”ILUZII” - POEM DE DANIELA TRANDAFIR

                 

      Iluzii

 

 

    M-am zidit în metafora toamnei

În sângele frunzelor pe pajiștea pleoapelor

S-au asmuțit în vânturile foamei

Ecouri din magma șoaptelor.

 

    Mi-e frică de frică din noi

De întuneric, de boală mi-e frică

Pe scuturi spartane zac iluzii în doi

Solzii plămânilor biciuiți de arnică.

 

    Sub măști ne cresc iluzii de mai bine

Sofisticate, simple, de doi lei

Se umple alveole in suspine

De dorul crizantemelor pe-alei.

 

    Se sting poeți în fald de Citadele

Virală-i nemurirea în ecou

O lumânare stă pe scena verde

Sub ochii lui Rebreanu din tablou.

 

    Venim pe unde, ne-adunăm din pixeli

Cortina se ridică-n bovindou

Ne-mbrătișăm amețitor prin spuse

Ne reclamăm tăcerea-n alt decor.

 

     La Bistrița, la poale de statuie

Pe scenă se adună corifei

Din carantină smulgem poezie

Țâșnind iluzii din piept de semizei.

 

    Împreunate ca-ntr-o rugăciune

Stau timpurile revederii noastre

Sub pâlpâirea toamnei tăciune

Versul ne crește din disipate castre.

 

Daniela Trandafir

27.nov.2020