Am publicat și noi, recent un material șocant : „Orașul cel mai maghiar” din Transilvania. Poate ar fi trecut neobservat dacă nu mi-ar fi fost trimis de prieteni din S.U.A. care au fost și ei, la rândul lor,  șocați. Parcurgând textul trebuie să spun că am înțeles de la bun început linia ziaristei maghiare. Am încercat să-l citesc calm și cu toleranță. După lectură m-am întrebat dacă un astfel de text nu este o exemplificare totală a libertăților din România. Dincolo de  micile înțepături mă întrebam oare în ce țară mai au minoritățile atâtea drepturi ? S-a intrat în istoric ( nu știu cât de documentat ) dar este o opinie pe care o putem împărtăși sau nu. Modul în care cultura unei minorități este respectată în totalitate reiese (poate fără să vrea) exact din conținutul articolului. Poate chiar din acest motiv nu au fost reacții. Finalul, cu patria mamă, mi s-a părut cam tendențios ca și „Plânsul după tradițiile pierdute” dar, cum plânsul liniștește îi dorim ziaristei și celorlalți plângăcioși  lacrimi calde de uitare.

prof.dr. Dorel Cosma