Omagiu Padre Pio

La San Giovanni Rotondo Italia, s-a desfășurat în zilele de 18- 20 noiembrie, 2022  evenimentul cultural – religios „Omagio Padre Pio”. Coordonat cu mare inteligență de președintele F.I.T.P și președinte adj.  I.G.F. - Benito Ripoli, evenimentul se înscrie într-unul dintre cele mai importante și de amploare manifestări la nivel mondial. Mii de pelerini și ansambluri folclorice s-au întâlnit la San Giovanni Rotondo spre a-i aduce un omagiu celui care a fost binefăcătorul și făcătorul de minuni Padre Pio.

Muzică clasică, folclorică și religioasă a răsunat  atât în complexul religiosdin localitate dar și în multe alte locații culturale. Autorități locale și naționale s-au  încadrat în programul acestor zile participând atât la momentele artistice cât și la cele religioase. Două zile de programe muzicale și dans au adus în fața publicului varietatea și frumusețea costumelor populare din Italia. Muzica clasică a însoțit momentele prin vocile unor remarcabili artiști, precum Marialuigi Martina și Dario Sebastani.

Momentul culminant l-a reprezentat slujba specială, oficiată în Biserica Mare a complexului de către înalte fețe bisericești reprezentante ale Vaticanului și în prezența catafalcului cu corpul  neînsuflețit a lui Padre Pio. În acordurile imnurilor religioase și a clopotelor din San Giovanni Rotondo, s-a pornit cu catafalcul spre biserica veche. Mii de artiști și pelerini au însoțit sicriul aducând astfel omagiul lor, celui care a fost Padre Pio.

Depus în biserica veche și străjuit de o gardă de călugări, catafalcul a putut fi văzut în ordine, de către toți cei prezenți. Privindu-l parcă pe fiecare, Padre Pio transmitea tuturor bucuria vieții, prietenia, puterea de a trece peste toate necazurile perioadei, dorința de pace.

Seara finală s-a desfășurat în prezența unor nume deosebite din viața artistică. Silvia Mezzanotte  și grupul de muzică Gospel au realizat momente fantastice cu participarea directă a tuturor spectatorilor.

Au fost momente de neuitat pentru care Benito Ripoli și F.I.T.P. merită toate felicitările. Delegația I.G.F. formată din autorul acestor rânduri, prof. Pahone Pop și artistul foto Florian Coșoiu au mulțumit gazdelor pentru posibilitatea de a putea fi prezenți la acest eveniment extraordinar. Amabilitatea și prietenia cu care am fost înconjurați de către senatorul I.G.F. – Luigi Pompillio, Biroul Executiv F.I.T.P și autoritățile locale și centrale dovedesc profunda noastră, prietenie și colaborare îndelungată.

 

Dorel Cosma