Eveniment

La masa tăcerii …

Share
Share

 

(Autor: Gheorghe Mizgan, poem inspirat după titlul cărții ”La masa tăcerii” și

recitat în cadrul lansării cărții, lansare care a avut loc conform datelor din posterul

de pe poarta Casei Argintarului din Bistrița)

 

 

La masa tăcerii servit-am idei,

Auzul mi-am prins în visare și-n cânt,

Prin Poarta Sărutului văzut-am doar miei

În picuri de ploaie și-n valuri de vânt.

 

La masa tăcerii, doar păsări în zbor,

Vin din văzduh ca să oprească taifunul,

Să lase-azimutul lumina-n popor (sobor),

Iar furtul legal s-ajungă: nici unul!

 

Datornicii râd, iar grijile zburdă,

Se scutură țara cuprinsă-n năvod,

Suntem îngropați în starea absurdă,

Vin pașii greoi în cătușe pe pod.

 

Cu frigul zăpezii necazuri se-aștern,

Iar foamea ursuză bate la uși,

Se-aude doar plânsul din gândul etern,

Păcat de trecutul celor ce-s duși.

 

La masa tăcerii se-aprind lumânări,

Se așteaptă ca războiul să piară,

E lumea ce gândul îl prinde-n postări,

Manipularea devine o fiară.

 

La masa tăcerii revin ca să piară

Gânduri de duh și gânduri de-ocară,

Minciuna se-nfruptă din malul durerii,

Noi gânduri se zbat la masa tăcerii;

 

Vin de pelin se revarsă pe masă,

Venin cu absint în TV-ul de-acasă;

Se zbuciumă masa-n tăcerea greoaie,

Furtuna revine, cei drepți se-ncovoaie.

 

La masa tăcerii răbdarea e-n foc,

Pe masă, minciuna dansează din toc,

Stropi de cerneală împroașcă pe masă,

Masa privește spre cer și spre casă.

 

Săgeți de idei împunge adevărul,

Cum lui Adam, prin Eva, i-a fost dat mărul;

Coloana stă dreaptă spre Infinit,

Speranțe se-mbracă în solzi de granit!

În loc de concluzie

 

Pentru ”La masa tăcerii”,

În loc de meditație,

Cu drag, ne-am scornit creierii

Pentru vorbe, cu grație!

 

Acum, în Casa Argintarului,

Iată că-n loc de arginți, în văzduh,

Pe talerul viu al cântarului,

Astăzi, s-au pus multe vorbe de duh.

 

Lui Dumitru-Alexandru Bar

 

Scrie Bar, mereu, mai scrie

Versuri prinse-n poezie,

Că așa mai stingi amarul,

Versuri bune ți-a dat harul!

(Versuri bune, ai cu carul!)

 

(Gheorghe Mizgan, Bistrița, 29 mai 2025)

 

 

 

 

Share
Alte articole
Eveniment

Carl Filtsch: copil-minune al Transilvaniei readus în atenția comunității din Wels, Austria

  La poalele Munților Șureanu, în Sebeș, Transilvania, în anul 1830, s-a...

Eveniment

Zâmbet de weekend

Leonardo da Vinci și tabloul neterminat Un prieten l-a întrebat odată pe...