Numită în  antichitate Scitia Minor( în latină Scythia Minor, în greacă Μικρά Σκυθία), Dobrogea este un loc  încărcat de istorie și de cultură, de istorie  religioasă, creștină, apostolică, de istorie literară.Este un loc binecuvâtat de Dumnezeu, presărat cu sămânță creștină apostolică,  stropit cu sânge de martiri, fertilizat cu moaște  de sfinți.

 

           Pe aceste meleaguri a propovăduit  Sfântul Apostol Andrei, fratele  Sfântului Apostol Petru, care a locuit o vreme, conform tradiției, dar și  descoperirilor arheologice, într-o peșteră din pădurea Migilet, la  marginea localităţii Ion Corvin din  judeţul Constanța, în apropiere  de  Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani.Aici, a avut loc pentru prima dată pe teritoriul României, frângerea pâinii, transformarea  elementelor euharistice în Sfântul Trup și Sânge  De aici a plecat episcopulu Tomisului la Sinodul de la Niceea din 325 d.Hr., așa cum reiese din  Viața lui Constantin cel Mare, scrisă de Eusebiu de Cezareea, în care se spune  că “nu lipsea din ceată nici cel al sciților” (Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, III, 7, 1), dar și din actul martiric al Sfinților Epictet și Astion, martirizați la Halmyris, între 298-303, unde stă scris că “în acea provincie era pe atunci episcop, păzitor al sfintelor lui Dumnezeu biserici, preafericitul Evangelicus”. De menționat că în cadrul acestui prim  sinod ecumenic  la care a participat  și  un episcop tomitan s-au formulat  primele 8 articole din Simbolul credinței.

 

           Dobrogea  a dat Bisericii dreptmăritoare trei Sfinţi Părinţi: Sfântul Cuvios Ioan Casian, hirotonit diacon de către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Cuviosul Dionisie Exiguul, care a trăit la sfârşitul secolului al V-lea şi în prima parte a secolului al VI-lea și  Sfântul Cuvios Ioan Iacob, care a trăit în secolul XX.Dobrogea la dat pe Cuviosul Dionisie Exiguul sau Dionisie cel Smerit (n. cca 470 – d. cca 545, Roma), cel care a impus în toată lumea calendarul, în care se numără anii de la naşterea lui Isus Hristos.Un mitropolit al Tomisului de la sfârșitul secolul IV d.H. pe nume  Vetranion a fost  apreciat  de către  Sfântul  Ierarh Vasile Cel Mare.

 

             De asemnea  în Scitia Minor, la Tomis, deci pe teritoriul Constanței de astăzi, a fost exilat  de către împăratul Augustus, poetul Ovidiu (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo– d. 17 d.Hr., Tomis), unul dintre marii clasici ai literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Aici a scris celebra lirică de exil :Tristia( „Tristele”), în 5 cărți și Epsitulae ex Ponto(„Scrisori de la Pontus Euxinus /Marea Neagră”) în 4 cărți. Ca epitaph pentru  propria piatră funerară, Ovidiu a scris  un text sub formă de scrisoare, pe care l-a adresat soției sale : „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum/Ingenio perii, Naso poeta meo./At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti, Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.” În traducerea liberă  a profesorului clujean Theodor Naum, am avea  următoarea  versiune românească:„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul/Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,/O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

 

           Ierarhii de la Tomis, fie ei mitropoliți,  arhiepiscopi sau simpli episcopii,  au  slujit biserica creștină pe meleagurile tomitane, timp de  un mileniu, mai exact din secolul III,  până în secolul XIV, în anul 1359, când Patriarhul ecumenic, Calistus I l-a numit pe Mitropolitul  Iachint de Vicina(localitate aflată tot pe teritoriul județului Constanța de astăzi),  mitropolit al Ungrovlahiei, cu sediul la Curtea de Argeș. Trebuie precizat faptul că,  în secolul al XIII-lea, în orașul Vicina  a  existat o Mitropolie ortodoxă condusă de ierarhi greci, supusă Patriarhiei de la Constantinopol, a cărei existență a durat  până în  anului 1359.

 

            Prin urmare, în cei 1000 de ani, s-au perindat la Tomis următorii ierarhi: Evangelicus (sec. III), Bretanion (308-369), Gerontius (381), Theotimus I (390-407), Thimotheus (431), Ioannes (445-448), Alexander (448-452), Theotimus II (458), Petrus (496), Paternus (498-520), Valentinianus (550-553), Anicetus (sec. X), Vasile (sec. XI), Teodor (1303), Luca, Macarie 1339, Kiril 1347, Iachint 1359.

