PĂRINTELE PROF. NICOLAE FEIER Poezii dedicate dragilor mei părinți, în noaptea în care se deschid cerurile. Veșnică să le fie pomenirea!

.TATĂL MEU

 

Tatăl meu nu a murit,

Tata nu poate să moară,

El rămâne-n nesfârşit,

Aşteptat şi nevenit

De cu zori şi până-n seară.

 

Aşteptat din seară-n zori,

Tata doarme între flori.

Nu aude cum îl plânge

Clopotul din turnu-nalt.

Tata-i soare ce răsare

Pe tărâmul celălalt.

 

 

 

 

 

UMBRA TA, MAMĂ

 

Umbra ta, mamă, e mică de tot

Abia dacă-ncape sub ea un nepot

Şi cum ne umbreai mai demult ca un tei

Pe tata, pe mine, pe toţi dragii mei!

 

Umbra ta, mamă, e mică  şi grea

Şi soarele ochilor tăi stă s-apună

Iar noi alergăm într-o lume nebună,

Copii fără vreme de-a fi lângă ea.

 

Noi nu avem timp, iar când am avea

Izvorul vieţii ne-apune-ntr-o stea.

Şi când ne-am întoarce sleiţi de puteri

Sub umbra ta mamă, vei fi … nicăieri.

 

Deschide-vom poarta pustie a şurii

Şi-un zâmbet şi-un plâns între buzele gurii

Vor şterge uitarea, iar stelele-n car

Opri-vor clipita trăirii-n zadar.

 

 

Alungă-ne mamă din nucul cel mare

Şi nu ne lăsa să cădem… în uitare.

Mai cheamă-ne-n casă la masă pe toţi

Şi laudă-te-n sat cu mai mulţi strănepoţi.

 

Umbra ta mamă e mică, dar vie

Şi tata e viu, deşi e sub glie.

Că nu ar fi umbră de nu ne-aţi fi sori

Şi dor de-nviere şi mari sărbători.