PROMENADA POEȚILOR

      Programul Palatului Culturii, al Societății Scriitorilor Bistrițeni ”Conexiuni”, cuprinde în cadrul Târgului Mare al Bistriței, desfășurat între 19 și 27 august 2017, o Promenadă a Poeților, ce va avea loc în data de 24 august 2017. Manifestarea va începe la ora 11.00, din fața Palatului Culturii, pe traseul Centrul Documentar Expozițional, de pe Pietonal, Casa cu Lei și revenire la Palatul Culturii.

      Inspirată din evenimente europene ( la Paris am participat la asemenea ”deschideri”, prin poezie ), Promenada va cuprinde, în punctele amintite, lecturi publice în aer liber, pentru spectatori, trecători, culminând cu numeroase lansări de carte în Sala ”Conexiuni” de la Palatul Culturii.

      Promenada Poeților este o inițiativă unică de acest fel în Bistrița și propune o intrare a poetului în Cetate, o coborâre ( urcare ? ) a lui în Agora, în stradă. După modelul Comedia dell” arte, Poezia dell” arte își va găsi loc la Bistrița, cu ritm, cu rimă, cu imagini, cu idei, cu gânduri, cu sentimente. Și toate acestea vor fi în măsură să înfrumusețeze chipul orașului prin poezie. Aceasta este prima ediție a Promenadei. Cu siguranță, în anii ce vor urma, Bistrița va avea un loc binemeritat și în poezia contemporană.

      La Promenada Poeților participă scriitori din Franța, Nicolas Charlety, Zelida Charlety, din Israel, Nidal Kassem, din Serbia, Vladan Tesanovic, din Germania, Ioana Heidel, din România, Ioan Radu Văcărescu, George V. Precup, Anca Sîrghie ( Sibiu ), Aurel Pop ( Satu Mare ), Daniela Gîf ( Iași ), Cornel Udrea, Antonia Bodea ( Cluj- Napoca ), Mariana Pândaru- Bârgău ( Deva ), Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Zorin Diaconescu, Victor Știr, Ioan Cioba, Nicolae Feier, Alexandru Cristian Miloș, Ana Zegrean, Victoria Fătu- Nalațiu, Marilena Toxin, Gheorghe Mizgan, Rodica Fercana, Ștefan Veșcari, Niculae Vrășmaș ( Bistrița ).

 

Elena M. Cîmpan