O LUCRARE CU VALENȚE ACADEMICE: ”DOMNEȘTIUL - O VATRĂ MULTIMILENARĂ BISTRIȚEANĂ” A PREOTULUI PROF. NICOLAE FEIER

 

,,Nu, nu, nu”, localitatea din titlu nu este ca oricare alta, cum s-ar putea crede, ci una încărcată de ,,strălucitoare istorie”(NF), cu fapte mari și oameni mari.

    Am lecturat multe lucrări monografice de bună calitate, dar cea în fața căreia se va afla potențialul cititor are valențe cu adevărat academice prin  calitatea istorică a sitului cercetat, abordarea artefactelor și factorului uman, prin remarcabilele calități expozitive auctoriale, prin exhaustivitatea examinării și capacitatea de a conexa singularitatea evenimențială istorică la național și universal.

   Nu e de mirare că, în urma vizitei pe care a făcut-o Nicolae Iorga, însoțit de Vasile Pârvan în ținuturile Someșului și Bistriței, cel dintâi amintește de Domnești,  loc încărcat de fapte mari și amintirea unor oameni mari. în lucrarea sa - ,,Istoria Românilor din Ardeal și Ungaria”: ,,Dar iată numele unui sat: Bileaguul (Domnești-n.a.), asupra căruia nimeni nu poate ridica vreo pretențiune- nici ungurii, nici sașii /../este vechiul Neridonis roman, care și atunci și acum înseamnă ,,satul cu conac” al unor domni ai pământului și monahi în straie negre, care își îndeplinesc jurămintele față de Dumnezeu...Asta stă scris pe altarul lui Jupiter înălțat acolo: IN NERIDONIS ...VOTUM SOLVIT LIBENS MERITO”.

   Surprinzător (pentu mine-n.a.) a fost să aflu că aici, în anticul NERIDONIS (Domnești) a poposit împăratul filosof Marcus Aurelius (Verus Antoninus Augustus), ce a condus între 167-168 post Hr, luptele împotriva costobocilor(dacii liberi). De aceste evenimente se leagă construirea Drumului Romanilor pe Bârgău, până la  Măgura Calului (Piatra Fântânele).

    Dintre toate satele, Domneștiul ,,este singurul care își cunoaște numele din antichitate. Atunci se numea NERIDONIS-DOMN NEGRU”. Despre acesta, distinsul autor bistrițean crede că a fost ,,un  rege tarabostes, dac supus romanilor”, căruia marcomanii (neam germanic nomad) i-au spus astfel lui și locuitorilor de aici: ,,Blak sa Balac –Negru- după sumanul, cioarecii și căciulii –îmbrăcămintea noastră țărănească. De aceea și suntem numiți de germanici valahi –din pricina îmbrăcăminții”. Subsecvent, este evident că nu sașii au fost cei dintâi germanici care au conviețuit cu noi, ci elemente ale marcomanilor, învinși mai înainte de împăratul-filosof, care și-a luat supranumele Marcus.

 

    Până la anul 1265 -detaliază Părintele profesor -  aici a fost sediul unui Palat episcopal ortodox, preluat de catolici printr-un act abuziv de ocupant al regelui Bela al IV-lea. Părintele istoric bistrițean  consemnează  felurite documente, ce amintesc de-a lungul vremii despre Domnești, ținut voievodal și monahicesc național: Bileag, Balak, Neridonis: la 1265 ( ,,Villa seu curtis pontificalis Bylak”- satul și curtea pontificală Bileag), apoi la 1331, 1341,1395, iar în 1402 ,,Belak”(apud.J. Zimermann), sașii numindu-l  în 1920 Biillak, iar românii Bileag.

   În sfârșit, la 1925, satul este numit Domnești, ,,la intervenția lui Vasile Părvan și a lui Nicolae Iorga, aduși în zona Bistriței de către primul Patriarh al României, Miron Cristea”(p.41).  Noua denumire respiră spre noi trecutul plin de fală al străbunilor.  De menționat că Vasile Pârvan a cules ceramică între Domnești și Măgurele –semnalează Părintele prof.Nicolae Feier- iar Șirlingul ,,devine Cucuteni pe Șieu”-azi Măgurele” (p.41)

  Pline de mireasmă istorică sunt relatările despre voievozii locurilor (Osul cel Mare, călugării bessi, din care au descins Basarabii). Autorul consacră un capitol argumentării extrem de pertinente că pecenegii și cumanii nu au nimic în comun cu bessi, așa cum s-a încetățenit oarecum în istoriografia noastră din lipsa de date și oarece suficiență.  În același segment tematic, Părintle Nicolae amintește cu justificată mândrie marea descoperire a vieții sale, pe care o numește ,,încununarea vieții mele de cercetătoral istoriei ” :,,Tatăl nostru, în limba beas-proto-româna”,  la Ierusalim.