 

           Mitropolia  Tomisului avea mai multe episcopii  sufragane. De pildă, în În secoul al VI-lea, în Sciţia Minor,  existau  episcopii în  cel puțin 14 cetăți dobrogene:Histria (Istria), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Capidava (Hârşova), Constantiana(Capul Dolojman – din județul Tulcea), Troesmis (Igliţa), Noviodunum (Isaccea), Aegyssus (Tulcea),  Halmyris (Dunavăţul de Sus) etc.

 

            În sec. X, Tomisul  a fost numit Constanţia, după numele împăratului Constanțiu, fiul  lui Constantin cel Mare. Din cauza migraţiei  unor popoare barbare  din sec. XI-XII, mai ales cea a pecenegilor,  a avut de suferit inclusiv  viața  creştină din Dobrogea, motiv pentru care scaunul mitropolitan de la Tomis  s-a  mutat în oraşul Vicina din insula dunăreană Păcuiul lui Soare, unde a  dăinuit până în anul 1359, când , așa cum am arătat mai sus, Iachint, a fost ales Mitropolit al Țării Românești  cu sediul la Curtea de Argeş.În anul 1417, Dobrogea a fost cucerită de turci,  rămânând sub această stăpânire, până în 1878.În 1923 se reînfiinţează Episcopia Tomisului care va dăinui până astăzi cu  o sincopă  de  25 de ani, între 1950   și 1975, când a  fost desfințată de  regimul comunist.

 

           Arhiepiscopia Tomisului are la dispoziție  peste 100 de volume cu documente despre   istoria vieții bisericești  de pe aceste meleaguri, despre mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii tomitani, cărți editate de filosoful și scriitorul Constantin Barbu.

 

            Aceste documente   sunt  exrem de importante, nu doar pentru Mitropolia Tomisului, ci și pentru Istoria  României.Ele dovedesc faptul că suntem pe aceste  meleaguri  de 2000 de ani, că avem o istorie și o credință creștină moștenite încă din antichitate, că nu suntem o țară recentă de venetici,  un stat artificial, așa cum insinuează  unii istorici  trădători de neam.

 

           Tezaurul  format din colecțiile Monumenta Romaniae Historica, proiectată  în 1000 de volume din care s-au tipărit, până  acum, 500 de volume,  dar și colecția  Monumenta Historicae Orthodoxae et Bizantinae, un proiect editorial  patronat de Patriarhia Constantinopolului și Arhiepiscopia Tomisului, printr-o înțelegere  între Patriarhul Batholomeu I și IPS Teodosie de la Constanța,  care va cuprinde de asemenea 150 de volume, cu documente în facsimil color sunt disponibile(evident cele deja publicate ) la Academia tomitană  din Constanța,  cordonată de  IPS prof. Univ. Dr. Teodosie  și de Acad. prof. Constantin Barbu, dar și la Biblioteca Facultății de Teologie  din cadrul Universității  “Ovidius”.

 

            Aceste  Colecții cuprind documente în peste douăzeci de limbi:greacă, latină, gotică, germană, chineză, ebraică, armeană, coptă, spaniolă, italiană, slavă veche, rusă, suedeză, engleză, franceză, islandeză etc. Meționăm că este  vorba de documente și manuscrise adunate de  savantul Constantin Barbu din peste 70 de arhive ale lumii printre care  Vatican, Roma, Napoli, Milano, Torino, Veneția, Sankt-Gallen, Freising, Fulda, Madrid, Paris, Viena, Oxford, Berlin, München etc.

 

         În  18 noiembrie 2020,  scriitorul și filosoful Constantin Barbu  adresează o scrisoare Preafericitului Daniel, prin care  îi face cunoscute aceste documente și îi sugerează să  reactiveze Mitropolia Tomisului:

 

        “Preafericite Părinte Patriarh,

 

          Este o onoare absolută pentru mine să vă scriu această epistolă, epistolă care ar putea schimba istoria României și a Bisericii Ortodoxe Române.

 

         Proiectul se numește Monumenta Romaniae Historica et Sacra, în 1000 de volume, format A4, în facsimil color, având fiecare volum câte 500 de pagini.

 

          Nu ar fi atât de important faptul că nici o cultură a lumii nu are o carte despre istoria sa spirituală întinsă pe 1000 de volume, având împreună 500.000 de pagini.

 

          De ce este importantă această lucrare pentru istoria României și pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române?

 

          1. Documentele (papirusuri, manuscrise, acte etc.) cuprind perioada dintre 1660 î.e.n. până în 2020.

 

          2. Biserica Ortodoxă Română primește în dar cele mai frumoase și mai strălucitoare mărturii, începând cu Sfântul Andrei, continuând cu episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții Tomisului și ai Vicinei (până în 1359, când Iachint de Vicina întemeiază mitropolia de la Curtea de Argeș), papirusul Sinodului de la Niceea, manuscrisele din Niceta de Remesiana, Martinus de Braga etc. și documentele semnate de episcopii și mitropoliții străromâni pe actele Sinoadelor de la Niceea, Constantinopol, Chalcedon, Efes…

 

           3. Astfel, Biserica Ortodoxă Română devine, prin străvechimea ei în timp, nobilă kai presbeia, fiind de același rang spiritual cu Roma și Vaticanul, cu Bizanțul și Ierusalimul.

