UN (NE-) SFÂRŞIT CONTINUU

Inapoi la stiri

UN (NE-) SFÂRŞIT CONTINUU

  Un an şcolar este o anume operă la care contribuie şi pe care o definitivează, în egală măsură, elevii şi profesorii. Câte imagini, câte trăiri şi învăţăminte sunt prezente în acest drum, le ştiu doar cei direct implicaţi în viaţa şcolii. O lume a - parte, făcând parte din întreg.

      Dorind ca sfârşitul să încununeze opera, ca-n dictonul latin, am pornit cu elevii din clasa a IX-a „H” (încă, pentru că în curând vor fi a X-a), de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din  Bistriţa, cu fiul meu,  Iacobel, proaspăt absolvent, făcând o binemeritată pauză după un „Sprachdiplom” şi două examene de competenţe, cu cei doi părinţi ai lui Alex, Corina şi Dan Marica, într-o frumoasă şi necostisitoare drumeţie, poposind la câteva obiective de vizitat, ştiute şi neştiute, dar aşezate mai apoi în lada de sărbătoare cu amintiri de neuitat.

       Mai întâi n-am putut să trecem indiferenţi pe lângă satul Prislop, oprind ca de fiecare dată măcar să-i salutăm memoria lui Liviu Rebreanu, păstrată cu sfinţenie aici de Muzeul ce-i adăposteşte „viaţa şi opera” marelui prozator. Apoi, am intrat la Casa Memorială „George Coşbuc”, din Hordou, aşezând un gând de recunoştinţă peste pietrele din curtea- amfiteatru, ca dar la „Nunta Zamfirei”, poezia atât de cunoscută, încât unii nici nu mai ştiu cine a scris-o. Am oprit la Telciu, localitate de sub munte, în trecerea spre Maramureşul istoric, unde gazde ospitaliere  ne-au fost porinţii Teodorei, Letiţia şi Victor Hovrea. Împreună, am descoperit tainele Văii „Saba”, nume ce aminteşte de toponimele lui Sadoveanu din „Baltagul”: „între Suha şi Saba-sa”. Alte aşezări cu rezonanţe arhaice, mitice şi o încărcătură de tradiţii ne-au luminat ochii, care nu se mai săturau de liniştea izvoarelor, de verdele pădurii, de casele din lemn, de câţiva stropi de vară, pentru a nu uita că  „ploaia aduce noroc”.

      Şi, pentru că s-a făcut duminică, ba chiar  Duminica Tuturor  Sfinților, am urcat în vârf de munte, la Buscatu, Telcișor, acolo unde se întâmpla Hramul Schitului, în prezența episcopului Vasile Someșanu. Am văzut credincioși, tineri și bătrâni, urcând și coborând pe jos, în condițiile unui drum prăpăstios, de acces doar pentru  mașini dotate, de teren. O lume pentru care slujbele sunt sărbători din sărbători, pentru care ar face orice osteneală spre bucuria sufletului.  Și nouă bucuria ne-a fost mare când starețul Schitului ne-a invitat la masă, fiind flămânzi şi însetaţi după drumul cu peripeţii: „Seceta a ucis orice boare de vânt/ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ...”, dar am păşit împreună cu clasa mea „ca pe-o altă planetă”, aceea a consolidării unui grup, a faptului de a rămâne împreună, la bine şi la greu, a respectului pentru muncă - planeta lui „mulţumesc” pentru tot.

      Pe stareţ îl cheamă Porfirie Ţanc şi a fost de acord, cu seninătate, să ne vorbească despre istoricul bisericii de lemn, în stil maramureşan, de la Buscatu,  construită de către Siluan Siboia, de primirea statutului ei de mănăstire, din 2012, despre responsabilitatea pe care o are înaintea bunului Dumnezeu. Vorbea frumos, cu ochii larg deschişi, ca cerul, despre credinţa tinerilor, ca una dintre cele mai frumoase valori ce trebuie păstrată.

      Coborâm muntele şi ... „tâmpla apasă pe umeri/ Păşim ca pe-o altă planetă”, trecem iar prin Coşbuc şi Liviu Rebreanu. Şi  e 15 Iunie, ziua lui Eminescu, în Duminica Tuturor Sfinţilor.

 

ELENA M. CÎMPAN