Stiri din categoria: Religie

PILDA FIULUI RISIPITOR

PILDA FIULUI RISIPITOR Pedeapsa „pozitivă”. Nu prin deposedare sau descalificare, ci prin dăruire şi primenireTextul evangheliei:,,Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară...

 

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – PUTEREA EXEMPLULUI

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI – PUTEREA EXEMPLULUI Mulți dintre noi suntem părinți și suntem datorii să-i  aducem pe copii la Biserică, încă de când au venit în această lume,dar mai întâi trebuie ca noi să le dăm sau  să fim exemplu. Să fim atenți însă că nu vom putea să-l facem cunoscut pe Dumnezeu copilului nostru dacă noi înșine nu facem, sau prin ceea ce facem ne...

 

MITROPOLITUL ANDREI FELICITAT DE PATRIARHUL DANIEL LA ÎMPLINIREA A 68 DE ANI

MITROPOLITUL ANDREI FELICITAT DE PATRIARHUL DANIEL LA ÎMPLINIREA A 68 DE ANI Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, îşi sărbătoreşte marţi, 24 ianuarie 2017, ziua de naştere. La acest moment festiv, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.Ierarhul s-a născut la 24 ianuarie 1949 în Oarța de Sus, județul Maramureș.A urmat liceul în Cehul Silvaniei și cursurile Facultății de Construcții Căi Ferate din București (între...

 

PREOT VASILE BENI: CONȘTIINȚA ÎN VIAȚA NOASTRĂ

PREOT VASILE BENI: CONȘTIINȚA ÎN VIAȚA NOASTRĂ ,,A-i cunoaște pe cei din jurul tău este inteligență! A te cunoaște pe tine însuți este adevărata înțelepciune!      A-i conduce pe ceilalți este putere!       A te conduce pe tine este adevărata putere! Ai grijă de gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale, căci vor deveni acțiuni. Ai grijă la acțiunile tale, căci vor deveni obiceiuri. Ai grijă de...

 

BOBOTEAZA SAU BOTEZUL DOMNULUI

BOBOTEAZA SAU BOTEZUL DOMNULUI Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfântul Ioan Botezătorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.   Boboteaza - Epifania La 30 de ani, la plinatatea varstei...

 

SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA: CE NU TREBUIE SĂ FACI PE 14 OCTOMBRIE

SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA: CE NU TREBUIE SĂ FACI PE 14 OCTOMBRIE Sfânta Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie. S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. La vârsta de zece ani, auzind în biserica cuvintele: "Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), răspunde imediat strigătului...

 

PR. VASILE BENI: CE ESTE ÎNVIEREA ȘI CUM O TRĂIM, DAR ȘI CE NE ADUCE ÎNVIEREA ÎN VIAȚA NOASTRĂ?

PR. VASILE BENI: CE ESTE ÎNVIEREA ȘI CUM O TRĂIM, DAR ȘI CE NE ADUCE ÎNVIEREA ÎN VIAȚA NOASTRĂ? HRISTOS A ÎNVIAT !   „Primăvară dulce, paradis frumos          Să cântăm cu toţii a-nviat Hristos                Îngerii din ceruri cântă azi cu noi      Şi pe toţi ne-ndeamnă înviaţi şi voi!”        Ce este Învierea și cum o trăim, dar și ce ne aduce Învierea în viața noastră? Învierea ne cheamă la un alt mod de viață: viața în Hristos și cu Hristos         În fiecare an,în prag de primăvară,minunea...

 

POSTUL MARE, RĂSTIMP DE ÎNDREPTARE A VIEȚII

POSTUL MARE, RĂSTIMP DE ÎNDREPTARE A VIEȚII Creştinii ortodocşi au intrat luni, 23 februarie 2015, în Postul Sfintelor Paști, cel mai aspru post din cele patru de durată de peste an. Postul ține șapte săptămâni, perioadă în care credincioşii se pregătesc pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului. În cele 40 de zile de post până la marea sărbătoare, credincioșii sunt îndemnați pe lângă renunțarea...

 

EPISCOPUL MACARIE, BINECUVÂNTARE LA BISTRIȚA

EPISCOPUL MACARIE, BINECUVÂNTARE LA BISTRIȚA Episcopul Macarie al Europei de Nord, originar din Spermezeu, a fost prezent duminică, la Sfânta Liturghie care a fost săvârşită la Biserica Protopopiatului Ortodox Bistriţa. Părintele protopop Alexandru Vidican, alături de preoţii parohi Nicolae Feier şi Vasile Beni, dar şi sute de credincioşi bistriţeni să au participat la întâlnirea cu Preasfinţitul Macarie.Cu prilejul vizitei sale în municipiul Bistrița, Preasfințitul Macarie...

 

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI !

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI ! Luna februarie începe cu o mare sărbătoare creștină, notată cu cruce roșie în calendar: "Întâmpinarea Domnului", ziua când Iisus a fost dus la templul din Ierusalim. Sărbătoarea ”Întampinarea Domnului” este praznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice...

 

SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR IERARHI VASILE, GRIGORE ȘI IOAN

SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR IERARHI VASILE, GRIGORE ȘI IOAN În fiecare an,în ziua de 30 ianuarie îi prăznuim pe Sfinţii Trei Ierarhi:Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur.Ei au trăit în veacul al IV-lea al erei creştine, numit și” „veacul de aur ”, pentru că acum s-a formulat de către Biserică, pentru totdeauna, prin cele două sinoade ecumenice, dogma fundamentală a credinţei creştine: SfântaTreime.Tot acum s-a...

 

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa...

 

VALOAREA TIMPULUI PENTRU CREȘTIN

VALOAREA TIMPULUI PENTRU CREȘTIN La răspântia dintre ani cred că nu există om să nu-şi pună fireasca întrebare: cum a fugit atât de repede timpul? Întrebarea este de secole, iar Vergillius o sintetiza în aforismul: Fugit ireparabile tempus, ceea ce credem că a dus la constatarea sceptico-realistă a cronicarului Miron Costin că „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremi”. Dar se...

 

APOFIZELE NAȘTERII DOMNULUI

APOFIZELE NAȘTERII DOMNULUI Apofaza implică inefabilul, neputința de a descrie în cuvinte, concepte umane, o anumită realitate. Orice realitate, defapt, inclusiv cea fizică, are o dimensiune apofatică. În cadrul realității fizice, orice lucru are aspectul văzut și cel nevăzut, forma și esența, trup și sulflet pentru a ne exprima metaforic. Așadar dimensiunea interioară nu poate fi prinsă în cuvinte, e apofatică. Cu atât mai...

 

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prăznuită pe 21 noiembrie. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Părinții Maicii Domnului sunt Sfinții Ioachim și Ana. Lipsiți de copii, dar cu credință în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la...

 

Pr.drd. EMANUEL VIDICAN: ATACURILE SATANEI VOR CONTINUA PÂNĂ CÂND DUMNEZEU VA TRAGE CORTINA PESTE ÎNTREAGA DRAMĂ A VIEȚII

Pr.drd. EMANUEL VIDICAN: ATACURILE SATANEI VOR CONTINUA PÂNĂ CÂND DUMNEZEU VA TRAGE CORTINA PESTE ÎNTREAGA DRAMĂ A VIEȚII “Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8)   În lumea noastră postmodernă, vizibil secularizată, credem că sunt o mulţime de semeni care nu mai cred în existenţa diavolilor. Dar, să luăm aminte la ceea ce spune poetul francez Baudelaire: cea mai mare şiretenie a diavolului nu este să ne facă să...

 

SĂRBĂTOARE CREȘTINĂ: SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA !

SĂRBĂTOARE CREȘTINĂ: SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA ! An de an, la 14 octombrie, creştin ortodocşii o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale cărei sfinte moaşte sunt păstrate cu evlavie la Iaşi unde, încă dinaintea praznicului, românii din toate colţurile ţării se adună spre a se închina. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Epivata, un sat al Traciei, după cum aflăm din Sinaxar. “(...) ades mergea cu maica...

 

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI SAU SFÂNTA MĂRIE MICĂ!

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI SAU SFÂNTA MĂRIE MICĂ! Pe 8 septembrie este o mare sărbătoare în calendarul creştin-ortodox. Se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. În cultura populară există tot felul de superstiţii legate de această zi. Astfel, se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală. În această zi, femeile...

 

MARE SĂRBĂTOARE CREȘTINĂ - TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

MARE SĂRBĂTOARE CREȘTINĂ - TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL În fiecare an, pe 29 august, prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. "Între cei născuţi din femeie, nimeni nu este mai mare decât Ioan" (Luca 7, 28). Acestea sunt cuvintele Domnului Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul. A fost vestit de îngerul Gavriil, părinţilor lui, Zaharia şi Elisabeta, înainte de a se naşte: "Că va fi mare înaintea Domnului...că va...

 

REGAL MUZICAL LA MARŢEA GÂNDIRII CREŞTINE

REGAL MUZICAL LA MARŢEA GÂNDIRII CREŞTINE Serile duhovniceşti din postul Crăciunului 2013, Marţea Gândirii Creştine, au ajuns la final marţi, 17 decembrie, la biserica numită generic „La Coroana din Bistriţa”, prin conferinţa părintelui Calinic de la Nicula, cu tema: „Familia în aşteptarea Crăciunului”. Evenimentul a fost o poartă deschisă spre sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos prin îmbinarea dialogului, a meditaţiei şi a colindatului. Meditaţia a aparţinut părintelui Calinic, dialogul...

 
Afiseaza pagina: 1 2