 

           4. Și ceeace este mai important decât orice: manuscrisele episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților de la 303 până la 1359 asigură continuitatea străromânilor și românilor după retragerea împăratului Aurelian din Dacia până la întemeierea Țării Românești. Este luminarea a ceea ce s-a numit „mileniul întunecat”.

 

          Monumenta Romaniae Historica et Sacra sunt concepute ca o carte grandioasă în 1000 de volume, fiind o antologie vie în care sunt culese cele mai importante documente, acte, mărturii despre identitatea europeană a poporului român, urme aflate în cele mai vestite arhive ale lumii.

 

Documentele privesc istoria străromânilor și a românilor cuprinsă între 1660 î.e.n. până în anul 2020, adică de la legendarul rege trac Rhesos (prezent în Homer, într-un celebru papirus) până în prezent.

 

           Documentele, actele, mărturiile se întind pe aproximativ 500.000 de pagini în facsimil color (toate inedite până astăzi). Acestea se află în arhivele și bibliotecile din Vatican, Harvard, Oxford, Cambridge, Sankt Petersburg, Moscova, Saint-Gallen, Lorsch, München, Berlin, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Paris, Reims, Strassbourg, Köln, Viena, Veneția, Zürich, Berna, British Museum, Heildelberg etc.. În peste 74 de arhive din Europa, SUA, Asia, Africa (Egipt).

 

          Între cele mai spectaculoase documente și manuscrise putem aminti papirusul Herodot (anul 50 e.n.), manuscrisul din Vatican despre Regallianus (strănepot al lui Decebal, anul 260 e.n.), manuscrisul cu cuvinte în limba dacă al lui Dioscorides, manuscrisele Sfinților părinți ortodocși străromâni Niceta de Remesiana, Dionisie cel Smerit (Exiguus), Ioan Casian (manuscrise din secolele V-X, unele aparținând lui Carol Magnul, altor regi și împărați europeni, ale unor papi celebri), manuscrisul privitor la Imperiul Dacic al lui Galerius (manuscris cumpărat de Ludovic al XIV-lea), manuscrisul Chronographiei lui Theophanes (anul 579 e.n., în care se află rostite primele cuvinte ale limbii române: torna, torna fratre), manuscrise ale Cosmographiei lui Aethicus, hărți ale Daciei (secolul I î.e.n., manuscrise cu cuvinte în limbile scită, tracă, getică și dacă).

 

          Între altele, papirusul din 16 iunie 106, Decebal fiind în viață, prin care împăratul Traian se intitula „Trajanus Dacicus”. De asemenea, extrem de importante sunt manuscrisele privitoare la episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții Sciției Minor (Dobrogea), de la anul 303 (Evangelicus) până la 1359 (Iachint de Vicina), primul mitropolit al Țării Românești – însemnând 1000 de ani de viață religioasă și obștească pe teritoriul României.

 

          Astfel, vom acoperi cu documente și acte toate secolele de la Decebal până la întemeierea Țărilor Române, demonstrând continuitatea absolută a străromânilor și românilor pe teritoriul țării noastre (de exemplu inscripții în latină și greacă cu 29 de regi daci între anii 114-325 e.n. sau 29 de voievozi români ai Transilvaniei, între anii 980-1282, cu documente din arhivele de la Viena, sau manuscrisul lui Gerard din Cenad privitor la ortodocșii români din Transilvania anului 1040).

 

Se publică pentru prima dată în facsimil color manuscrise bizantine, secolele IV-XIV.     

 

            Documentele sunt în 24 de limbi, între care greacă, latină, gotică, germană, chineză, ebraică, armeană, coptă, spaniolă, italiană, slavă veche, rusă, suedeză, engleză, franceză, islandeză etc. Se publică 5000 de pagini din rapoartele împăratului Rudolf al II-lea referitoare la Mihai Viteazul (unde apare celebrul raport în care Mihai Viteazul are titlurile de voievod al celor trei Țări Române); de asemenea, raportul secret al lui Malaspina în care se face rezumatul cuvântului pe care Mihai Viteazul l-a ținut în catedrala din Alba Iulia. De asemenea,Hronicullui Cantemir și Tratatul de la Luțkcu semnătura lui Petru cel Mare, în care se statuează granița Moldovei pe Nistru. Publicăm, de asemenea, actul prin care a fost cumpărată Transnistria de către boierii moldoveni din vremea lui Duca-Vodă, actele de proprietate pe Bucovina de Nord și cel mai vechi manuscris privitor la sudul Basarabiei, document din anul 540. Pentru Unirea Principatelor sub Cuza Vodă publicăm documente aflate în mai multe arhive europene. De asemenea, actul care consfințește România Mare, Tratatul de la Trianon.

