Biserică noastră e zidită pe mărturisirea ,,bărbaților apostolici din Dacia... cu o credinţă și viață neprefăcută și care nu pot fi bănuiţi de nici un fel de vicleșuguri”,  așa cum îi descrie Sfântul Atanasie cel Mare, într-o enciclică prin care justifică bazele Ortodoxiei pe probitatea succesiunii doctrinare apostolice a vechilor noștri episcopi daci, Silvestru și Protogenus (Sf. Athanasie cel Mare P.G.XXV col 565-567 și în Fontes,v.II, pag.38-39). Mărturia vine din gura celui mai mare teolog al al ,,Veacului de aur” al creştinismului.

Episcopii daco-sciţi descind dintr-o cultură ce a influenţat decisiv elenismul şi apoi creştinismul.

Numai că ,,Milenara civilizație creştină romană de Răsărit, numită ROMANIA, (Ioannis S. Romanidis: ,,Acordul Ortodocşi-Vatican de la Balamand”. Liban, 1993. Theoligia. Periodicul Bisericii Greciei, Vo. VI. 1993, Nr. 4, p. 57-580) protejată de uriașul stat ortodox numit Imperiul Roman de Răsărit (330-1453), stat ,,controlat de către bessi”, (D. Stăniloae: Bessii…, p. 335), a fost ştearsă intenţionat din mentalul colectiv occidental, după Otto și Carol cel Mare, fondatorii ,,Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană”. Singurul ,,adevărat” împărat al ,,Sf. Imperiu Roman”, nu a mai putut fi decât cel ,,uns de către Sfântul Părinte, Papa”. (Prof. dr. Clark Clarton: ,,Adevărul...”, Ed. Eclsiast. Salysbury, M.A. U.S.A. 1999, p.32)

 ,,De aceea românii (și nu numai) vor fi numiţi în cronicile occidentale  ,,greci” sau ,,păgâni.”

Imperiul Roman de Răsărit nu s-a numit pe sine niciodată ,,Imperiul Bizantin” și nici ,,grecesc”. Despre aceasta, Clark Carlton zice: ,,Imperiul Bizantin nu a existat vreodată. El s-a numit totdeauna Imperiul Roman”. (Ibidem). 

Termenul ,,Imperiul Bizantin” a fost creat artificial de către Hieronymus Wolf, în Ausgburg, în sec. al XVI-lea, după ce Imperiul Roman de Răsărit căzuse sub otomani, tocmai pentru a revendica pe nedrept pentru papalitate ,,întreaga moştenire romană”.(Ibidem)

El a existat sub numele ,,Bazileea Romania” sau scurt, ,,Romania” tot acest timp, cu capitala în Constantinopolul condus mult timp nu de greci, aşa cum se crede acum, ci de romanitatea estică bessă, urmaşii căruia sunt… românii, mai ales entităţile valahe sud-dunărene heraclido-macedone asimilate acum masiv de către greci şi slavi. Ei au avut tot timpul Princiaritatea şi Liturghia din oraşul sfântului lor, Constantin cel Mare şi al lui Justinian, pe care Biserica românească i-a socotit totdeauna sfinţi ai săi.

E bine că elevii români învaţă astăzi la ,,Istorie” în amănunt despre Carol cel Mare. Numai că, despre sfântul stră-român Justinian I, cel mai mare dintre toţi împăraţii creştini romani, egal întru toate cu daco-romanul Constantin cel Mare şi Sfânt, nu le spune nimeni nimic

Azi avem ,,Crezul” citit în Sfânta liturghie datorită confruntării dintre mitropolitul Tomisului, sf. Bretanion, cu împăratul roman arian, Valens (364-378 dHr). Informaţia ne vine de la Sozomen şi de la Teodor de Mopsuestia, precum şi din scrisorile 164 şi 165 ale Sf. Vasile cel Mare către Bretanion Tomitanul, numit de fapt Vârtan Scitul, Bretanion fiind o eleninizare a numelui dacic Vârtan, cu rădăcini în numele zeului  vedic indo-europen  Vârta – Vârtra, dragonul cu cap de lup, steagul dacic.

 Valens, venind din Nordul Dunării, după o luptă cu goţii, a fost primit cu fast în marea catedrală din Tomis, zidită de către Constanţa, sora lui Constantin cel Mare. De la ea e numele actual al metropolei.

 Era în anul 374 dHs. În cuvântarea sa, împăratul a promovat erezia ariană. Atunci, Vârtan Scitul (Bretanion, cum îi zic grecii) l-a înfruntat pe împărat spunând că la Niceea, în anul 325, cei 318 episcopi ortodocşi au hotărât altfel. Apoi a întrebat poporul: Voi, turma cea sfântă a lui Hristos, cum credeţi? Atunci, tot poporul a rostit în biserică cu voce înaltă ,,Crezul” nicenian. Împăratul s-a înfuriat, ameninţându-l pe mitropolit, însă acesta a zis celor de faţă: Cei ce credeţi ca împăratul rămâneţi aici cu el. Cei ce credeţi Adevărului veniţi cu mine.

