THEODOR DAMIAN: DIMENSIUNEA SACRĂ A ZILEI NAȚIONALE

 

Patria se cheamă poporul

iar nu tagma jefuitorilor

Tudor Vladimirescu

 

Ziua naţională este ziua poporului, aşa învăţăm de la Tudor Vladimirescu, iar poporul înseamnă talpa şi inima ţării. Talpa reprezintă existenţa pe verticală, atât la nivel istoric – mai mult decât bimilenară la noi – cât şi la nivel spiritual; iar inima reprezintă dragostea care leagă şi uneşte, care aude chemarea sângelui şi a limbii, care se jertfeşte pentru apărarea valorilor identitare fundamentale prin care ne definim în istorie şi în contemporaneitate ca neam distinct între celelalte neamuri, cu o demnitate unică ce impune recunoaştere şi respect.

 

Dar patria este poporul şi poporul este patria, ziceTudorVladimirescu. Fiind legată de pater, tată, de părinţi deci, noţiunea depatrie are o dimensiune sacră. Părinţii sunt în patrie aşa cum este cultul în cultură, aşa cum este Hristos în Crăciun (cuvântul englezesc Christmas redă mai clar această idee), de aceea alte definiții ce se depărtează de la această înţelegere esenţială oricând pot friza blasfemia.

 

Ziua naţională ne aduceaminte şi de vatră. Vatra înseamnă matricea, izvorul, rădăcina, locul naşterii, spaţiul creşterii, focul spiritului, protecţie, stabilitate. Fără vatră cine eşti, cui aparţii? Cumar fi să nu ai mamă? De aceea în aceste vremuri de relativism axiologic şi confuzie valorică tendințele din ce în ce mai vizibile de obliterare a identităţii deneam  nu pot duce decât la o tragedie existenţială.

 

În consecinţă este necesar să realizăm că ziua naţională are menirea dea ne trezi la realitatea demnităţii noastre ca popor în contextul în care suntem copleşiţi de probleme desănătate, de probleme relaționale, politice sau economice, pentru a nu ceda acestor valuri şi furtuni ce vin peste noi, ci pentru a ne reconecta energiile ca într-un fel de înviere, iară şi iară, ce ne încredinţează că destinul nostru comun stă în mâna lui Dumnezeu dar şi în mâna noastră.

La această importantă sărbătoare românească zicem împreună cu Eminescu: „Trăiască naţia!” şi răspundem tot cu El „Sus cu dânsa!”