DESCHIDEREA FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR "NUNTA ZAMFIREI" 2013

Sâmbătă,  27 iulie, la ora 20:00, pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu a      avut loc deschiderea Festivalului Internaţional de Folclor “Nunta Zamfirei” 2013.

A fost o zi de mare sărbătoare, tot centrul vechi al oraşului a fost arhiplin. Au fost în jur de 5000 de oameni care s-au bucurat de cel mai mare festival de folclor din România. Spectatorii bistriţeni au fost aşezaţi printe formaţiile prezente, ei simţindu-se incluşi în spectacol şi practic, parte integrantă din marea nuntă.

Primarul Ovidiu Creţu şi directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, Dorel Cosma, naşii acestei nunţi, au oficializat deschiderea festivalului   şi au dat binecuvântarea mirilor

Ansamblurile folclorice etalon ale Bistriţei „Cununa de pe Someş” şi „Balada”  au prezentat un frumos alai de nuntă, specific zonei noastre.

Spectacolul nu a dezamăgit deloc, toate cele 12 ţări au fost energice, unice, autentice şi frumoase.

Ţări precum: Mexic, Argentina, Croaţia, Ungaria, Algeria, Israel, Italia, Turcia, Polonia, Belarus, Germania, România au fost reprezentate cu mare onoare şi fast sâmbătă, într-un spectacol de exceptie cu folclorul internaţional.

 

                                                                  

Gabriel Mihăese