La începutul lunii mai, s-a semnat, cu fast birocratic, „începerea lucrărilor de reabilitare” a Căminului Cultural din cartierul bistrițean Ghinda. O știre scurtă, dar promițătoare. Ba chiar am crezut, pentru o clipă, că este rodul evaluării excepționale primite de managerul Centrului Cultural Municipal, Gavril Țărmure, proaspăt răsplătit de comisia „de evaluare” cu note maxime pentru activitate „prodigioasă”. Ce coincidență: fix la pensie, i se prelungește contractul – semn că în Bistrița nu doar cultura se conservă, ci și funcțiile, cu tot cu titularii lor.
Am mers pe teren, în Ghinda, să vedem cum arată această „reabilitare începută”. Ce-am găsit? O clădire părăsită, ruina unui cămin cultural abandonat, înconjurată de iarbă până peste geamuri și de gropi transformate în mlaștini după ploaie. Unică intervenție vizibilă? Placa ce marca existența clădirii – dată jos. Atât.
Dacă asta înseamnă „începerea lucrărilor”, atunci Bistrița redefinește și noțiunea de reabilitare: mai întâi dispar indicatoarele, apoi clădirile, iar în final și amintirea lor.
Locuitorii cartierului sunt, pe bună dreptate, revoltați. De ani de zile, contribuie cu taxe și impozite, dar înapoi primesc ignoranță, promisiuni și buruieni. Clădirea stă în mijlocul comunității ca o rană deschisă. Oamenii spun că autoritățile apar doar în campanie, ca niște turiști electorali, iar apoi dispar în vălul indiferenței. În timp ce copiii se joacă printre ruine și garduri șubrede, primăria și conducerea Centrului Cultural se joacă de-a „managementul cultural”.
Iar în mijlocul acestei farse administrative, un om: Gavril Ţărmure. Deja pensionar, dar cu funcție prelungită – nu pe bază de concurs, ci pe bază de note de 10 de la o comisie loială și o protecție politică discretă, dar eficientă. La 65 de ani, poate se pregătește de a doua pensionare, între două expoziții cu circuit închis și o „strategie culturală” care nu trece prin cartiere.
Reabilitarea din Ghinda e o metaforă perfectă pentru realitatea culturală bistrițeană: se semnează, se laudă, se punctează în CV-uri, dar în realitate nu se mișcă nimic. În schimb, notele maxime curg, contractele se prelungesc, iar ruinele – cresc.
Până una alta, cetățenii din Ghinda trăiesc înconjurați de promisiuni, sub umbra unei ruine care trebuia să le fie centru cultural. Poate că şi această ruină va fi cândva promovată în broșurile turistice drept „vestigiu al administrației contemporane”. Cu nota 10 de la comisie.
Dorel Cosma
