Nu este doar o întrebare. În literatură nu se poate minți, cititorul te simte imediat fiindcă îi oferi ceva nou, nu îi spui ce vrea el să audă. Politicianul dimpotrivă ar spune orice în speranța că va câștiga bunăvoința alegătorilor, cel puțin înainte de alegeri. Scriitorii nu sunt votați, dar au problema de a fi sau de a nu fi citiți. M-am născut într-o țară în care tiparul era controlat cu strictețe de către autorități, dovadă că era considerat o armă politică. Pentru uzul manualelor școlare, istoria literaturii a fost pieptănată cu grijă, rezultatul fiind o listă lungă de autori interziși. Reabilitarea unora din numele de pe lista neagră era semnalul unei schimbări în politică.
Am apucat să trăiesc în trei republici, cea din urmă s-a născut la televizor și în consecință s-a concentrat asupra audiovizualului care s-a dovedit a fi o armă mai teribilă decât tiparul. Am văzut la televizor cum a fost huiduit precântatul și preaslăvitul fiu al națiunii și am înțeles cu toții că vin vremuri noi. Au venit: IMGB face ordine!, mineriadele și alte spectacole inspirate din democrația originală de tip glasnost și perestroika.
Apoi a venit internetul, la televizor nu se mai uită decât pensionarii iar noi, populația de pe vremuri ne-am transformat în creatori de conținut. Rămâne doar răspunsul la întrebarea dacă literatura mai este conținut? Răspunsul nu există. Există doar variante care ocolesc întrebarea și asta ajunge deocamdată. Mai există destine care își alcătuiesc propriul tabel al valorilor, o operațiune posibilă, rămâne însa povara respectării propriului sistem de valori, asta e mult mai greu.
A fi scriitor (mai exact: a te numi scriitor) a ajuns o modă, odată cu accesul liber și relativ ieftin la tipar, absența oricărei cenzuri și puzderia de edituri care au năpădit piața – un fel de titlu de noblețe intelectuală bon pour l’orient.
Oricum nu mai trăiește nimeni din scris, deci nu vorbim despre o profesie reală, ci despre un castel undeva în nori. O arhitectură care spune mai multe despre autor decât reușește el să-i transmită cititorului. Avertisment: tot ce scrii se poate folosi împotriva ta. Dacă nu se folosește e de obicei din lipsă de interes.
Cititorul interesat este un individ care își dezvăluie o slăbiciune. Arta este să-l determini să facă acest gest. Arta nu ascultă de comandă, ea vine și pleacă după bunul ei plac. Artistul este un produs al norocului și e nevoie de multă muncă să fii capabil să prinzi norocul atunci când el se arată. Norocul este însoțit de ghinion, el nu se repetă, succesul permanent e o iluzie periculoasă care distruge totul în jurul ei încât nici buruienile nu mai cresc pe locul acela.
Succesul efemer și înșelător e probabil singurul punct comun între artă și politică. Viața nu e o poveste de succes sau o tragedie, viața pur și simplu este. Cât despre viața în rețea, ea se desfășoară între valorile 0 și 1, deci nu e loc pentru elite.
Z.D