 

            Aceste 1000 de volume cu acte și documente fundamentale din toate marile arhive și biblioteci ale lumii se constituie drept cea mai bogată arhivă pe care o are un popor european până astăzi, fiindcă nici un popor nu are încă o istorie în 1000 de volume.

 

Preafericite Părinte Patriarh,

 

            Dacă ne întrebăm cum putem tipări această lucrare în 1000 de volume, Vă spun că am tipărit deja 265 de volume (având pregătite pentru tipar, deja, alte volume până la volumul 660), iar tipărirea celor 1000 de volume ar putea dura cel mult un an și opt luni.

 

            Financiar, avem trei variante de lucru:

 

a. Plătește Biserica Ortodoxă Română tiparul care costă aproximativ 500.000 de euro.

 

b. Plătește Secretariatul Cultelor (prin domnul Secretar de Stat Opaschi, care cunoaște proiectul, având și descrierea primelor 100 de volume).

 

c. Se ocupă de costurile financiare Arhiepiscopia Tomisului, prin IPS Teodosie, Preafericirea Voastră având în sarcină doar generozitatea de a reactiva Mitropolia Tomisului.

 

          Preafericite Părinte Patriarh, orice variantă este bună.

 

           În cazul în care apelăm la Arhiepiscopia Tomisului, un cuvânt generos al Dumneavoastră, cel de reactivare a Mitropoliei Tomisului, mitropolie străveche de peste 1600 de ani (din vremea lui Theotim I), ar salva istoria României, căreia îi lipsesc actele pentru cei 1000 de ani, mileniu pe care numai episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții Bisericii noastre strămoșești îl pot dovedi.

 

           În această situație, pe care o doresc fericită, eu renunț la drepturile mele de autor în sumă de 1.000.000 de euro.

 

          În anexa micii mele epistole, permiteți-mi să anexez o scurtă descriere pentru 160 dintre volumele cuprinse în Monumenta.

 

         Dacă acest proiect se îndreaptă pe o cale luminată, pe care numai Preafericirea Dumneavoastră o poate lumina, V-aș putea ruga să îmi acordați o audiență științifică.

 

          Pe viu, fiindcă eu trăiesc acest proiect nu doar îl gândesc, V-aș putea convinge de absolut orice. Fiindcă nu mă cunoașteți personal, îmi îngăduiesc să vă spun că am publicat peste 800 de cărți. Și asta nu ar fi nimic. Noica și Părintele Stăniloae m-au apreciat în cuvinte de nivel ultim.

 

Vă rog să primiți, Preafericite Părinte Patriarh, gândul meu cel mai bun, împreună cu o îmbrățișare filială. Gând și îmbrățișare care se întemeiază pe o speranță absolută !

 

Constantin Barbu

 

18 noiembrie 2020″

 

           De asemenea, în 18 februarie 2021, IPS Teodosie a trimis o scrisoare Preafericitului Părinte Patriarh  în care îi cere, îl roagă să reactiveze Mitropolia Tomisului, să aprobe revenirea Arhiepiscopiei Tomisului,  la statutul de Mitropolie,  statut pe care l-a avut încă din  anii 399-401, când întâistătător al acestui scaun metropolitan era Theotimus, Episcopia Tomisului  fiind de altfel  prima  episcopie înființată pe teritoriul  României :

 

Cabinet Arhiepiscop/Nr. 369 / 18.02.2021

 

“Preafericite Părinte Patriarh,

 

           Cu smerită dragoste în Hristos, la împlinirea a 1620 de ani de la prima întronizare a Mitropolitului de Tomis (Theotimus I 399-401) atestat prin documente descoperite în marile arhive ale lumii, inclusiv în Biblioteca Apostolica Vaticana, aducem la cunoștința Preafericirii Voastre faptul că Adunarea Eparhială și Consiliul Eparhial ale Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu preoții și credincioșii pe care îi reprezintă, cer reactivarea și punerea în drept a Mitropoliei Tomisului. Așa cum în anul 2009 mai multe eparhii din țară au fost ridicate în rang, pe baza unei vechimi de numai 400 de ani, Consiliul Eparhial, împreună cu credincioșii de la Tomis, consideră nedrept ca Eparhia noastră să rămână cu amintirea a ceea ce a fost cândva.

