Cultura populară nu este un simplu vestigiu al trecutului, ci un filon viu, o sevă neîntreruptă care a hrănit și continuă să hrănească marile construcții culturale ale umanității. În obiceiuri, în cântece, în dansuri și în poeziile populare se ascunde începutul tuturor literaturilor. De acolo s-au ridicat vocile creatorilor, de acolo s-a aprins focul inspirației care a dus, de-a lungul secolelor, la marile capodopere.
Dacă privim atent, descoperim că fiecare literatură clasică își are izvorul în tradiția populară. În România, baladele și doinele au fost respirate și transfigurate de Eminescu, Coșbuc ori Blaga. În Germania, Goethe aduna cântecele poporului și le dădea noblețea scrisului. În Spania, Garcia Lorca ridica melancolia andaluză la nivel universal. În Grecia, poeții moderni – de la Dionysios Solomos până la Giorgos Seferis – și-au găsit inspirația în vechile cântece populare și în miturile transmise din generație în generație. În Italia, Dante Alighieri, dar și mai târziu Giovanni Verga, au folosit în opera lor elemente ale tradițiilor orale și ale cântecului popular. În Franța, Victor Hugo și Lamartine au valorificat cântecele și legendele din Bretania și Provence, conferindu-le o dimensiune artistică universală.
Astfel de exemple ne arată limpede că fără acest filon, literatura și cultura însăși ar fi lipsite de autenticitate și profunzime.
Dar valoarea folclorului nu se oprește la trecut. El este un liant între generații. Costumul popular îmbrăcat de un tânăr la un festival, dansul cântat și jucat împreună de copii și bunici, bucuria participării la o serbare – toate acestea arată că tradiția nu moare, ci renaște în fiecare generație, cu aceeași putere.
Mai mult, folclorul are o vocație universală. Din experiența mea de președinte al Uniunii Mondiale de Folclor, am văzut cum muzica, dansul și poezia populară reușesc să apropie popoare diferite, acolo unde uneori diplomația și politica se clatină. Am trăit emoția unor momente în care, pe aceeași scenă din Galileea, au urcat arabi, beduini și evrei, iar aplauzele reciproce au șters granițele dintre ei. Ce altă dovadă mai vie că folclorul este o limbă universală, a bucuriei și a păcii?
Nici România nu este străină de această forță a culturii populare. După o vreme în care unii au încercat să minimalizeze tradițiile, astăzi asistăm la o revenire a interesului pentru folclor. Festivaluri, simpozioane, antologii literare demonstrează această renaștere. Simpozionul internațional de la Satu Mare – „Mai aproape prin literatură și folclor” – este un exemplu fericit: scriitori din diverse colțuri ale lumii au intrat în dialog cu muzica și dansurile noastre, descoperindu-le frumusețea și comparându-le cu propriile tradiții. Rezultatul? Antologia „Țesături de cuvânt”, un volum care adună, ca într-un covor țesut manual, gândurile și sensibilitatea celor prezenți.
Astfel de evenimente au nevoie, însă, de oameni. De oameni care să creadă, să adune energii și să deschidă porți. Doresc să subliniez, aici, implicarea și exemplul oferit de Nelu Godgea, care, prin activitățile sale din Austria, promovează cultura română cu o devotare exemplară. El dovedește că românii din diaspora pot fi ambasadori ai identității naționale, iar prin astfel de modele cultura noastră capătă vizibilitate și respect pe scenele lumii.
Într-o lume marcată de conflicte și incertitudini, folclorul rămâne o invitație la prietenie și apropiere. El este, de fapt, rădăcina comună a umanității – rădăcina care unește generații și națiuni, chemându-ne să ne regăsim, împreună, în limbajul universal al bucuriei și al păcii.
prof. dr. Dorel Cosma
Președinte Uniunea Mondială de Folclor IGF
