BECLEANUL, UN ORAȘ CAMPION ÎN CEEA CE PRIVEȘTE FONDURILE EUROPENE

În exercițiul financiar 2014 – 2020, Primăria orașului Beclean a reușit să obțină finanțare europeană pentru un număr de 10 proiecte, valoarea totală a fondurilor provenite de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea acestui oraș fiind de circa 132 milioane de lei (mai bine de 26 de milioane de euro).

Potrivit directorului general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Vest, Marcel Boloș, cele 10 proiecte din exercițiul financiar 2014-2020 au fost finanțate din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR) și au vizat domenii precum infrastructura de sănătate, educație, social, mobilitate urbană și eficiență energetică. Valoarea totală a celor 10 proiecte a fost de 162 de milioane lei, din care 132 de milioane lei au reprezentat fonduri europene.

După aceste investiții, orașul Beclean are ”cea mai modernă și dotată grădiniță din România și o stațiune de milioane de care se bucură atât turiștii, cât și locuitorii orașului Beclean”, spune Marcel Boloș.

Raimond Petruț, editor AS TV  Bistrița