Eveniment

FESTIVALUL DE MUZICĂ RELIGIOASĂ ARMONII CORALE ediția a III-a 2025- coordonator: dirijor prof. Rozalia Fucă Tomescu

Share
Share

Prof. Mirela Rus

 „Deschide, gazdă, ușa, / Că venim a colinda,/ Dă-ne drumul, gazdă-n casă, / Și ne invită la masă, / Sfântă-i Sara de Crăciun!”

Dor, doină, colindă…cuvinte care definesc sufletul românesc, credința noastră de veacuri, limba și legea strămoșească. În Dicționarul internațional de termeni literari realizat la sfârșitul secolului al XX-lea de UNESCO, se regăsesc și aceste trei cuvinte intraductibile în alte limbi. Atunci poetul filozof Constantin Noica se întreba de ce au fost alese atât de puține cuvinte, când printre acestea ar putea fi și „întru”, „sinea”, lămurire” și altele.

Colinda sau colindul…Una dintre cele mai vii expresii ale modului în care neamul românesc își cântă iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. „Ce vom aduce ție, Hristoase? Fiecare din făpturile cel zidite mulțumire aduc ție: îngerii cântarea; cerurile steaua; magii darurile; păstorii minunarea; pământul peștera; pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioară.”(Cântare la Nașterea Domnului) Daruri minunate, „aur, smirnă și tămâie” purtate de glasuri de colindători au fost aduse în seara zilei de 7 decembrie, ca un dar de Moș Nicolae, în Catedrala Coroanei, cu prilejul celei de-a treia ediții a festivalului de muzică religioasă „Armonii Corale” organizat și coordonat de doamna prof. Rozalia Fucă Tomescu, vrednica dirijoare a Coralei „Coroana”, ce cu osârdie vine să dovedească, alături de corul pe care-l conduce domnia sa și împreună cu alte „cete” mândre de colindători, că întotdeauna colindul este „sfânt și bun”, că aceste rugăciuni cântate ce vestesc bucuria vin din adâncurile istoriei creștine și că s-au născut odată cu creștinismul.

Într-o atmosferă ce ne aduce cu un pas mai aproape de Sărbătoarea Nașterii Domnului, Catedrala „Coroanei” a fost arhiplină de colindători, precum și de credincioșii care au trăit momente înălțătoare, ascultând colinde sfinte și cântece de Crăciun interpretate de către corurile din parohiile: Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistrița Bârgăului și Corala Coroana. Festivalul se datorează implicării și dăruirii cu care omul de cultură, dascălul, dirijoarea Rozalia Fucă Tomescu slujește în acest fel bisericii și credincioșilor, cu râvnă și credință, precum și Protopopiatului Ortodox Român prin persoana prea cucernicului pr. Protopop, Ioan Marius Pintican.

Glasurile colindătorilor ce au bătut la poarta bisericii spre a vesti bucuria Nașterii Pruncului Sfânt au făcut ca în această seară de 7 decembrie „îngeri și oameni să cânte împreună”. Ori știm că îngerii îi învață pe păstori cum să se roage lui Dumnezeu și cum să Îl slăvească: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire!” Pace, bună voire, bucurie, armonie…toate acestea au pătruns în sufletele celor care au avut parte de vestea cea bună adusă de către cele patru corale și de dirijoarele acestora, colindătorii fiind însoțiți și ce către vrednicii preoți ai parohiilor din Susenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Prundu Bârgăului. Doamna Rozalia Fucă Tomescu a acordat o diplomă de excelență și prețuire părintelui protopop al Protopopiatului Bistrița, pr. Dr. Ioan Marius Pintican, exprimându-și recunoștința, în numele întregii corale și a tuturor credincioșilor, pentru tot sprijinul acordat. Pr. Protopop a mulțumit la rândul său doamnei dirijoare pentru efortul susținut, pentru munca și dragostea cu care în fiecare duminică și sărbătoare însuflețește mai mult biserica noastră, deoarece „în biserica Slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”. Daruri și diplome, în semn de prețuire, au fost oferite dirijoarelor coralelor din parohiile prezente la festival, preoților din aceste parohii și domnului prof. dr. Dorel Cosma, Președintele Uniunii Mondiale de Folclor, pentru felul în care și-a zidit și jertfit fărâme din suflet pentru cultura noastră identitară, pentru păstrarea și promovarea valorilor autentice.

Festivalul „Armonii Corale” are și un nume sugestiv, deoarece, după cum socotește și ne învață părintele Dumitru Stăniloae, „trăsătura cea mai cuprinzătoare și mai definitorie a neamului nostru (românesc) este ARMONIA.”  Surse antice spun că Armonia este fiica lui Ares, dată de acesta ca soție lui Cadmoș (Moșul Dac). (Pr. Prof. Nicolae Feier, „Zestrea strămoșească”)

Aleasa sărbătoare a colindului și a sufletului de creștin ce iubește tradiția lăsată ca moștenire din străbuni a fost încununată de interpretarea, într-un glas, a colindei „Ce vedere minunată”, așa cum ne-au învățat bunicii noștri, așa cum se auzea de pe ulițele satului de cu seară până în zorii zilei de Crăciun, așa cum gazda colinda în tinda casei împreună cu cetele de colindători, cu colacii, merele și nucii pregătiți pentru ei.

Festivalul „Armonii Corale”  și seara zilei de 7 decembrie, în Catedrala Coroanei, reprezintă expresia vie a ceea ce spunea Preafericitul Daniel: „Colindul este veșmânt de sărbătoare pentru sufletele celor ce cântă și lumină caldă pentru inimile celor care ascultă.”

foto/film: Carmen Ionela Petruț

Share
Alte articole
Eveniment

Delegații culturale din Italia și Israel, oaspeți de onoare la Ziua Culturii Naționale – Bistrița, capitală a dialogului spiritual european

Ziua Culturii Naționale a debutat la Bistrița sub semnul unei deschideri internaționale...

Eveniment

LENTILA CULTURALĂ- Ce știi despre dependența narativă?

Ceea ce numești „viața ta” este doar o buclă de amintiri —...

Eveniment

EMINESCU ȘI ZIUA CULTURII NAȚIONALE

La 15 ianuarie, România își sărbătorește Ziua Culturii Naționale — o zi...

Eveniment

ZÂMBET DE WEEKEND

Arghezi și grădina Arghezi îngrijea cu grijă trandafirii din curtea lui. Un...