  Impresionante sunt paginile cu titulatura ,,Sfincșii de la Domnești” sau cele ilustrate cu artefacte de tipul ,,Idolului tăcerii” ori ,,Zeul somnului” /exprimări prebrâncușiene ce uluiesc de-a dreptul.

  În pofida caracterului pregnant monografic, lucrarea de față este o lectură  antrenantă de la prima până la ultima pagină,  fiindcă autorul are patosul eruptiv din scrierile lui Bălcescu, Odobescu (”Tezaurul de la Pietroasa”) sau Camil Petrescu, înscriindu-se pe linia adagiului didactic latin „utile, dulci”(folositor și plăcut), ceea ce nu este –stilistic- la îndemâna oricui.  Lucrarea se structurează în patru capitole:

   -Domneștiul preistoric și monumentele sale din piatră

  - Domneștiul în antichitatea daco-romană

  - Domneștiul la începutul Evului Mediu

   -Domneștiul de azi.

  Deși este vorba de un topos anume, care coincide fericit cu locul de naștere al autorului, domnia sa nu îl singularizează,  ci dispune de capacitatea integratoare a demersului  solar trasat de marii istorici români, din care îl citează emblematic pe CC  Giurăscu și căruia Părintele profesor îi subordonează ideatic toate cercetările domniei sale cu caracter istoric și istoriografic:

     „Suntem unul din cele mai vechi popoare ale Europei. Noi suntem de aici, în timp ce toți vecinii noștri au venit mult mai târziu în țările pe care le  ocupă acum. Dacii sau geții au fost un popor de elită al antichității, pomenit cu laude  de părintele istoriei, Herodot.Religia dacilor a fost totdeauna un prilej de admirație pentru scriitorii greco-romani. Vitejia și disprețul față de moarte de asemenea. Suntem apoi cel mai vechi popor creștin din Europa...suntem în sfârșit singurii din această parte a Europei, care a izbutit să aibă o viață politică de la întemeierea sa, până azi.”(CCG,,Istoria românilor”)

  Păcat că din pricina fireștilor constrângeri editoriale nu ne putem opri din a releva atâtea fapte, date evenimențiale și umane absolut memorabile ce incită și încântă prin sagacitate, noutate surprinzătoare. Cititorul va avea, ca totdeauna în cazul lucrărilor domniei sale, ocazia unei lecturi de excepție.

   Nimic mai fascinant decât  istoria, această golgotă pe care urcă omenirea. De mai bine de două decenii, preotul prof. Nicolae Feier de la ,,Coroana” (Panta Nossa”) a făcut din istorie obiectul focalizării energiilor sale intelectuale, La început –îmi aduc aminte-  a fost o scânteie de nemulțumire a părintelui, că atâtea fapte mărețe (cum ar fi urmele noastre străbune în istoria Bizanțului  și ale acestuia la noi) zac sub straturi grele de uitare, pentru a  extinde ulterior cercetările, la ținuturile noastre, integrându-le  în cultura națională și spațiul balcano-carpato-pontic.

   Acest magnific demers  de cercetare istorică, lingvistică, arheologică, semiologică, de topo și hidronimie –încă în desfășurare- beneficiază  de  un statut aparte : autorul este  preot,  posedând o granitică cultură teologică și filosofică,  competent a  topi sinergic istoria noastră de popor creștin  în arealul civilizației universale. Cu totul salutară este  alternanța preocupărilor istorice cu   perpetuul  preocupărilor  de  apologetică  și întărire  a credinței ortodoxe bimilenare, la care ne-am referit în numeroase ocazii.

   Cea mai recentă lucrare a domniei sale- semnalată în tilu-  are un puternic caracter  monografic, dar implicațiile toposului în istoria noastră transilvană  o fac să se situeze la înălțimea celor mai  interesante realizări auctoriale ale domniei sale, prin savanta acribie a cercetării, prin  surprinzătoarele, neașteptatele elemente pe care le pune în lumină.

     Dacă la mulți inaintași ai domeniului, ariditatea  te împiedică să parcurgi integral deșertul expunerii, Părintele profesor are capacitatea de a ține la cote înalte interesul  lectorului potențial prin prospețimea stilistică și noutatea surprinzătoare a datelor ce le oferă, prefăcând ,,apa cunoașterii în vinul” pasiunii pentru cunoaștere (ca să parafazăm pe Thomas d=Aquino - ,,doctor angelicus”). Mulțumim lui Dumnezeu că nasc și aici, la Bistrița, astfel de oameni dăruiți de Dumnezeu cu har, înseninând și îndemnând spre cunoașterea celui mai fascinant  roman care s-a scris sub stelele cerești:  istoria lumii.