MINUTUL DE POEZIE VICTOR ȘI VERONICA ȘTIR

cumva în secret

 

copil ca firul de iarbă

de colo colo cutreieră

pe urmele luminii

înțelegând că depărtarea

 

transferă greutate lumii

că melancolia zugrăvește                                                                

în aburii depărtării

chipul iubitei

și astfel tenul ei

mascând

zâmbetul ca o tristețe

de căprioară înainte de a fi

sfâșiată de caninii lupului

mă privește

mizând pe slăbiciune cum

un bătrân sperând că înțelepciunea

este afrodisiacul start

pentru un orgasm cosmic

și un nou început al lumii

 

 barba ca semn al bătrâneții,

părul alb așteaptă vocea de guru

și curgerea aluvionară

a înțelesurilor

pe tărâmul ce izvorăște

din mintea tensionată

și se varsă în marele râu

ce se oprește murind.

 

paloarea

îmbracă existența lui

ca o platoșă cerească

 

entuziasmul ei pierdut

se scurge-rășină

el, precum sângele pinului

intrat in vegetație

și nu se va naște

copilul lor, ci le va da

seacă speranță.

 

ei vor cădea paralel

ca două frunze îmbrățișate

în tristețe

și el se va vedea

ca la începutul

verde

ea se va coborî în cenușă

 

totul cuprins în fire de lumini

de caleidoscopice umbre

în cuburi rotund-paradoxale

ce împrăștie toate culorile

ca un sânge al nebuniei

statuie din minte și ceară

viețile voastre-doi împreună

cantilenă și plans

 

 

 VERONICA ȘTIR

 

 

silvestră

 

balsam

verde muşchiul peste picioarele noduroase ale babei pădurii urlând ca o noapte jucând între felinare

 

 nesincronizare

 

când soarele răsare-n mine în tine poposeşte seara şi scormone încet cu gheara durerea ce-n adânc se-aţine

în miezul zilei, când cu trudă adun şirag de pietre scumpe apare luna ta şi crudă şiragurile mi le rupe

în zori privirea ta uimită mă înveleşte-n stropi de soare dar după chin şi aşteptare e prea târziu, sunt obosită

 

 

 gânduri

 

gânduri călătoare spre cer arse în fulgere, zdrobite de piatră gânduri luminoase eclipsate de gânduri măcinându-te cum un muşuroi de furnici gânduri stresante roi de ţânţari-pirana

 

 

 furtună

 

spintecă aerul cu pieptul greu, picură secunde din aripi, îmi umezesc buzele sunt „dulci în gura mea, dar în burtă se fac fiere", răscolesc nemilos măruntaiele; lilieci orbi încâlciţi în păr se înnorează; mă adăpostesc repede, trăznetul mă surprinde secundele se (lipesc de păr) scurg...

 

 ceasul de nisip

 

nisipul îmi curgea printre degete dulce, auriu râdeam...

a venit o ploiţă şi a umezit nisipul cutremur!

valuri mari cât casa au măturat plaja...

pe o altă plajă, într-o altă vară,

am cernut iar nisip auriu, dar nu mai râdeam; va veni toamna cu sirene luminoase

 

 

 

secunde în cosițe

 

ploile

mi-au udat secundele în cosițe

 

 

vom zbura

 

vom zbura și

o să mâncăm pe săturate miere

cu o lingură de plop, morile de grâu vor vui ciorchinii vor atârna grei, ca sânii mamei zilnic laptele zorilor, prânzul în saloanele soarelui şi cina tainică pe furatelea

voi visa cum cad tremurând şi, când voi ajunge jos,

mă voi trezi mai înaltă cu o şchioapă