 Tot poporul l-a urmat într-o altă biserică din oraş, bazileul râmânând singur, doar cu suita sa. Deşi s-a răzbunat, poporul sciţilor (geto-dacii pontici) l-a silit pe împărat să-l menţină în tron pe marele arhiereu dac.

Împăratul Justinian emite mai târziu ,,Novelele” (Decretele imperiale) 123 din 1 martie 546 şi 137 din 26 martie 565, prin care practica tomitană a citirii Crezului în biserică cu voce înaltă  devine obligatorie în toată Biserica Ortodoxă Universală.

În două scrisori, Sfântul Vasile cel Mare îi mulţumeşte lui Bretanion pentru trimiterea la cererea sa a moaştelor Sfântului Sava de la Buzău, (martirizat de către goţi în 12 aprilie 372) în Capadocia (Kap Dakia –Capătul Daciei. Capadocia e şi azi sub autoritatea Patriarhiei Române!), moaşte pe care le va împărţi în toate zidirile mănăstireşti scitice (Skitoplisurile din Egipt, Ţara Sfântă, Siria etc. Acolo erau mănăstiri fortificate ale bessilor scito-minori. (De tradiţia lor a vrut sfântul Francisc de Assisi să lege Ordinul Minoriţilor, cu scopul catolicizării lor, însă fără succes).

Pentru prima dată, în anul 372, în scrisori se afirmă că sălbatica Goţia şi Skitia Minor se află ,,in tys Romania” - ,,în Romania”. (Acad. Mircea Păcurariu: Ist. Bis. Ort. Rom. vol. I, pag. 100-101).  Mai mult, aici avem primele cuvinte româneşti atestate: ,,Sora” şi ,,sălaş” - ,,Sora nus” şi ,,San salas”.

Călugării şi episcopii sciţi, urmaşi ai Sfântului Apostol Andrei, sunt întemeietorii monahismului creştin şi fac istorie creştină strălucită. Sf. Ioan Casian împreună cu episcopul Tomisului, Gherman, îl apără, în anul 404, pe Sf. Ioan Gură de Aur, înfruntând-o pe împărăteasă. Ei întemeiază în Marsilia două ,,ab bassii” (abaţii, adică ,,de la bessi”).  Sf. Dionisie cel Smerit creează ,,Cronologia creştină” în jurul anului 537, punând Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în centrul istoriei. Prin el am punctat, ca români, pentru totdeauna, toată istoria universală. Aşa cum am mai spus, suntem în anul 2015 datorită unui stră-român!

Spunem copiilor noştri la şcoală aceasta, ca să fie mândri de neamul lor? Trebuie făcut cunoscut şi că besso-dacii aveau un calendar de zece luni, potrivit celor ,,zece semen zodiacale” pomenite mai sus,  alcătuit sub influenţa preoţilor egipteni ai lui Amen Athon. Aşa numeau egiptenii Soarele, până la Alexandru Macedon, nu ,,Ra”. Alexandru a dus pe ,,Ra” al macedonilor acolo. Grecii îi ziceau Helios. ,,Ra” e al macedonilor şi al nostru. Nu zicem noi, oare, şi azi: Ra ze, Za Re, Ra sare?

Pe lângă un templu al lui Amen Athon, Alexandru a construit oraşul Heliopolis, adică ,,Oraşul Soarelui”. În templul lui Amen Athon, soarele egiptenilor, se cinstea de către grecii lui Helios, zeul Ra al macedonilor. Sincretismul acesta cultural a creat şi termenul elenistic, ,,Mythraism”, venind de la ,,Mythos”-,,mit” şi ,,Ra” -,,Soarele”. Ca sinonim al lui ,,Ra”, în sanscritae avem ,,SORIA”. Observaţi că noi  românii, cei din grupul arian, ,,satem”, cu Soarele nostru, suntem mai aproape de originarul sanscrit decât latinii cu al lor ,,Soll”. În Mahabharata sanscrită, Fiica soarelui, ce îl dezbrăca seara de veşmântul strălucitor se numea APSU. Prin rotacizare la noi e APUS. Priviţi şi ,,Mitra arhiereilor” noştri ortodocşi, sub formă de soare, cu zece raze.

