ÎNTÂLNIRE LA ”CONEXIUNI” CU RODICA FERCANA ȘI NICULAE VRĂȘMAȘ - SĂRBĂTORIT LA 80 DE ANI !

Marți, 12 noiembrie 2019 la Palatul Culturii din Bistrița a avut loc o nouă întâlnire a Societății Scriitorilor Bistrițeni ”Conexiuni”,în prezența a peste 35 de membrii ai săi. 

Întâlnirea a fost deschisă de președintele societății - ziaristul și traducătorul Zorin Diaconescu, ce a prezentat încă de la început programul Festivalului Internațional de Literatură și Teatru ”Liviu Rebreanu”, ce va avea loc în perioada 27-30 noiembrie 2019, invitându-i la acțiuni pe toți cei prezenți. 

Apoi a urmat prezentarea noii cărți a scriitoarei Rodica Fercana - ”Pastila de buzunar”, apărută la Editura Salon, editor Radu Barna, din Bistrița - carte despre care a vorbit Zorin Diaconescu, Gheorghe Mizgan, Menuț Maximinian și Niculae Vrășmaș, cartea constituită precum o carte de pastile poetice de pe Facebook, cu comentariile aferente, după care autoarea, Rodica Fercana a citit din versurile noului său album. 

Scriitorul, ziaristul și directorul ziarului ”Răsunetul”, Menuț Maximinian a oferit o diplomă de excelență pentru activitatea depusă de Niculae Vrășmaș în realizarea suplimentului ”Gazeta de Bârgău” în paginile acestui cotidian. Au mai vorbit despre cel aniversat - Zorin Diaconescu, Gheorghe Mizgan, Rodica Fercana și bineînțeles sărbătoritul - ce a vorbit despre cărțile sale ”Jurnalul cu Petrescu” - domnia sa find elev al profesorului și scriitorului Radu Petrescu. 

A fost o întâlnire cu adevărat sărbătorească, urmată de necesara și utila poză de grup. 

Al. C. Miloș