 

            De la Sfântul Apostol Andrei, până la întemeirea Țării Românești, Scythia Minor și Tomisul au un mileniu de istorie dovedit cu acte, în care știm numele a nu mai puțin de 11 vestiți Mitropoliți. Mai mult, importanța Tomisului pe harta lumii este clar consemnată prin existența a 14 Episcopii sufragane, în directă ascultare de Mitropolitul din bătrâna cetate de la Marea Neagră.

 

            Viața duhovnicească a Scythiei Minor este veche de 2000 de ani, iar trecerea simbolică a Mitropolitului Iachint de Vicina în tronul de Mitropolit al Ungro-Vlahiei dovedește că Biserica noastră strămoșească este născută odată cu creștinismul.

 

           Reactivarea Mitropoliei Tomisului luminează două aspecte fundamentale:

 

1. Istoria Bisericii Ortodoxe Române se înnobilează în timp, fiind străveche de 2000 de ani, adică se naște odată cu începutul creștinismului. Altfel, Biserica Ortodoxă Română și-ar avea actul de naștere abia acum 661 de ani de când Mitropolitul Iachint de Vicina ajunge Mitropolit la nou înființata Mitropolie a Ungro-Vlahiei, la Curtea de Argeș.

 

2. Viața duhovnicească din Scythia Minor și Tomis luminează istoria strămoșească neîntreruptă de la Sfântul Andrei prin Evangelicus (sec. III), Bretanion (308-369), Gerontius (381), Theotimus I (390-407), Thimotheus (431), Ioannes (445-448), Alexander (448-452), Theotimus II (458), Petrus (496), Paternus (498-520), Valentinianus (550-553), Anicetus (sec. X), Vasile (sec. XI), Teodor (1303), Luca, Macarie 1339, Kiril 1347, Iachint 1359, Antim 1379, toată această perioadă istorică alcătuind coloana vertebrală a poporului român, care se definește prin activitatea și viața religioasă neîntreruptă de la Tomis. De asemenea, avem viață religioasă și ierarhie consemnată în documentele istorice și în secolele VII-IX, iar inscripțiile din secolele X-XI sunt descoperite nu cu mult timp în urmă. Dacă avem documente scrise, cu siguranță că săpăturile arheologice vor descoperi noi inscripții care să confirme și să pună mai mult în valoare existența ierarhilor.

 

          Preafericirea Voastră, dovezile istorice evidențiază faptul că prima Mitropolie a fost la Tomis, iar reactivarea ei nu poate decât să bucure creștinii români care și-au manifestat dorința cinstirii protopărinților din vechime prin restabilirea Tomisului în treapta care i se cuvine de drept.

 

          Necesitatea reactivării Mitropoliei rezultă din următoarele motive:

 

1. Episcopii, Arhiepiscopii și Mitropoliții de la Tomis, cuprinși între anii 290 și 1359 asigură istoria de un mileniu a poporului nostru, de la retragerea împăratului Aurelian din Dacia până la prima Mitropolie de la Curtea de Argeș, asigurată tot de către unul din Mitropoliții dobrogeni.

 

2. Șirul neîntrerupt de Mitropoliți de la Tomis demonstrează continuitatea poporului Român, iar cele 14 episcopii sufragane evidențiază populația numeroasă căreia Mitropolia Tomisului i-a asigurat neîntrerupt viața duhovnicească.

 

3. Faptul că Iachint de Vicina trece la Curtea de Argeș exprimă Apostolicitatea Bisericii Ortodoxe Române, de la Sfântul Andrei și până astăzi fără a exista întrerupere, iar trecerea simbolică a acestuia reprezintă unitatea poporului român cu cel dintâi chemat la slujba Apostoliei prin care noi ne definim ca neam.

 

4. Prin Mitropolia de la Tomis, Biserica Ortodoxă Română are o străvechime comparabilă cu cele mai vechi Biserici ale lumii.

 

5. Reactitvarea Mitropoliei Tomisului oferă Bisericii Ortodoxe Române și poporului român, vechime, noblețe și autoritate istorică.

 

            Preafericirea Voastră, aceste câteva idei exprimate au în spate fundamentul unei profunde cercetări în miile de pagini ale documentelor descoperite la Biblioteca Apsotolica Vaticana și în alte 74 mari biblioteci ale lumii. Întreaga istorie a celei dintâi Mitropolii a neamului nostru ne oferă bucuria de a fi de o vechime cu marile civilizații ale lumii și implicit cu Bisericile lor, fapt pentru care creștinii de la Tomis cer, împreună cu păstorul lor, reactivarea Mitropliei Tomisului și repunerea ei la locul de drept fundamentat chiar de izvoarele istoriei.