Potrivit grecilor, dar şi lui Ovidiu, urmaşul lui Cadmos (Moşul dac) Getes, (Aietes, regele Colchisului, în Mitul Argonauţilor, posesorul ,,Lânii de aur”, dar şi a dinţilor ,,Balaurului cu cap de lup”) era ,,Fiul lui Helios-Soarele”; deci, transpus în anterioarele surse sanscritae Getes, strămoşul nostru, era un ,,Ra Mann”, adică: ,,Bărbatul Ra” - ,,Bărbatul Soare”, aici fiind originea străvechiului nostru nume: ,,Ra mannii” - ,,românii”. (,,Manii” sunt sufletele strămoşilor, manii fiind zei casnici, luaţi de Eneea din Troia tarcă şi duşi la Roma unde se vor numi şi larii. Indo-europenii germano-saxoni numesc bărbatul, ,,mann”).

Acest calendar dacic cu zece ,,semne zodiacale” (zece luni) a fost reformat de către Iulius Cezar.

Observăm ,,efectele” reformei iuliene şi cât de ,,superioară” era cultura imperialilor de la Roma, în raport cu ,,inculţii estici daci”, din faptul că Iulius Cezar a introdus artificial două luni în centrul calendarului, una pentru sine şi alta pentru nepotul său, Octavian Augustus (Iulie şi August), însă a uitat să schimbe numele (numărul) lunilor următoare. Astfel, luna a şaptea, ,,septem”, e azi a noua, a opta, ,,octom”, e a zecea,  a noua, ,,novem,” e a unsprezecea, iar a zecea, ,,decem”, în care era sărbătoarea sanscrită a Celor zece zile sacre (Dasahara), e a douăsprezecea. Doar la ei se poate orice!

Trebuie să amintim aici că sfântul Stră-român, Dionisie cel Smerit din Dobrogea, l-a aşezat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în centrul creaţiei în  Conologia sa, făcută sub autoritatea altui sfânt stră-român, bassileul Justinian, în anul 537 dHr. El a înlocuit acel ,,Ab urbe condita” (De la fondarea oraşului Roma), 753 îHr. cu anul Naşterii Domnului. Astfel anii curg spre Hristos în jos, şi cresc odată cu Trupul său Tainic-Biserica.

Dacă te va întreba cineva: ,,Cu ce a marcat neamul tău ,,Istoria lumii”?, tu să-i răspunzi: ,,Suntem  în anul 2021 datorită unui român!”

 Vom arăta că bessii, aceşti ,,moşi” ancestrali, ne-au lăsat ca moştenire (,,moş tenere” – a primi, a ţine de la moşi) în primul rând conceptul de  a fi aici ,,băştinaşi” (,,baess tena” - a primi, a ţine de la bessi), cu sinonimul ,,moşteni”.  Deci, de la ,,moş-tene-terra” suntem noi ,,moş-teni-tori”, în primul rând ai vechii noastre limbi şi culturi pe care trebuie să o cumoaştem şi să fim mândri de ea, precum şi ai pământului sacru strămoşesc, atât cât ne-a mai rămas, Terra Patria.

 Ei sunt purtătorii primului nostru nume ca neam, ,,geto-cro-bissii” istrieni, fiind pomeniţi de către Hecateu cu un secol înainte de celebra menţiune despre preoţii tuturor tracilor, bessii,  a lui Herodot.

 Salustius zice în ,,Istorii” că ,,neamul sălbatic al geţilor a existat şi pe vremea strămoşilor (s.l.n). Aşa (de aceea n.n.) se numesc ei  ,,moesi”  sau  ,,mosi”, adică  ,,bătrânii”. (Latinii şi grecii nu au litera ,,Ş”. Şi strămoşul nostru întemeietor Moşul Dak”- Cad Moş, este scris la ei ,,Cadmos”) (Salustius:  ,,Istorii” IV. 118)

Nu sunt doar aristocraţii noştri (bossii, baccii, bassii-leii - bazileii, sau tara-bostesii), ci, mai ales, vom evidenţia funcţia lor sacerdotală, aceea de: ,,Leviţi (preoţi) ai tuturor tracilor”... ,,dătători de legi şi datini”, aşa cum le zice Emniescu, căi ,,Legea se dă pe temeiul Preoţiei.” (Evrei, 7, 18).

 Potrivit lui Herodot: ,,Între traci... bessii îndeplinesc sarcinile de sacerdoţi (profeţi) în sanctuare” (Herodot, Istorii, c.V), apoi vom afla că ei sunt ,,primii creştini din Europa”, aşa cum îi găsim în ,,Faptele Apostolilor” c XVI, dar şi la Eugen Wolfe, în Rufimus,  ca besso-macedoni creştinaţi, sau  la Sf. Paulin de Nolla, care, în sec. al V-lea dHr, zicea că: ,,Bessii –monahi,  fii ai păcii.../ Îl laudă pe Hristos cu o inimă romană.” (Paulin de Nolla: Poemul al XVII-lea).

 

Pr. Prof. Nicolae Feier