Prof. Mirela Rus

 

„Eu sunt lumina lumii; Cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

                                                         (Ioan 8,12)

Revista  „Lumină Lină”, redactată trimestrial de către Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, Capela Sf. Apostoli Petru și Pavel, publică articole de teologie și spiritualitate, istorie, literatură și cultură, poezie și proză, în limbile română și engleză. Este distribuită în USA, România, Moldova, Ucraina, Rusia, Canada, Austria, Grecia, Cipru, Serbia, Ungaria, Israel, Australia.

Partea de teologie debutează cu un cuvânt de învățătură rostit în duminica a șaisprezecea după Rusalii, de către părintele Theodor Damian, referitor la pilda talanților.  Ceea ce explică părintele este aparenta discriminare pe care o înțelege omul de rând și nu numai, la auzul acestei parabole. De ce eu primesc un talant, iar celălalt doi? De ce un om este mult mai înțelept decât celălalt? De ce unuia i se dau bogății, iar asupra altuia, muncitor pe brânci, de abia își câștigă pâinea, vine câte o năpastă asupra lui, de pierde și puținul pe care-l are?  Ne luminează răspunsul oferit în această meditație, și anume, „asta este rânduiala lui Dumnezeu”, căci doar El știe cât putem duce, ce și cât putem face. Apoi, venim pe lume înzestrați cu diferite daruri. „Lipsa” aparentă a darurilor pe care noi o constatăm se datorează lipsei de explorare a sufletului  nostru. „Nimeni nu este fără de dar”, spune Sfântul  Apostol Pavel.

M. N. Rusu vorbește despre un calendar ceresc, cu rezonanțe în universalitatea gândului înalt, oferit de către Liviu Șoptelea.

În poemul „Vâltoarea”, Nicolae Jinga ne transmite „năucitoarea senzație dintâi” și ne invită să jucăm, odată prinși în „ciuleandra primejdiei” și să scriem, căci „clipele trec”, dar „hârtia ne suportă”. Marcel Miron evocă felul în care începi să urci prin „jertfa” creatoare. Nicolae Dan Fruntelată își intitulează catrenele  XXIII, XLIX, LI, LXXX, CVIII, imaginea creată fiind una a singurătății în care este îngropată țara de aici, odată „grădină de-nchinat”, precum și a „bătrânului Dumnezeu”, îngropat și El în aceeași solitudine.

            În ceea ce privește partea de „STUDII”, ni se prezintă o imagine a limbii române în mass-media, de către Ion Haineș. Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea vis-a-vis de prăbușirea nivelului de cultură, în general, ceea ce duce la degradarea limbii române. Limba este componenta fundamentală a spiritualității unui neam, este „măsurariul civilizațiunii unui popor”, spunea Eminescu, este „întâiul mare poem”al său, o definea Blaga, iar Alexei Mateevici o vedea „ca  pe o comoară”. Iar  noi, „noi, epigonii”, cum o percepem? Considerăm precum Nichita al nostru, că „a vorbi despre limba română este ca o duminică”? Din păcate, tot mai puțin sau chiar deloc. De ce? Pentru că în loc să se cultive adevăratele valori, să se ofere modele, repere, viața publică românească aduce în față contra-exemple, promovează non-valoarea, ce dăunează moral și intelectual.

            Un popas tacit, dar profund, facem strecurându-ne prin „Elegia de noapte bună” sau prin „Abisul” lui Gellu Dorian, precum și „Așteptând”, pentru a ne convinge că „Speranța nu moare niciodată”, în opinia Danei Opriță și a „Poemului despre poem”. Cultul personalității  lui Nichita, „frumos și „inevitabil”, este evocat de către Cătălina Hașotti, în „Misterul Nichita”, invitându-ne să „înlocuim durerea cu mirarea.” Roxana Pavnotescu, Mariana Floarea, Silvia Bodea Sălăjan, sunt alte nume a căror sensibilitate artistică este dezvăluită în revista ”Lumină Lină”.

            Este conturată apoi harta prezenței lui Șerban Eminescu în Austria și Germania, de către Dan Toma Dulciu. Copleșitor este „Acatistul de dragoste eternă-poetului îngerilor Vasile Voiculescu”, înălțat în eter de către Sabina Măduță.

            Partea intitulată „Documente și mărturii”, a revistei, cuprinde încercarea lui M. N. Rusu de a ne desluși „Enigme eminesciene”. Apoi, același M. N. Rusu ne oferă spre delectare „Autografele lui Nichita cel Stănescu”, precum și călătoria în lumea „Amintirilor despre Cenaclul Literar Amfiteatru” alături de Constantin Severin. Carolina Baldea ne face să simțim „Gustul pâinii” frământate „ce hrănește și lumină”.

            În ceea ce privește partea istorică, este din nou prezent M. N. Rusu, vorbindu-ne despre „Anonomii Unirii”. Tudor Nedelcea ne prezintă „un nume ce trebuie rostit cu pioșenie pentru întreaga sa activitate și mai ales pentru mecenatul său” (astfel fiind evocat de către academicianul Mircea Păcuraru), și anume, Emanuil Gojdu, un patriot autentic și un filantrop.

            Miron Scorobete demonstrează vechimea Mioriței, care „iese din ceață”. Se asociază imaginea mioarei cu aceea a jertfei, doar că aceasta (jertfa) este ridicată pe o treaptă supoerioară, jertfindu-se însuși păstorul. Așadar, termenul „mioară” era „termen sacerdotal”, Miorița existând pe timpul lui Vergiliu.