 

Cu smerită și fiască dragoste în Hristos Domnul,

 

TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului”

 

              Răspunsul  Patriarhiei  la cererea Inaltului  Teodosie de reactivare a Mitropoliei Tomisului, trimis de cancelaria Sfântului Sinod ”din încredințarea” Patriarhului Daniel, este nu doar lipsit de argumente istorice, ci și ilogic, sofistic, ipocrit, caraghios.Adică în loc să  respecte adevărul istoric, sacralitatea  spațiului dobrogean, duhul apostolic, pământul  încreștinat de Apostolul Andrei,  cancelaria  sinodală, prin  tastele  teologului neomarxist,  purtător de minciuni  Vasile Bănescu  a  recurs la argumentum ad hominem, invocând  tot soiul de aberații și anume faptul că ”ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său”, că ” Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române”, că  hirotonește ”teologi din alte eparhii, fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin”, că admite la doctorat “candidați cu note sub 8,50 ”, că primește preoți și monahi  „ din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective ”, că, în timpul pandemiei de COVID-19 a dat dovadă de „o atitudine provocatoare … care exprimă un duh de indisciplină şi răzvrătire”, că la Constanţa  există  probleme legate de calitatea tezelor de doctorat, că  există lucrări plagiate,  că Arhiepiscopia Tomisului are o datorie  la Patriarhie  de 468.822 de lei  pentru Reviste tipărite de Patriarhie etc.Adică, vorba academicianului Constantin Barbu, s-a ajuns, de la  Istoria Bisericii și de la Dumnezeu, la Contabilitate.

 

           La aceste  acuzații  nefondate, orice  intelectual de bună credință, orice român ortodox onest ar  oferi cu siguranță  următoarele răspunsuri:

 

-activarea Mitropoliei Tomisului este un act istoric, un  act   de normalitate pe care Patriarhia ar trebui să-l pună  de urgență în aplicare;

 

– activarea Mitropoliei Tomisului nu este o ambiție personală a arhiepiscopului Teodosie, pentru că  Înalt Prea Sfinția Sa a declarat faptul că nu dorește să fie Mitropolit, ci locțiitor,  acest înalt rang urmând să fie acordat doar celui care va  ocupa scaunul tomitan după moartea dânsului :„Eu nu vreau să fiu mitropolit. O să fie succesorul meu, eu o să fiu locțiitor. Tomisul e începutul creștinismului. Mitropolia se poate activa, pentru că e o realitate. Vreau să o repun în valoare. Mitropolia a existat 1.000 de ani. E o datorie morală a mea să pun în valoare acest tezaur”.Pe de altă parte, activarea Mitropoliei Tomisului, o dorește în primul rând  comunitatea ortodoxă tomitană și dobrogeană, istoricii locului,  oamenii  de cultură,  românii  credincioși, sătui și scârbiți de mașinațiunile care se fac  la nivelul  Sfântului Sinod al  BOR.

 

-E adevărat că Arhiepiscopul Tomisului  a creat o “notă discordantă” față de recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, dar a făcut acest lucru pe bună dreptate, apărând libertatea religioasă, apărând drepturile și libertățile creștinești și cetățenești, spălând  astfel obrazul  ierarhilor BOR, rușinea de a fi pactizat cu restricțiile aberante din perioada pandemiei, măsuri liberticide, antiromânești și anticreștine, cu închiderea  bisericilor, cu vaccinarea obligatorie  a credincioșilor cu substanțe experimentale care ulterior sau dovedit a fi  toxice, mortale

 

– Așa-zisa „atitudine provocatoare” și  așa-zisul “duh de indisciplină şi răzvrătire”  de care îl acuză Patriarhia pe Înaltul Teodosie nu sunt altceva  decât expresii ale curajului, ale demnității, ale verticalității morale, ale  credinței și ale  iubirii de țară.Dimpotrivă, acuzatorii  dânsului, pactizând cu autoritățile laice în perioada apocalipsei pandemice, punănd umărul la îngenunchierea clerului  și a credincioșilor, la închiderea bisericilor, la propaganda provaccinistă etc.   sunt atinși de  un duh secular, neomarxist, progressist și globalist.

 

– De “deservicii de imagine aduse Bisericii” nu se face vinovat IPS Teodosie, așa cum este acuzat de Patriarhie, ci   ierarhii Bisericii ortodoxe,  alături  de purtătorul de cuvânt Bănescu Vasile, care  și-au  trădat misiunea de păstori de suflete în timpul pandemiei, care nu și-au apărat turma  de haita de lupii  neomarxist-globalisti, pătrunsă în  staulul Bisericii și al neamului românesc, ci a lăsat-o să fie umilită, încolțită, ruptă, ucisă sufletește și trupește. 

