Muza adormită sau Muză dormind este o sculptură de bronz creată de Constantin Brâncuși în 1910. Acesta a fost inițial sculptată din marmură, având-o pe baronesa Renée Irana Franchon ca model. Finisând sculptura, Brâncuși a prelucrat mai multe variante în bronz, care sunt acum în muzee din întreaga lume, inclusiv la Muzeul Metropolitan de Artă din New York City și la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris.  La numai doi ani după crearea Somnului, în care fața nu este bine definită din blocul de marmură, Muza adormită realizeaza miracolul: capul alungit, abia atingând suprafata soclului, într-un echilibru fragil; muza este într-o lume aparte, o lume a ei, transmisă de materialul care a creat-o. Brâncuși realizează câteva variante de Muză adormită, un simplu craniu oval bine șlefuit. 
Artistul nu este interesat de detaliile feței, ci încearcă să exprime sensibilitatea figurii prin forma ovoidală, el considerand oul, forma mamă a capului uman. Brâncuși va inaugura seria capetelor de copii culcate pe dreapta, începutul acelei etape care îl va duce treptat spre desăvârșitele forme ovoidale. Stilul lui Brâncuși s-a transformat prin folosirea luciului. Brâncuși realizează două variante, una aflându-se în colecția Katia Granoff, iar cea de-a doua la Institutul de Artă din Chicago . 

Sculptura este un model al unui cap, fără corp, cu marcaje pentru anumite caracteristici, cum ar fi părul, nasul, buzele și cu ochii închiși. În lucrarea A History of Western Art (O istorie a artei occidentale), Laurie Adams spune că sculptura are „o curbiliniaritate abstractă, de calitate și un contur neted care crează o impresie de eleganță." Prin turnarea lor în metal, cu un finisaj fin, aceste sculpturi au „forme arhetipale moderne, autosuficiente".

 

                                         A consemnat Lucian Dobârtă_LuciD /12/ 3/2017