            La capitolul „poezie” sunt puse în valoare în paginile revistei și operele unor alți creatori, cum ar fi: Teo Cabel, Ion Maria, Alexandru Cazacu, Victor Marola, K.V. Twain, iar la partea de proză sunt evidențiate scrierile: „Clopotarul”, semnată de Florentina Popescu, „Baltazar, que nuevas me traes?”, ce aparține Gabrielei Căluțiu Sonnenberg, „Leagăn, legănel...”, sub semnătura Cleliei Ifrim.

            Mihaela Albu face un portret „unui scriitor-martor al lumii de astăzi pentru lumea de mâine”, Constantin Pădureanu, un autor axat pe mai multe paliere: poezie, povestire, teatru, dar și însuflețit de dragostea pentru jurnalistică. Pășind mai departe pe cărarea „Luminii Line”, îl descoperim pe Mircea Anghelescu sau Viața ca o carte, după cum ni-l prezintă Dan Anghelescu, ca pe una dintre figurile emblematice ale vieții scriitoricești din România de azi, cercetător, critic și istoric literar. Mircea Popa pune în valoare lucrarea extrem de utilă și bine informată a lui Nicoae Mareș, care pune în circulație realități istorice, demografice, culturale, ecleziastice, geopolitice, vorbind despre relațiile româno-polone.

            Tudor Rățoi stăruie asupra unei lucrări de eminescologie, „Eminescu”, semnată de Tudor Nedelcea. Autorul pare a se fi îmbolnăvit și el de „eminescianită”, spune Tudor Rățoi, parafrazându-l pe C. Noica, deoarece a început să scrie despre Eminescu, la început cu timiditate și umilință, ca mai apoi să nu se mai poată opri.

            „Prăbușirea poeziei în irealitate nu se produce pe traiect negativ, ci pe o ascendență inversă a spiritului”. Asta pare a se demonstra în „volumul insolit despre estetica expresiei poetice în post modernitatea mileniului III”, „Fizica și metafizica poeziei”, a lui Ioan Gâf Deac. Cronica realizată pe marginea acestei opere este semnată de către Nicolae Mareș.

            Cititorul revistei este purtat pe aripi de vers din loc în loc, iar vinovați de zborul printre stihuri se fac și Alina Chicet, Victor Albu, Mariana Păduraru, George Rîurel Bălan. Alexandra Roceric, printre cugetările sale, ne transmite și că „frica rănește visele mari!”.

            Rahim Karim Karimov, poet, publicist și traducător din limbile uzbecă, rusă și kirkiză, mărturisește prin vers că „unde este inima sa, acolo este Patria sa”. „Time moves fast” („Timpul se mișcă repede”) și, prin stihurile sale, poetul, scriitorul, omul de cultură Dorel Cosma, încearcă să-l prindă din urmă. Timpul trece în zbor pentru noi toți, dar amprenta pe care a lăsat-o de-a lungul vremii în viața culturală, și o face în continuare, domnul profesor, omul de litere și cel care a dus folclorul arta, tradiția bistrițeană, românească dincolo de hotarele țării, Dorel Cosma, va pune stavilă vremelniciei.

Marian Nencescu aduce un omagiu învățătorului neamului, academicianului-profesor Alexandru Surdu, plecat printre astre în ziua de 11 decembrie 2020, la rubrica In memoriam.

            La partea de recenzie, Ioan Gâf-Deac ne îndreaptă privirea spre „Poeme din anticamera vieții”, aparținând poetului-cărturar, teologului Marcel Miron, un îmblânzitor de suflete și „un vânt cald”, după cum îl numește autorul cronicii. Mai departe, Maxim Morariu ne captează interesul înspre a citi despre „Sate, preoți și biserici ortodoxe din partea de Vest și sud-Vest a Clujului”, lucrare ce aparține lui Dacian But-Căpușan. Gustăm apoi din potirul zicerilor fără seamăn ale lui Dorel Cosma, cu referire la opera scriitorului și jurnalistului Menuț Maximinian, „În ițari și fără mască”, prezentând-o ca fiind o oglindă a județului Bistrița-Năsăud, atât prin oamenii locului, cât și prin oamenii care au vizitat această zonă. Cartea aceasta, arată autorul recenziei, domnul Dorel Cosma, este rezultatul a zece ani de muncă a jurnalistului Meuț Maximinian, în care a adunat reportaje, editoriale, emisiuni radio și TV, dar și interviuri.

            La rubrica „Reportaje”, Nicole Smith alocă un spațiu generos „unui misionar generos”, Theodor Damian și cărții „Convorbiri cu Theodor Damian”, de Florentin Popescu. Se prezintă de asemenea evenimentul: Simpozionul anual „Mihai Eminescu” la cea de-a 28-a ediție-Ianuarie 2021, New York. Cititorul va fi încântat să afle, datorită prezentării Ianei Târnăvan, despre Cenaclul  literar „Mihai Eminescu” din New York ce-l va omagia pe academicianul Ioan-Iovitz Popescu, o personalitate românească de excepție.

            Un eveniment editorial extrem de important dedicat iubitorilor de poezie românească ce locuiesc în SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, este adus la cunoștință de către Daniel Ioniță. Volumul „Romanian Poetry from its Origins to the Present ” („Poezia românească de la origini și până în prezent”) este de fapt o re-prezentare a volumului „Testament-400 de ani de poezie românească”.

            Revista „Lumină Lină” își închide filele cu o retrospectivă trimestrială și cu câteva anunțuri. Nu pot decât să mă declar recunoscătoare pentru energia creatoare și pentru lumina ce străbate dincolo de paginile acestei lucrări, până la sufletul cititorilor săi, printre care am onoarea să mă număr. Mulțumiri celor care și-au dat mâna și oferă în dar parte din sufletul lor de creatori și iubitori de frumos.