cumva în secret copil ca firul de iarbă de colo colo cutreieră pe urmele luminii înțelegând că depărtarea transferă greutate lumii că melancolia zugrăvește în aburii depărtării chipul iubitei și astfel tenul ei mascând zâmbetul ca o tristețe de căprioară înainte de a fi sfâșiată de caninii lupului mă privește mizând pe slăbiciune cum un bătrân sperând că înțelepciunea este afrodisiacul start pentru un orgasm cosmic și un nou început al lumii barba ca semn al bătrâneții, părul alb așteaptă vocea...