ZAHARIA STANCU: ,, DE CE SĂ-MI FIE TEAMĂ? O VIAȚĂ ARE OMUL. ȘI CU-A MORȚII DOUĂ

ZAHARIA STANCU

 

         „De ce să-mi fie teamă? O viață are omul. Și cu-a morții două.”

                                                                     (Zaharia Stancu, „Jocul cu moartea”)

Scriitor român, poet, romancier, jurnalist și publicist, academician, dar și laureat al Premiului Herder, Zaharia Stancu s-a născut la 5 octombrie (7 octombrie, după unii), 1902, în localitatea Salcia, județul Teleorman. Și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric și a devenit militant activ de stânga. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții. A colaborat la reviste precum Azi, Lumea Românească, Gândirea. A fost director al Teatrului Național din București și președinte al Uniunii Scriitorilor. În 1955 a devenit membru titular al Academiei Republicii Populare Române, după ce se afirmase deja în viața politică, ca deputat în Marea Adunare Națională. A încetat din viață în 1974, la 72 de ani.

            În perioada interbelică, Zaharia Stancu a trecut de la orientarea gândiristă la socialismul militant. În timpul războiului a avut o atitudine antifascistă, vehementă, drept urmare petrecând un scurt timp de detenție în lagărul de la Târgu-Jiu. În urma acestei perioade, a publicat „Zile de lagăr”, istorisind momentele petrecute acolo. În 1951, autorul a publicat volumul „Călătorind prin URSS. Note și impresii de drum.”

            Printre volumele de poezii ale lui Zaharia Stancu, amintim: „Poeme simple”, „Clopotul de aur”, „Ani de fum”, „Cântec șoptit”, „Sabia timpului”etc. A scris nuvele: „Oameni cu joben”, „Secolul omului de jos”, „Florile pământului”, romane: „Dulăii”, „Jocul cu moartea”, „Șatra”, „Ce mult te-am iubit”, antologia „Să nu uiți, Darie”. Opera de căpătâi a prozatorului este romanul „Desculț”, un roman autobiografic, publicat pentru prima dată în decembrie 1948. A fost cea mai tradusă carte a unui autor român în afara țării. Este perceput și numit ca roman autobiografic, dar și ca roman liric, memorialistic, precum și ca Bildungsroman. Momentul și pilonul central al operei este reprezentat de către Răscoala din 1907, în prim plan fiind personajul Darie, un copil supus și încercat de greutăți, care nu se bucură și nici nu are copilărie. Lumea zugrăvită în romanul „Desculț” este una a deznădejdii, a mizeriei, a suferinței, un urlet al foamei, toate acestea revărsându-se într-un adevărat fluviu de mânie și de revoltă, culminând cu răscoala țărănească din 1907. Personajul Darie, participant și martor la evenimentele tragice, își promite și își impune că nu va uita nimic din ceea ce a trăit, după cum mama sa l-a sfătuit: „Să nu uiți, Darie...”

Acest îndemn și setea de viață, precum și imaginea vie a neamului său de „desculți”, îl vor face să își depășească condiția umilă prin învățătură. Mărturisește: „Cum să uit? ...îmi aduc aminte de fiecare vis pe care l-am visat în somn și de fiecare vis pe care l-am visat treaz, cu ochii deschiși. Cum să uit pe mama și pe tata?.....Cum să uit chipurile și faptele oamenilor? Nu. Nu, n-am uitat nimic.”

Deși unii critici literari semnalează o apropiere dintre romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu și „Amintirile din copilărie” a lui Creangă, în ceea ce privește rememorarea copilăriei cu multă sensibilitate, există o uriașă diferență între cele două creații: lumea lui Creangă îl are în centrul său pe copilul universal, cu o copilărie cu zâmbete, pozne și lipsa grijilor, în timp ce romanul lui Zaharia Stancu îl evocă pe „copilul fără copilărie”.

 

„În inimă port viața, ca apa un ulcior,

Prin soarele ce-n aur și sânge mă îngroapă,

Prin roua care cade pe ierburi și adapă

Hulubii îmbătați de lungul lor sobor.”

                                          (Zaharia Stancu, „În inimă port viața”)

 

Prof. Mirela Rus