ȘTIU,ȘI CU OCHII ÎNCHIȘI

Știu,și cu ochii închiși, cum arată sufrageria lui și a celorlalți, mulți, ca el. Daaa, aici era televizorul sovietic, cu peștele de sticlă. În vitrină, balerina descuamată, cu trestioara unui picioruș, ruptă, alături e cerșetorul, așezat arogant, picior peste picior, ca o sfidare la adresa celor care nu au cunoscut vreodată, plăcerea unică a dormitului sub cerul liber, acoperit cu o pătură de stele. Tot acolo, cutia deschisă, în care hodinește pe catifea, Medalii Muncii, clasa a III-a și la fel de aurită, Medalia Jubiliară 40.
Pe raftul de sus sunt actele casei, maieuri, izmene și sub ele, fostul carnet de partid și cel al Coanei Tilinca, membră a FUS. Mobila asta are, în partea stîngă, o vitrină pentru cărți. Acolo încap vreo 10 BPT, și chiar de astea sunt acolo, cu un praf de două degete, pe obrajii deshidratați, decolorați. : Zaharia Stancu, Dimitrie Bolintineanu, G. Topîrceanu, și o fotografie a tov. CEAUȘESCU, curățică, în comparație cu muribundele vecine. Nu, nu aici nu este carpeta cu " Răpirea din Serai": sunt doar doar patru fotografii, înrămate în maro pierit: părinții ei, în costume populare, între ei măsuța rotundă cu vaza, socrul, deșteptu' naibii, care toate le știa, cu mîna stîngă în șold, în căutarea sabiei, probabil. Următorea cu ei doi, la mare țol, ea mireasă, el muncitor la chefereu.
Celelalte sunt cu copiii mici, fata și băiatul, acum, la rîndu-le părinți, în Spania, muică, taman la capătul lumii ! În toate cele patru vestigii cei 6 au privirea fixă, rece, ușor rotunjiți spre un pui de exoftalmie, așa cum le-a cerut fotografa aia nebună, auzi acolo, fimeie și fumează țigări, nebuna !
Blocul lor, cîndva aparținînd întreprinderii, este pe punctul, să se scufunde sub greutatea hainelor puse la uscat, pe sîrmele de la geamuri. Cîțiva copii la joacă. Dar nu îi auzi rîzînd țipînd. Fug neostenit, în cerc, posaci și preocupați. Într-o zi se vor trezi oameni în toată firea: și vor continua să fugă în cerc, posaci, preocupați.
Covidul nu i-a speriat: ei fac ce li se zice, dar, " ho, ho, mai ușor cu săpunul, că nu o să cumpăr de doo ori pe săptămînă, săpun. E 5 lei bucata, mă, ce crezi tu ? "
Da, sigur că am fost la vot ! Ei ne-au mărit pensiile, au avut grije de noi, nu ca ăștia. Se grăbesc spre casă. Ea o să încălzească tocana de cartofi, apoi vor dormi, de după-amiazăz, fiecare pe canapeaua lui. Zgomotele vieții nu urcă pînă la ei. În hol sunt ghetele pline de noroi. Săracii, încă nu s-au apucat să tragă asfaltul la buza blocului. Nu-i de mirare, la cîte treburi au în parlament, la muncă. Balerina vrea să îi spună ceva cerșetorului, dar acesta schimbă picioarele ostentativ: fata îl lasă în pace. Pînă la cină, ea mai deretică, mai iese în fața blocului, cu altele ca ea și fac politică, mai mult schimbă onomatopee, strîngîndu-și nervoase basmalel sub bărbie. El se uită la nițel fotbal, înjură încetișor, dă indicații jucătorilor, se pricepe doar.
După tocana de cartofi cu nițică varză murată, fuga la televizor, ea îl iubește pe domnul cela gras, " cum samănă cu popa Mitriță, Duamne, ce samănă, tot așa, cu ochi dupe obloane ", el îi iubește pe toți fiindcă sunt contra la toate.
În seara aceasta se dă, în reluare, filmul,acela în careu Decebal vorbește fără traducător cu Traian, și îi explică ceva important cum ar fi barză, brînză, viezure. Simte tricolor, e mîndru și respiră adînc aerul de munte al mîndriei de a fi român.
De copiii aceia, aflați în curtea plină cu iarbă murdară, au uitat toți. Aceștia continuă să alerge în cerc: întunericul nu îi deranjează. Întunericul nu e un subiect de discuție: cu el au venit, nu se știe cum, dar au ajuns. Decebal își ia viața.Publicitate.Medicamente. Urmează o emisiune ciudată, un dialog între domnii Pleșu și Liiceanu. Urmărește cìteva minute, cu gura ușor întredeschisă. Adoarme. Și doarme, și doarme...
Cerșetorul o strigă încetișor pe Balerină. Nu îi răspunde nimeni.
Cornel Udrea