Ioana Heidel
S-a născut în anul 1953 în Goicea, Oltenia, România.
Școala primară și școala generală le-a absolvit în Goicea.
La Craiova a absolvit Liceul „Elena Cuza“, secția reală.
La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Bucureşti, a absolvit Facultatea de Zootehnie. La Bucureşti îl cunoaste pe viitorul ei soţ, un sas sighişorean. Urmatorii 11 ani îi trăieşte la Sighișoara.
În anul 1988 părăseşte România împreună cu fiul ei grav bolnav, pentru a-i salva viața. Se stabileşte in oraşul Würzburg, Bavaria, Germania.. În Germania se recalificӑ întâi în domeniul informaticii. Apogeul profesional îl atinge prin reușita a 12 examene în California, răsplătite cu trei „Certificate of excellence“ semnate de Bill Gates (Microsoft Certified Professional, Microsoft Certified Systems Administrator, Microsoft Certified Systems Engineer).
Cărți:
„Dincolo de orizont”, roman, 2013
„Mi-a plăcut culoarea Pe urmele unei românce din Gabon, Africa“, roman, 2016
„În așteptarea trecutului”, roman, 2018
„Lilii, muică, ce făcuşi iar?“, amintiri, 2021**********
Din 2019 Ioana Heidel este membru in Uniunea Scriitorilor din România.
Fragment din romanul autobiografic „Dincolo de orizont”
Anii de care nu-mi amintesc
Afară era un ger de crăpau pietrele. Cristale de gheaţă împodobeau geamurile ferestrei ce despărţea aerul cald, emanat de soba dogoritoare din camera învăluită în lumina slabă, pâlpâitoare a lămpii de petrol, de gerul năprasnic al iernii grele, cum nu se mai pomenise până atunci. Doar gândul că în curând voi apărea eu pe lume, băiatul mult aşteptat de toate rudele şi în mod deosebit de tatăl meu, uşura durerile tăioase ale naşterii prin care trecea mama, îndulcea speranţele viitorului şi alunga pentru moment grijile foametei ce se năpustise asupra sărăciei din anul 1953.
Toţi aşteptau să rezist primei guri de aer în lumea cu care urma să iau în curând contact, deoarece, conform tradiţiei olteneşti, venirea mea pe lume era urmată de sărbătoarea prânzului, o ocazie deosebită pentru mic şi mare de a mânca pe săturate.
Am trecut cu bine primul ţipăt şi nici aerul nu mi-a displăcut, însă, spre dezamăgirea tuturor, nu le-am putut îndeplini dorinţa cea mai arzătoare şi trebuia să mă accepte şi să fie mulţumiţi şi cu o fată.
Aveam doar trei zile, când am fost aruncată în mâinile soartei ce urma să decidă prezentul şi viitorul meu, să mă însoţească neobosită pe fiecare tărâm şi făgaş al drumului predestinat de ele, cele trei ursitoare pe care mama le-a găzduit cu ospitalitate în noaptea atothotărâtoare.
Ursitoarele sunt trei zâne care vin în nopţile fără soţ din prima săptămână de viaţă a copilului pentru a-i toarce firul vieţii. Prima îl trage din furcă, a doua îl răsuceşte pe fus, iar a treia, cea rea, îl taie. Mama spera să-mi îndulcească destinul prin darurile pregătite în prealabil pentru ursitoare:
- Am aşezat la fereastră o masă mică, rotundă, cu trei picioare. În jurul mesei am pus trei scăunele, iar pe masă am pus trei farfurii, trei linguri şi trei pahare cu apă neîncepută, busuioc, sare, zahăr, vin, pânză, o carte, pâine, bani, un ştergar şi un fuior de lână. Sub masă am pus o găleată cu apă neîncepută, în care, a doua zi, urma să te scald. În această noapte am lăsat uşa descuiată, ca să nu se înfurie ursitoarele şi să te ursească de rău. M-am culcat cu gândul să nu scap nimic din visele acestei nopţi, fiindcă se spune că visul mamei se adevereşte, avea să-mi povestească mama mai târziu.
- M-ai făcut curioasă. Ai visat ceva?
- Bineînţeles, şi am impresia că între visul meu şi realitate există paralele.
- Spune-mi concret, ce ai visat?
- Multe scene mi se perindă şi acum prin faţa ochilor, dar sunt neconturate, neclare, însă din această nebuloasă s-au desprins trei călăreţi ce galopau pe nişte cai de o frumuseţe cum nu mai văzusem până atunci. Eu te ţineam strâns la pieptul meu, încercând să te protejez de ţărâna spulberată de un vânt năprasnic, specific zilelor toride de vară aici, la noi, în Lunca Dunării. Ne aflam la o răscruce de drumuri şi nu mai ştiam pe care drum să o apuc înapoi spre casă. Cei trei călăreţi s-au apropiat într-o goană nebună spre noi. Ne-au înconjurat şi s-au rotit de câteva ori în jurul nostru, în timp ce praful spulberat mi-a tăiat vederea şi orientarea. Nu am avut timp să desluşesc ce se întâmplase, însă mi-am simţit inima înjunghiată, în timp ce mâinile mele întinse te căutau în necunoscut. Abia când ţărâna se mai aşezase, mi s-a luminat calea. Am străpuns orizontul cu răcnetul şi cu privirea neputincioasă. Dispăruseşi dincolo de orizont.
- Şi tu chiar crezi că acest vis are ceva cu destinul meu? am întrebat-o.
- Bineînţeles, mi-a răspuns ea, oftând şi încercând să-şi ascundă lacrimile.
- De ce plângi? A fost doar un vis…
- Şi restul? m-a întrebat mama.
- Restul se află înşirat de-a lungul firului tors de ursitoare şi deşirat pe drumul destinului, i-am răspuns eu.
MILAN PANIC
Născut și activând în Belgrad, el lucrează cu succes în domeniul culturii și al patrimoniului cultural de mai bine de cincisprezece ani. În această perioadă, a fost coordonator și organizator al întâlnirilor internaționale dedicate artei literare, având ca scop promovarea valorilor culturale unificatoare ale diferitelor popoare din întreaga lume. Printre aceste evenimente culturale de importanță națională, putem menționa: Întâlnirile Internaționale ale Scriitorilor de la Belgrad (2012–2024), Zilele Chiril și Metodiu (2014–2024), conferințele dedicate Dunării organizate sub titlul „Marele Domn Dunărea” (2016–2021).
În calitate de inițiator sau mediator în încheierea acordurilor internaționale privind publicarea de lucrări literare, editor pentru ediții individuale, designer grafic sau pregătind cărți pentru tipărire în limbi străine, a lucrat la o gamă largă de proiecte. În deceniul său de activitate în domeniul culturii, a primit numeroase premii. Este membru al Asociației Independente a Jurnaliștilor din Serbia, al Asociației Scriitorilor din Serbia, al Matica Srpska și al altor organizații și asociații, precum și al consiliilor editoriale și de publicare.
Rubrică realizată de
Carmen-Ionela Petruț
BC-Media Bistrița
