O nouă dinamică – (sub) genuri cvasi literare
S-a strecurat tiptil și în literatură, sub masca pamfletului, a jurnalului de idei (care idei?), a opiniei ce nu mai poate fi păstrată în cugetul opinentului și răbufnește impetuos în social media. I-a molipsit și pe oamenii care până mai ieri vedeau în literatură o oază de frumos și liniște, uneori cu profunzimi tragice dar niciodată cu reflexe de campanie electorală. A devenit agresiv, incisiv și mai ales decisiv, sau asta își închipuie el. Cine este el? Pentru mine, o încununare a Cântării României, mișcarea de sus în jos care ambitiona să transforme artiștii în militanti si nu a reușit niciodată, cu toate ca avea și artiști și militanți, dar militanții nu erau artiști și artiștii nu erau militanți. Între timp..
Militanții au devenit influenceri iar artiștii, din motive numai de ei știute, au puseuri militante care i-ar umple de mândrie pe tovarășii de odinioară. E maladia răspunsurilor la întrebările ce n-au fost puse niciodată. Se numesc postări. Societatea de hiperconsum a pus instrumentul potrivit la dispoziția utilizatorului: rețeaua de social media, funcțională 24/24 unde avem impresia că reprezentăm o voce. Iluzia este utilă pentru menținerea contactului permanent. Câte minute rezistăm fără să aruncăm o privire pe ecranul telefonului? Odată aruncată, privirea se transformă în voiaj în virtual iar interlocutorii reali (acum se spune fizici) dispar în neant. Nu odată rămânem vorbind singuri deoarece interlocutorul a plecat între timp în spațiul virtual, din el nu a mai rămas decât o siluetă care ține un telefon în mână.
Dar, de ce atâta vorbă pentru o opinie? În fond, autorul acestor rânduri face același lucru: emite o părere. Aici începe.. filmul. Unele păreri rămân acolo pe ecran, singure și stinghere, observate de doi trei utilizatori, fie ei și douăzeci sau treizeci, o picătură într-un ocean. Alte luări de poziție să vezi minune, au 200.000 de vizualizări în primele 15 minute. Începi să crezi în miracole, îl bănuiești pe autor de geniu, îi recitești cuvintele, nu găsești nimic remarcabil și rămâi cu privirea în tavan.. Mai bei o gura de ceai și ajungi la concluzia costurilor (o asemenea mașinărie nu poate fi ieftină) – deci costurile trebuie să fie proporționale cu rezultatul. Unele societăți cheltuie cu aparatul de represiune, altele par libere, deci banii care s-ar fi dus pe represiune merg la propagandă, nu mai ești adus cu duba, vii singur, ba te și înghesui să fii primul.
Varianta cu ademenirea e mai productivă, bruma de prosperitate care se împarte e mai mare, dar omul nu trăiește statistic, ci emoțional. Chiar dacă ai mai mulți bani la dispoziție, te interesează ceilalți și nu scapi de obsesia că ai au primit mai mult decât tine și asta te roade, încât nu te poți bucura de ce e al tău. Probabil ne-am ales cu această meteahnă de la izgonirea din rai, dar cine știe? Aici e izvorul de nesecat al spiritului nostru pamfletar, care e și el un fel de literatură, deci am rămas poeți. Fanteziile combatanților sunt valorificabile poetic, nu zicea maestru Arghezi că .. din bube, mucegaiuri și noroi.. Avem și noi, maestre, avem de dat și la alții.
Z.D