 

– Admiterea la doctorat doar a  studenților care au avut media generală peste  8, 50 este o practică  neoficială, nejustificată, prezentă doar în învățământul teologic. Există zeci de argumente  împotriva unei astfel de măsuri aberante. Cei mai inteligenți , mai creativi, mai  culți, mai  sensibili,  studenți teologi   nu au  neaparat capacități mnezice pentru a fi capabili  să învețe pe de rost tot tisoiul de discipline istorice care nu intră în sfera lor de interes  . Pe de altă parte, notele de  6 și de 7  care se dădeau la  Facultățile de Teologie în perioada de dinainte de 1989  sunt de fapt  notele de 9 și de 10 pe care le dau părinții profesori de azi, din cauza lipsei de candidați la Facultățile de Teologie,  a învățământului centrat pe student, a decăderii în general a învățământului universitar din România și de aiurea.Adică Mircea Eliade care a fost un savant, filosof, scriitor, recunoscut pe toate meridianele  și-a încheiat studiile cu o medie sub 7, iar studentului teolog, ca să se poată înscrie la doctorat,  i se cere 8,50.Am mai spus-o și cu altă ocazie:prima condiție a omului  de geniu este să nu fie premiant. De ce ?Pentru că premiantul practică o formă de adulter intelectual cu   toate disciplinele.El nu are vocația marilor întrebări, nu are obsesii, fiind incapabil să-și focuseze  energia intelectuală spre o anumită disciplină, domeniu, idee etc.La un moment dat, Einstein a fost întrebat de cineva:Domnule Albert, de unde vă vin atâtea idei? Nu Domnule, eu am o sigură idee dar am fost și sunt tot timpul obsedat de ea !,a răspuns celebrul fizician.

 

 – Nu arhiepiscopul Tomisului este vinovat de calitatea mai slabă a unor lucrări de doctorat, care se susțin la Facultate,  ci profesorii  coordonatori,  doctoranzii. În cazul tezelor coordonate de către IPS Teodosie, acestea nu au depășit acel procent  de 5% la verificarea cu softul antipalgiat, pentru că, în caz contrar, nu ar fi putut ajunge la CNATDCU.Nu se poate transfera o  eroare a calculatorului asupra îndrumătorului de doctorat, așa cum pe bună dreptate, a  declarat Arhiepiscopul Teodosie, când a fost întrebat de jurnaniști  despre acest subiect: „Eu nu am plagiat nimic… Nu sunt acuzat de plagiat. Pentru că a venit vorba, să vă spun despre ce-i vorba. La doctorat, cine-i acuzat? Nu persoana, ci calculatoru-i acuzat. Chiar am avut o întrunire la universitate, deci calculatorul nostru, care este identic cu cel de la CNATDCU, arată că nu este plagiat. Cei din Comisia Teologică (a CNATDCU), care nu sunt doar ortodocşi, acuză plagiatul împotriva evidenţei calculatorului. Ce e asta? E ceva cu totul tendenţios”.

 

         Culmea este că deși Preafericitul Patriarh Daniel  a primit  în dar zece volume cu manuscrise și documente despre mitropoliții și episcopii dobrogeni de la Tomis(Sfântul Andrei, Evangelicus, Theotim I, Ioannes Tomitanus, Theotimus II, Petrus, Paternus, Anicetus, Vasile, mitropoliții Vicinei),  papirusul Crezului de la Nicea, scris în secolul VI și o imagine a Discului lui Paternus(anul 520), deși îi mulțumește în termeni cordialâ, în scris,  Arhiepiscopului Teodosie pentru aceste nestemate,  refuză totuși să ia în discuție  reactivarea  mitropoliei de pe meleagurile tomitane.

 

             Cu toate că academicianul  Constantin Barbu  a explicat patriarhului Daniel  că aceste colecții  unice care cuprind  1000 de volume cu manuscrise,  documente, acte, etc. reprezintă cea mai bogată arhivă  din Europa,  cu toate și-a sacrificat ani de zile pentru acest proiect, refuzând cei un milion de euro, bani  care i s-ar cuveni  ca drepturi de autor,  totuși eforturile domniei sale,  ca și cele ale IPS Teodosie rămân, de necrezut, fără rezultat.

 

          În ciuda acestor demersuri, Patriarhia nu doar că refuză reactivarea Mitropoliei Tomisului, dar nu  sprijină  nici măcar financiar editarea acestui tezaur  al României. Trebuie spus aici că Arhiepiscopia Tomisului, prin IPS Teodosie, a finanțat  aproape 400 de volume cu acte, manuscrise și documente  unice despre istoria  acestui popor  și  despre istoria  Bisericii Ortodoxe Române.

