S-a lăsat toamna și peste Germania
de Dorel Cosma
După ce am participat la Toamna Culturală Românească de la Viena, ne-am continuat drumul spre Germania, oferindu-ne o mică vacanță alături de copiii din München. Evenimentul din capitala Austriei ne-a adus bucuria unei diaspore active, implicate, dornice de informații și preocupată de ceea ce se întâmplă acasă. Lecturile și dialogurile noastre au stârnit multe întrebări, semn că românii de dincolo de graniță nu și-au pierdut interesul pentru țară, chiar dacă uneori distanța pare mare.
Odată pășind în Germania, printre vești despre ordine, curățenie și disciplină, am aflat și noi despre ultima ispravă românească: Curtea Constituțională respinge proiectul de micșorare a pensiilor magistraților. Cum se spune, corb la corb nu-și scoate ochii. Era, de altfel, de așteptat. Doar că – surpriză! – prea fericitul nostru prim-ministru, cu sprâncenele încordate, anunța cu gravitate că, dacă proiectul îi este respins, va demisiona.
Recunosc, m-a trecut un fior: cum să ne lase chiar acum iubitul Bolojan? Am răsuflat ușurat însă – omul s-a răzgândit, potrivit tradiției românești. Mierea puterii rămâne dulce, iar scaunul cald.
Așa că am putut, în sfârșit, să privesc liniștit toamna care se așterne peste Bavaria. Un spectacol de culori: verde, galben, maro, albastru – frunze zburdalnice care dansează în aerul umed, picături mărunte de ploaie, o atmosferă tipic bavareză.
Ne-am plimbat prin Landshut, un orășel fermecător, și am decis să ne oprim la un restaurant italian. Pofta de pizza ne-a condus acolo. Odată intrați, am simțit imediat aroma mediteraneeană și voioșia specifică italienilor. Am întrebat tânărul ospătar în ce limbă să comandăm – germană sau italiană? Cu un zâmbet amabil ne-a spus: „cum doriți, chiar și în spaniolă, dacă preferați”.
Am ales totuși germana. Spre finalul mesei, auzindu-ne vorbind între noi, ospătarul s-a apropiat și, cu un zâmbet sincer, ne-a spus:
— „Nu am știut, dar puteți comanda și în limba română. Eu sunt din Cugir.”
I s-a luminat chipul când a aflat că suntem ardeleni. Am stat de vorbă o vreme, descoperind un tânăr plecat de 15 ani, cu dor de casă, politicos, elegant, stăpân pe patru limbi străine – un român care te face să fii mândru.
Nu i-am spus nimic despre deciziile Curții Constituționale. Ce rost ar fi avut să-i stric ziua? Mai bine am privit împreună frunzele galbene care se aștern peste Landshut, am ascultat ploaia fină și am lăsat toamna bavareză să ne vorbească despre echilibru, culoare și liniște – acele lucruri simple pe care, uneori, le uităm acasă.
Autumn Has Fallen Over Germany Too
by Dorel Cosma
After taking part in the Romanian Cultural Autumn in Vienna, we continued our journey to Germany, allowing ourselves a short vacation with our children in Munich. The event in Vienna brought us the joy of meeting an active and curious Romanian diaspora, eager for news and deeply interested in what happens back home. Our readings and conversations sparked many questions, proving that even far from the country, Romanians still care passionately about their roots.
Once we crossed into Germany, amid the usual order, discipline, and clean streets, we heard about the latest Romanian episode: the Constitutional Court rejected the project to reduce the pensions of magistrates. As the saying goes, a crow will never peck out another crow’s eyes. It was, of course, expected. Yet, in a burst of political drama, our overly confident prime minister—eyebrows tightly drawn—threatened to resign if the project was rejected.
I must admit, I was worried for a moment: what would we do if our beloved Bolojan actually left? But, to my relief—and true to Romanian tradition—he quickly reconsidered. The sweetness of power is hard to give up, and so the chair remains safely occupied.
And with that reassurance, I could finally turn my attention to the autumn settling over Bavaria—a magnificent display of colors: green, yellow, brown, and blue. Playful leaves dancing in the wind, raindrops painting the cobblestones, all wrapped in that unmistakable Bavarian atmosphere.
We wandered through Landshut, a charming little town, and decided to stop at an Italian restaurant. A craving for pizza had led us there. The moment we entered, we were greeted by the unmistakable Italian spirit—warm and lively. I asked the young waiter in which language we should order—German or Italian? With a polite smile, he replied: “As you wish, even in Spanish if you like.”
We went with German. Near the end of our meal, as he overheard us speaking, the waiter approached and said with a friendly grin:
– “I didn’t know, but you could have ordered in Romanian too. I’m from Cugir.”
His face lit up when he learned we were from Transylvania. We had a pleasant conversation and discovered a young man who had been living abroad for fifteen years, full of longing for home. Elegant, polite, fluent in four languages—a Romanian to be proud of.
I didn’t mention to him the latest decision of the Constitutional Court. Why spoil the mood? It was better to watch the yellow leaves fall, to see how the colors blended with the rhythm of the Bavarian rain—a peaceful, poetic reminder that, sometimes, autumn abroad can feel warmer than politics at home
