”MISS TRANSILVANIA”, LA BISTRIȚA ÎN 23 AUGUST

Bistriţa va găzdui, în cadrul manifestărilor dedicate ”Târgului mare de vară al Bistriței” - ”Miss Transilvania” - eveniment organizat de Miss TV în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal.

Evenimentul va loc duminică 23 august, pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu, începând cu ora 19.00.

Dacă anii trecuţi în cadrul Sărbătorii oraşului se organiza concursul ”Miss Bistriţa”, anul acesta revine cu o nouă provocare, cu siguranţă, titlul de ”Miss Transilvania” fiind o carte de vizită puternică şi garanţia frumuseţii celor care-l deţin.

Bogdan Vlădău va fi amfitrionul evenimentului și împreună cu bandul său va acompania live defilările supermodelelor. Vor fi două jurii: unul al presei, compus din reprezentanți ai media transilvane, și unul de specialitate, format din câștigatoarele unor titluri de frumusețe obținute în campaniile SuperModels MissTv alături de fotografi, designeri și bloggeri de modă.

Surprizele evenimentului vor fi detaliate la momentul oportun.