 

           Arhiepiscopia Tomisului  este îndreptățită istoric, administrativ, moral, teologic, să fie readusă la rangul de Mitropolie însă acest lucru nu se vrea la nivel de sinod din cauza unor orgolii personale și  grupuri de interese din interiorul BOR. Dacă arhiepiscopiei tomitane i-ar fi reactivat  statutul de Mitropolie, acest lucru ar antrena  anumite schimbări  la nivelul BOR, ar reconfigura ierarhic mitropoliile,  deoarece Tomisul, fiind cel mai vechi spațiu creștin din România, s-ar situa pe primul loc. S-ar schimba inclusiv  cutuma  de  accedere a mitropolitului Moldovei la  demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, așa cum s-a întâmplat în cazul ultimilor cinci patriarhi : Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977), Iustin Moisescu (1977-1986), Teoctist Arăpașu (1986-2007), Daniel Ciobotea (din 2007).

 

        Un alt motiv pentru care nu se dorește   reactivarea Mitropoliei Tomisului  este legat de  teama  actualului establishment al  BOR,  reprezentat de aripa progresistă de a nu  propulsa la   funcția de patriarh pe IPS Teodosie , date fiind popularitatea, demnitatea, curajul  și eroismul Înalt Prea Sfinției Sale   din perioada pandemiei, calitatea lui de lider al aripii conservatore din sânul Bisericii Ortodoxe.

 

          În  calitate de  om care lucrează  de peste 30 de ani  în  învățământul teologic  mediu și  superior,  ca teolog, ca scriitor și filosof creștin, susțin  fără nici o rezervă, alături de Inalt Prea  Sfințitul prof. Univ.Dr. Teodosie Petrescu, de  scriitorul și filosoful Constantin Barbu,   de istoricul prof.univ.Dr.Adrian Rădulescu, de alți mari istorici, scriitori și jurnaliști, de sutele de preoți, de protopopi, de dascăli de teologie,  de stareți  de mănăstiri, dar mai ales de  sutele  de mii de  credincioși  ortodocși  din Dobrogea, revenirea Arhipiscopiei Tomisului la rangul de Mitropolie.

 

         Cum e posibil ca în noiembrie 2005,  membrii Sfântului Sinod al BOR  să aprobe, fără nici un temei istoric,  mânați doar de orgoliile unor ierarhi, care invocau banale   motive pastoral-misionare, înființatarea  Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca, iar  acum,  când vorbim de  o tradiție milenară, de argumente istorice, de cel mai vechi centru episcopal de pe teritoriul ţării noastre, așa cum este Cazul  Mitropoliei Tomisului, care a  avut acest statut, ab antiquo, timp de 1000 de ani, mai exact din secolul  al IV -lea, până în secolul al XIV-lea, cel mai înalt for al  Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de  patriarhul României, să se opună ?

 

         Un astfel de gest istoric reparatoriu, de proiect spiritual și cultural de țară trebuie să   treacă dincolo  de măruntele invidii, rivalități, resentimente  și  idiosincrazii  de la nivelul Cancelariei  sinodale. E suficient că avem în România o mafie politică, economică, energetică,  o dictatură  culturală, o mafie editorială, nu mai este nevoie ca astfel de   machiavelisme și clietelisme  să  bântuiască și  printre  oamenii   acestei  nobile instituții,  mandatate de  bunul Dumnezeu  să propovăduiască lumii adevărul.

 

           Nu știu de ce, dar atitudinea sinodalilor față de cererea Înaltului Teodosie  de  reactivare a Mitropoliei Tomisului îmi amintește de tulburătorul monolog din Legenda Marelui Inchizitor, expusă de Dostoievski în romanul Frații Karamazov:” De ce vii acum sa ne tulburi? De ce mă privesti în tăcere cu ochii tăi blânzi, convins că dreptatea e de partea ta? Mai curând aș vrea să te văd mânios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru că nici eu nu te iubesc. De ce aș încerca să mă prefac? Nu-mi dau seama, oare, cu cine vorbesc? Știi dinainte tot ce aș avea să-ti spun, o citesc în ochii tăi. Cum aș putea, oare, sã ascund de tine taina noastră? Poate că vrei totuși s-o auzi din gura mea. Atunci ascultă: noi nu suntem cu tine, ci cu El, asta este toată taina noastra! De mult nu mai suntem cu tine, ci cu El; au trecut opt veacuri între timp. S-au implinit opt veacuri de când am primit din mîinile lui ceea ce tu ai lepădat cu indignare, darul din urmă, pe care el insuși ti l-a oferit atunci, când Ți-a infățisat împărățiile pământești. Noi am primit de la el Roma și spada cezarului, decretandu-ne stăpânitorii pământului, singurii lui împărați.”

 

                                      Lector univ.Dr. Vasile Chira

 

                                        Scriitor, filosof și  teolog