GHEORGHE MIZGAN TRANSFRORMĂ SECUNDA EXISTENȚEI ÎN MINUTUL DE POEZIE

 

 

În zumzetul primăverii

E-atât de cald și-atât de bine,

Cu blânde raze peste vii,

În corul din livezi cu-albine,-

Te chem, acuma, poți să vii?

 

E cerul azuriu, senin,

Ochii-n lumină-mi umezesc,

Te văd în ie-n albul in,-

În meri petalele sclipesc.

 

E pace, o resimt în suflet,

E clipa vie a trăirii,

Războiul e-n continuu umblet

Prin spuza veche-a omenirii.

 

Se-ncearcă tehnici de-avangardă,

Moneda ,,Om” a decăzut!

Tratatele încep să ardă,

Pe tron e diavolu-n șezut!

 

Sunt pașii ce-au schimbat istorii,

Tiranii se întrec în horă,

În ritmul crud al terorii,

Se văd la știri din oră-n oră!

 

Revin. E pacea din natură,

O simt, aștept înmărmurit;

Sunt țeapăn, ca într-o sculptură,-

Vin tunete din răsărit!

 

                    (Bistrița, 22 mai 2022)

 

 

Dezastru

 

Privește, sunt flori în grădină,

Iar morții sunt vineți pe drum,

Cartușele zac, în surdină

O maică se-neacă în fum!

 

 

Privește cum ceru-i albastru,

Brăzdat de rachete și foc,

Se-nchide-n potop și dezastru,

Clădiri se dărâmă pe loc.

 

În vuiet prelung de sirenă,

Explozii marchează pământul,

Molozul se-adună-n cangrenă,

Iar praful se-ntrece cu vântul.

 

Războiul se naște din ură,

Iar ura din gândul nebun,

E jale, e trist, iar bravură

Ne duce la gândul străbun.

 

               (Bistrița, 24 mai 2022)