BISTRIŢA, ÎN REVISTA „FLORILEGE” DIN PARIS

Revista trimestrială de creaţie literară şi artistică „Florilege”, ce apare la Paris promovează cultura bistriţeană prin intermediul unei poezii scrisă de Joel Conte, preşedintele Asociaţiei de Europoezie cu prilejul Festivalului Internaţional de Literatură „Liviu Rebreanu” Bistriţa.
Poezia dedicată directorului Palatului Culturii, Dorel Cosma, scriitorilor şi artiştilor ce s-au aflat pe scena bistriţeană este intitulată „Le chant de Bistrita”. La Festivalul de Literatură „Liviu Rebreanu”, poetul aşază în versuri repere culturale: „Când soarele răsare lin în zare/ Copile, vezi frumuseţea aceasta mare/ Palat al Culturii ce înfrumuseţează viaţa/ Din Transilvania, de la Bistriţa/ Clădirea impune respect şi mândrie/ Cu decorurile sale în perfectă armonie/ Ea construieşte universul ce şlefuieşte lumea/ Superbă ca un templu ce preamăreşte firea”.
Joel Conte, preşedintele Asociaţiei de Europoezie din Paris, apreciat scriitor francez, realizează de ani buni evenimente literare cu ecouri pe întreg mapamondul, multe din ele în colaborare cu UNICEF.
„ De-a lungul vremii, am avut bucuria de a reliza punţi culturale deosebite între micuţul burg transilvan - Bistriţa şi marele oraş al luminilor – Paris. Alături de proiectele noastre importante, amintind aici Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu”, Festivalul Internaţional „Nunta Zamfirei” sau Ziua Culturii Naţionale, în care omul de cultură francez s-a implicat în ultimii ani, am realizat o serie de alte evenimente, amintind aici doar antologiile româno-franceze sau expoziţiile pe care le-am avut cu poezie şi pictură bistriţeană la galeriile pariziene. Nu putem omite din această ecuaţie transmisiunile în direct între radiourile din Franţa şi România, realizate din Turnul Eiffel Paris , respectiv Turnul Bisericii Evanghelice Bistriţa. Toate aceste întâlniri se dovedesc a fi rodnice nu doar în proiectele comune ale Palatului Culturii Bistriţa şi Asociaţia de Europoezie, ci şi în creaţia proprie” ne-a declarat directorul Dorel Cosma.
Poeziile lui Joel Conte legate de Bistriţa sunt prezente în diferite publicaţii din Franţa, fiind ca o oglindă admirativă faţă de cultura noastră. Ideea unei cărţi care să cuprindă toate trăirile lirice ale acestuia este una care merită salutată.

SURSA: https://rasunetul.ro/