DE LA BUNICI - LA NEPOȚI

Rodica Barteș, astăzi bibliotecară la Biblioteca Județeană B-N este o fostă componentă a prestigiosului ansamblu folcloric Bistrițean ”Balada”. Pasiunea pentru dansul și folclorul românesc a fost preocuparea predominantă din perioada anilor din tinerețe. Întreaga familie a urmat această cale, soțul Radu, fiul Ionuț, sora Alexandra și se pare că în ultimul timp chiar și minunatele sale nepoate. Dacă una dintre ele încă încă mai gângăie pe ritmuri folclorice (are doar câteva luni) cea mai mare - adică cu puțin peste trei ani se pare că-și urmează îndeaproape bunica. Recent la o frumoasă sărbătoare a nunții de argint - Rodica bunica și-a reluat frumosul obicei al datului găinii. Surpriză mare însă pentru toți cei prezenți. De data aceasta a fost acompaniată de superba ei nepoată - Ștefi. Echipată într-o ținută de mare sărbătoare de care nu este străină nici mama ei - Ștefi ne-a făcut o demonstrație uluitoare de continuitate și de apropiere de folclorul românesc. Fără nici o emoție a preluat cu mult talent microfonul bunicii și într-o limbă frumoasă românească - cum rar ne este dat să auzim la copiii de trei ani - și-a rostit textul propriu de urări pentru sărbătoriții zilei. A fost un moment excelent care demonstrează încă o dată forța nemuritoare a folclorului românesc. Felicitări bunicilor, părinților pentru cultivarea dragostei față de valorile neamului românesc.

Dorel Cosma