Eveniment

Medalion literar

Share
Share

 

        Dumitru Alexandru Bar 

Născut în 07.03.1946,  la Nima, jud. Cluj. A absolvit liceul Petru Maior din  Gherla și este licențiat în psihologie. Actualmente-pensionar, maestru-Reiki.

 

Cheia de boltă

 Cheia de boltă din orice arcadă

Știută-i de meșter și numai de el,

Cupola de rugă în veci să nu cadă

Iar timpul să curgă, să curgă la fel.

Se-nalță spre rugă înalte biserici

De meșter Manole, de meșter trecut

Prin valuri de vremuri și gânduri isterici

Ca omul să-și plângă „păcatul născut”!

Ca răul să piară și vraja lucrării

Să fie stârpită de om pe pământ,

În zidul de piatră e chipul muierii,

Ce naște durere, să-i fie mormânt.

Și astăzi Manole va face un zid

Să-nchidă în dânsul femeia,

Dar stai liniștită căci noaptea venind

Dărâmă tot zidul și ușa și cheia!

d.a.bar

#

La masa tăcerii

La câte altare bătut-ai metanii,

La câte icoane ai plâns îndurare?

Eu astăzi te văd umil închinării,

Și fără speranță și fără chemare

La masa tăcerii.

Pustiu, ești rămas sub soare, sub ploaie

Și fără umbrelă și fără cojoc,

Veni-va îngheț și noroaie și droaie

Necazuri și foame la iarnă, și loc

La masa trădării.

Se strâng mușterii la masa întinsă

În țară bogată și fără stăpâni,

Se-mbuibă venetici cu poftă aprinsă

Din toate ce văd, și-i duc pe români

La masa jertfirii!

Brâncuși, lângă poartă, ridică coloană

Spre lumi infinite, dar singur rămas

Să  plângă sărutul, să dea de pomană

Un codru de pâine, o cană cu vin

La masa tăcerii.

d.a.bar

Rubrică realizată de Carmen-Ionela Petruț

BC-Media Bistrița

 

Share
Alte articole
Eveniment

Carl Filtsch: copil-minune al Transilvaniei readus în atenția comunității din Wels, Austria

  La poalele Munților Șureanu, în Sebeș, Transilvania, în anul 1830, s-a...

Eveniment

Zâmbet de weekend

Leonardo da Vinci și tabloul neterminat Un prieten l-a întrebat odată pe...