SIMPOZION SPIRITUAL-CULTURAL, EDIŢIA A II-A

Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Parohia Ortodoxă Mărişelu, Primăria Mărişelu au organizat la Mărişelu a II – a ediţie a Simpozionului religios, cultural şi ştiinţific al Văii Şieului.
Manifestările au debutat la Biserica Ortodoxă, prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către preotul paroh Aurelian Poptean, alături de preoţii Lucian Blaga din Domneşti şi preot pensionar Dumitru Moldovan. Răspunsurile la rugăciunile preoţilor au fost date de Corala „Andrei Mureşanu”, dirijor arhid. Cornel Pop.
Apoi, la Căminul Cultural, primarul Toma Someşan a deschis lucrările sesiunii de comunicări, derulată pe 3 segmente religios, cultural şi ştiinţific. La Religie, tema aleasă a fost „Spovedania şi împărtăşania, cărări spre mântuire” şi au opinat preoţii Emanuel Vidican şi Lucian Blaga. La secţiunea Cultură, tema „Veşnicia oglindită în operele scriitorilor” a fost prezentată de prof. dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa, prof. Elena M. Cîmpan – preşedinta Societăţii “Conexiuni” şi Menuţ Maximinian –directorul ziarului “Răsunetul”. La secţiunea Ştiinţific, la tema „Şcoala şi Biserica mijloace de formare şi de desăvârşire”, au opinat prof. George Ignat, directorul Şcolii Mărişelu, prof. Dascălu Daniel, prof. Simona German, etnolog Maria Golban Şomlea. Au urmat lansările de carte Victoria Fătu Nalaţiu, cu un album de pictură ce surprinde creaţia pictoriţei de până acum, pr. Aurelian Poptean – „Poeme religioase”, Dorel Cosma-„Jurnal de călătorie şi poezie”, Florin Vasile Şomlea - “Despre cum a fost”, dialog cu Sorin-Mircea Botez, revista „Grai Nuşfelean”- revistă de credinţă, cultură şi educaţie a Parohiei Ortodoxe şi a Primăriei Mărişelu”, nr. 2- 2013, prof. Simona German – „Pr. Ioan Baciu – Viaţa şi activitatea”, Corneliu Gaiu – „Valori tradiţionale transmisibile – păstrarea identităţii culturale locale (sat Mărişelu şi Sântioana), prof. Ioan Tuns – Revista „Sfinx”, nr. 3 – 2013, prof. Dorel Nicoară – Revista „Universul Einstein”, nr 2 – 2013.
Momentele artistice susţinute de Corala „Andrei Mureşanu”, coordonată de arhid. Cornel Pop, precum şi recitalul semnat de Florin Vlad – vioară şi Alexe Savu – pian au fost aplaudate de publicul prezent la simpozion. Expoziţia realizată de studenta Iulia Moldovan a fost apreciată de invitaţi, tematica fiind una preponderent religioasă.
Pentru modul în care au organizat acţiunea părintele Aurelian Poptean, primarul Toma Someşan şi viceprimarul Iuliu Ognean au primit diploma de excelenţă din partea Centrului Cultural Municipal Bistriţa şi a Protopopiatului Ortodox Bistriţa.

 

TRAIAN SĂSĂRMAN