MEDITAȚIE DE PAȘTI 2014

Inapoi la stiri

MEDITAȚIE DE PAȘTI 2014

Paştile ca pâinea cea de toate zilele

„Pâinea cea cerească şi paharul vieţii; gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul.”

(Liturghia Sf. Grigore Dialogul)

Omul este ceea ce mănâncă. Teologul ortodox Alexandu Schmeman lega acest proverb de Sf. Euharistie explicând nevoia de echilibru între mâncarea trupească şi cea duhovnicească.

Sf. Euharistie este singura hrană ce are în ea dimensiunea fizică şi cea spirituală, care conţine moartea şi învierea pentru că materia moartă în timpul Sf. Liturghii devine însuşi trupul şi sângele Domnului Hristos. Cu alte cuvinte se aduce jertfă firească şi ne împărtăşim apoi cu trup firesc şi duhovnicesc totodată, cam aşa cum explică Sf. Ap. Pavel când spune că „se seamănă trup firesc şi înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 44).

Aşa cum filosoful român Constantin Rădulescu Motru zicea că prin mâncare, produsele ce cresc într-un anumit loc sau sol au influenţa asupra dezvoltării noastre fizice, dar şi psihice, deci purtăm locul în noi, tot aşa e şi cu Sf. Euharistie. O mâncăm şi ce este în ea creşte şi lucrează în noi, pe ambele planuri, fizic şi spiritual. Devenim ceea ce mâncăm, sau, spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti.

În contextul celor spuse  mai sus este şi logic să gândim că trupul divin al Domnului Hristos în Sf. Euharistie are, prin mâncare, efect de înduhovnicire a credinciosului.

Omul are nevoie de hrană zilnică pentru a trăi. Acesta este un truism. Ceea ce însă pare a nu fi truism este realizarea constantă că hrana zilnică vine dela Dumnezeu, fie direct, fie indirect. Direct, ca în cazul pelerinajului evreilor în pustie unde la un moment dat nu maiaveau ce mânca şi când Dumnezeu le-a dat mana şi prepeliţele, zilnic, astfel că dacă cineva încerca să oprească ceva pentru a doua zi, ceea ce oprea se strica (Dumnezeu a rânduit acest lucru pentru ca poporul ales să conştientizeze dependenţa sa totală, vitală de El, zilnic) şi indirect, ca în cazurile obişnuite unde cu toţii mâncăm, ce vrem şi ce putem, realizând însă că, deşi noi producem ceea ce mâncăm, muncim într-un fel sau altul pentru a mânca, totuşi capacitatea de a munci produsul pământului, vine tot de la Dumnezeu.

Necesitatea de a conştientiza dependenţa noastră totală de Dumnezeu, impusă în Vechiul Testament în exemplul citat, şi lăsată la libera alegere a omului ca în cazurile obişnuite, este confirmată de rugăciunea „Tatăl nostru” de unde se înţelege că pâinea noastră este zilnică şi se subînţelege că trebuie cerută zilnic, chiar dacă putem opri pentru a doua zi sau pentru mai multe zile.

Deci dacă pâinea, hrana zilnică este vitală pentru om iar Cel ce ne-o dă este Dumnezeu, înseamnă că înainte de toate, relaţia zilnică cu Dumnezeu este vitală.

Sf. Euharistie, trupul şi sângele Domnului reprezintă cea mai bună pâine, dar şi garanţia celei mai intime legături a omului cu Dumnezeu. Şi chiar dacă omul nu trăieşte numai cu pâine, „ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4), cum zice însuşi Domnul către diavolul care-L ispitea în pustie, pâinea euharistică este tocmai Cuvântul, Logosul lui Dumnezeu întrupat în istorie, dat lumii acum sub forma darurilor euharistice.

Invierea Domnului este ca „pâinea noastră cea de toate zilele”, şi mai mult decât atât, pentru că fără Inviere nu există viaţă veşnică. Dacă nu credem că Hristos a înviat, zadarnică este credinţa noastră, avertizează Sf. Ap. Pavel (I Cor, 15, 17). Cu alte cuvinte, logica ecuaţiei mântuirii este aceasta: Învierea Domnului nu este un act ocazional, ci permanent, „de toate zilele”, pentru că la ea se participă în fiecare duminică, în Biserică, iar participarea plenară se face prin împărtăşirea cu Sf. Euharistie, trupul şi sângele Domnului, „pâinea cea cerească şi paharul vieţii”, cum cântăm la Sf. Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite.

Învierea Domnului este euharistia, Paştile nostru cel de toate zilele. Este pâinea sfântă a trecerii „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Trecerea nu este uşoară, ea e primejdioasă şi dureroasă pentru că este îngreuiată de păcat. De aceea este nevoie de vitamina întăritoare, de medicaţia salvatoare care te ajută să treci, să străbaţi, să ajungi. Şi aşa călătoreşti vestind că Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând” şi îndemnând şi pe alţii: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”, Amin.

Pr. Prof. univ.Dr. THEODOR DAMIAN