JOEL ȘI FLORENCE NE TRANSMIT UN GÂND CALD DIN FRANȚA

Atracția specifică a festivalurilor internaționale este aceea de a descoperi grupuri folclorice, cu toată diversitatea dansurilor, cântecelor și costumelor lor. Fiecare țară este reprezentată de un ansamblu care prezintă și pune in valoare o pagină de istorie, de cultură și de tradiție în toată bogăția sa.

Spiritul uman înflorește grație sociabilității și reperelor comune. Limbajul constituie unul din elementele esențiale. Veștmintele și artele au permis de asemenea crearea identității comunităților pornind de la localizarea lor geografică.

Astfel, sărbătorile, medii propice adunării oamenilor pe fond de divertisment, au devenit vectorul legăturilor și simbolurilor care-i unesc pe locuitorii unui oraș, ai unei regiuni sau ai unei nații.

Este posibil sa fii mândru de propria patrie și să apreciezi traiul in armonie cu celelalte țări. Oricine poate fi un locuitor al lumii, fie deschizându-se altora prin călătorii îndepărtate, fie întâlnind, reuniți, nenumărați artiști și ansambluri într-un singur loc de festival.

Schimburile acestea sunt pentru copii o posibilitate formidabilă de a descoperi lumea. Ele crază un spațiu deschis unei educații care valorizează respectul și prietenia între popoare.

Dezvoltarea mijloacelor de comunicare și mondializarea favorizează deplasările și contactele. Ele permit organizarea unor evenimente de o mai mare amploare cu participarea unor entități folclorice foarte îndepărtate unele de altele.

De aceea putem să-l felicităm pe președintele Uniunii Internaționale a Grupurilor Folclorice IGF, profesorul Dorel Cosma, care este totodată și Directorul Centrului Cultural din Bistrița (Bistrița-Năsăud – Transilvania - România) pentru organizarea de-a lungul multor ani a festivalului « Nunta Zamfirei ». Acest festival reuneste participanți veniți de pe toate continentele, aducând împreună feeria culorilor, frumusețea mișcărilor, vivacitatea ritmurilor și strălucirea vocilor lor.

Departe de efemer: Identitate națională și folclor

 

Foarte recente, noțiunea și sentimentul

Unei identități naționale

O identitate cu conștiința clară

De a avea un destin colectiv

Valori și idealuri în comun

 

Un popor

O istorie o limbă

Un patrimoniu de obiceiuri de tradiții

Un popor cu o structură de stat

O nație

 

Un suflet

 

Cu o moștenire de mari realizări

De amintiri de singularități

Proprii fiecărui popor

Și voința dorința arzătoare

Împreună în respect

De a le reuni

 

De a le ține în viață

Grație Folclorului

 

Etnologii culeg, repertoriază studiază

Științele și culturile populare

Artele și tradițiile

Aceste supraviețuiri care subliniază

Caracteristicile originale și unice ale fiecărui popor

 

Autenticitatea sa

Geniul sau

 

Dincolo de nostalgie sau curiozitate

Folclorul subliniază trăsăturile prețioase ale fiecărei nații

Și îi permite să se reunească

În jurul specificitățilior și particularităților sale

 

Să le perpetueze să le prelungească

Să favorizeze noi evoluții

Până la noi mișcări culturale

Naționale mondiale

Și să dea naștere unei  conștientizări

Unei treziri

 

O trezire

Pentru a sublinia și mai mult

Determinarea de a merge spre o unitate a națiunii

De a o regăsi de a o afirma

Spre însăși cucerirea independenței

 

Cu o identitate națională întotdeauna de reconsiderat

Foarte departe de viziunile internaționaliste

 

Un folclor folcloruri de protejat

Pentru frumusețea singularităților.