SPECTACOLE PENTRU COPII, INTERACȚIUNI, TEATRU PENTRU ADULȚI - EDIȚIA CU NUMĂRUL XVI A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE LITERATURĂ ȘI TEATRU ”LIVIU REBREANU”, ONLINE!

În fiecare an, spre sfârșitul lunii noiembrie are loc Festivalul Internațional de Literatură și Teatru ”Liviu Rebreanu”. Datorită situației actuale mondiale, ediției cu numărul XVI a fost organizată în acest an prin intermediul online, ceea ce a rezultat a fi un real succes, deoarece numărul de vizualizări, comentarii și distribuiri continuă să crească de la zi la zi, fapt care nu poate decât să fie un prilej de bucurie atât pentru organizatori, cât și pentru toți cei care au participat la festival. 

Așa cum ne-am obișnuit, primele spectacole de teatru aparțin mereu copilașilor. În acest an, coordonatoarea Teatrului de Păpuși pentru Copii ”Alexandru Misiuga”, Cornelia, Apostol, a venit și cu propunerea prezentării unei scene de teatru din cadrul povestioarei ”Motanul Încălțat” și anume scena din sala tronului din castelul Căpcăunului, majoritatea personajelor regăsindu-se aici.  Ce înseamnă de fapt această prezentare a scenei? Scenografie, adică tot ceea ce noi, ca si public putem observa. Mânuirea păpușilor, decorul, lumini, mișcarea mascotelor, poate chiar și mici detalii pe care doar scenograful le poate observa, cunoscându-și foarte bine meseria și de asemenea emoțiile pe care dorește să le transmită copilașilor prin diferite ”trucuri” (fum, baloane, confetti etc. ) 

După această prezentare, doamna Cornelia Apostol a trecut  la  expoziția de fotografie, aici regăsindu-se o serie de imagini, frumos aranjate pe stative, imagini din cele mai recente specctacole de teatru pentru copii puse în scenă în diferite locații. 

Gongul care anunța deschiderea festivalului s-a auzit!

În deschiderea festivalului, copilașii s-au putut bucura de piesa de teatru ”Frumoasa și Bestia”, o adaptare după Andrew Lang, în regia și scenografia Corneliei Apostol.

Din dorința de a-și revedea publicul spectator, sau cel puțin o parte, doamna Cornelia Apostol, cu ajutorul echipei de la tehnic (Adrian Pușcaș, Paul Rus și Ovidiu Moldovan), a realizat o scurtă interacțiune prin intermediul aplicației Zoom cu câțiva dintre cei mai fideli spectatori ai trupei.  Copilașii, bucuroși să o revadă pe Zâna cea bună, alături de învățătoare și părinți, i-au adresat doamnei Cornelia întrebări despre piesă, despre păpuși, despre preferințele ei și bineînțeles despre ziua în care se vor revedea din nou, la propriu, cu personajele și mascotele preferate.

Cea de-a doua zi s-a desfășurat în același mod plăcut, însă de această dată, cei prezenți în fața micilor ecrane s-au putut bucura de piesa de teatru a fost ”Vârtelnița fermecată”, o adaptare după Frații Grimm, regia Cornelia Apostol. Deși povestea a fost prezentată copilașilor și înainte de a ne confrunta cu acest virus, atât în sala mare de spectacole cât și în sala de teatru, de această dată, se pare că interesul lor a fost mai mare, demonstrând acest lucru prin întrebările pe care au avut ocazia să le adreseze doamnei Cornelia Apostol imediat după finalul piesei când au fost invitați să se conecteze la Zoom.

Atât organizatorii cât și participanții au avut parte de o nouă experiență, online, care, până în prezent a rezultat a fi un succes.

Echipa Palatului Culturii a încercat ca în aceste două zile să ofere publicului iubitor de gen atât literatură cât și teatru pentru copii și adulți. Toate acestea, în acest an pandemic, online!

În ceea ce privește piesele de teatru pentru adulți, puse în scenă de către actorii Teatrului Profesionist de Proiecte ”Liviu Rebreanu” și anume ”Un bărbat și mai multe femei”, de Leonid Zorin, regia Eugen Pădureanu și ”S-a întâmplat într-o joi”, de Elise Wilk, regia Laura Moldovan, actor Valentin Oncu – One Man Show, acestea au fost prezentate publicului spectator de asemenea online, organizatorii bucurându-se de un număr mare de vizualizări.

"Un bărbat și mai multe femei”... de ținut cont ...

Ce se întâmplă când monotonia bate la ușa unei căsnicii, ce se întâmplă când suspiciunea de infidelitate se strecoară în aceeași căsnicie?! Am putea să credem că o dramă e pe cale să se nască, nimic mai neadevărat, mai ales când birocrația intră și ea în joc, cerând o adeverință buclucașă. Când toate acestea se întâmplă în visul celui cu musca pe căciulă, drama se transforma într-o neașteptată și spumoasă comedie, o comedie în care ne-am putea recunoaște câțiva dintre noi, o comedie care ne amintește de realitatea noastră socială și care, totodată, prin finalul neașteptat ne face să medităm mai mult asupra rezultatului faptelor și acțiunilor noastre. Dacă doriți să râdeți în hohote și, totodată, să meditați asupra vieții, veniți la spectacolul nostru, vă așteptăm cu drag, pentru că doar împreună putem să pătrundem în viața și în visul lui Arcadii Semionovici Garunski, care ar putea să fie oricare dintre noi...

DORIS NEDELEA