a ocupat de  manuscrisele lui Cipariu   a descoperit o poezie  pe care a asemănat-o cu sonetul Cerească-mpărăteasă şi Rugăciunea către Fecioara Maria din Paradisul lui Dante, dar şi cu începutul poeziei Rugăciune a lui Mihai Eminescu. Iată prima strofă a acestei poezii: „Cerească-mpărăteasă de câte ori îţi cer / Să sufli-ntr-al meu cuget un suflet de cântare, / Cu-o rază de lumină ca ziua ce răsare / În pieptu-mi fără umbră aprinsă ca pe cer…”.

 

            Ca politician, conducător al Revoluţiei paşoptiste, a militat, cu toată fiinţa lui, pentru drepturile poporului român din Transilvania,  nedreptăţit, discriminat de ocupanţii  austrieci.

 

            Despre viaţa şi opera lui Timotei Cipariu au scris: Elie Dăianu, Timotei Cipariu, București, 1937;Ștefan Manciulea, Timotei Cipariu și Academia Română, Blaj, 1941;Ștefan Manciulea, Timotei Cipariu și Astra, Blaj, 1943; ediție și prefață de Ion Buzași, Blaj, 2001;Ioan Chindriș, Un memorial de călătorie a lui Timotei Cipariu, în: „Steaua”, XXI, 1970, nr. 5, (244), p. 114-122;Ioan Chindriș, Timotei Cipariu, vilegiaturist, în: „Manuscriptum”, VII, 1976, nr.3, p. 74-78;József Hajós, Timotei Cipariu și filosofia, Editura Acad. Republicii Socialiste România, 1987;Mioara Avram, Timotei Cipariu, părintele filologiei românești, în „Memoriile Secției de Filologie, Literatură și Artă”, IX, 1987, p. 13-18;Valeriu Nițu, Traian Vedinaș, Timotei Cipariu. Arhetipuri ale permanenței românești, Cluj-Napoca, 1988;Mircea Popa, Timotei Cipariu. Ipostazele enciclopedistului, București, 1993;Ion Buzași, Timotei Cipariu – scriitorul, Blaj, 2005;Ion Buzași, Timotei Cipariu – 200, în „România literară”, 2005, nr. 7;Carmen-Gabriela Pamfil, Timotei Cipariu, lingvist și filolog, Iași, 2008.

 

           În încheierea acestul articol reproducem o poezie din  lirica  lui Timotei Cipariu:

 

 ”Sonetul XXI

 

Viața-mi astăzi, iată jumătate

 

Și-atâtea zile, cându-mi vin aminte

 

Din pace-avută văz că-i fură date.

 

De cum trăisă dulcele-mi părinte.

 

Ci-n sânu-mi nu știu ce prea iute bate,

 

Și simț că arde d-un foc prea ferbinte.

 

Ah, cine știe, au nu de-aci-nainte

 

Prin trup și oase-mi focul va străbate.

 

Pricep și zic: arzi foc într-al meu sânge,

 

Curând străbate-l, oh, tu să nu-nceți

 

Până-n cenușă ce mă vei preface.

 

Că lacrămi moi nu te vor stânge.

 

Tu arzi ascuns subt șepte tari peceți

 

Și-atunci… atunci avea-voi și eu pace”.

 

Lector univ.Dr. Vasile Chira

Scriitor, filosof  şi teolog