Într-un colț pitoresc al Bistriței, unde banul public curge lin și fără griji, un baron cultural veghează atent la expansiunea feudei sale. Gavril Țarmure, eternul director pensionar (dar totuși director!), își îngrijește cu drag moșia și își coordonează supușii cu mână sigură, așa cum odinioară boierii își aliniaseră iobagii la munca câmpului.
Deunăzi, simțind apropierea pregătirii bugetului local (o perioadă stresantă, desigur, în care orice baron își face bine calculele), ilustrul protector al culturii a decis că e momentul pentru o curățenie generală în Sinagoga Bistrița. Dar nu cu orice oameni, ci cu angajații devotați ai Centrului Cultural, aceiași viteji care știu că la o chemare a măriei sale nu se răspunde cu “de ce?”, ci doar cu “da, boierule!” și eventual un “să trăiți!”.
Și astfel, încolonați și cu voie bună (căci cine n-ar fi bucuros să servească feuda baronului?), slujbașii au pornit la treabă, fără crâcnire, fără întrebări. Se știe doar că iubirea baronului față de Sinagogă este nemărginită, o iubire ce, ce-i drept, vine la pachet și cu niște venituri speciale. Că doar nu curăță omul așa, de dragul artei!
Dar partea frumoasă a poveștii vine la final, când, după o zi de trudă în folosul moșiei baronului, aceiași angajați s-au întors obosiți, dar fericiți. De ce? Pentru că au fost răsplătiți! Nu cu bani, desigur (nu exagerăm!), ci cu un generos oscior aruncat din punga publică și cu asigurarea că vor rămâne mereu pe această moșie binecuvântată.
Mai mult, cu o noblețe rar întâlnită, baronul a anunțat că Sinagoga, această perlă culturală, se va alipi curând de Centrul Cultural, deci de feuda lui. Și astfel, s-a făcut lumină! Tot ce părea până acum o administrare discretă a banului public devine oficial: feuda baronului crește, iar supușii săi au onoarea de a munci mai mult, pe aceiași bani și cu același entuziasm.
Astfel, odată cu această „transparentizare” binevenită, vor dispărea și întrebările incomode. Despre muzeul tablourilor? Despre lucrările lui Gonzo mutate noaptea? Despre tipăriturile Charmides? A fost odată… Acum totul este clar, moșia e una singură, iar liniștea domnește peste regat.
Și uite așa, cu o mustață răsucită a mulțumire, baronul de la cultură poate dormi liniștit, știind că supușii lui sunt fericiți, că transparența este deplină și că, încet, dar sigur, feuda lui crește, crește și tot crește…
Dorel Cosma
