SĂRBĂTOARE MARE PE 1 OCTOMBRIE - ACOPERÂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

Inapoi la stiri

SĂRBĂTOARE MARE PE 1 OCTOMBRIE - ACOPERÂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

Creștinii ortodocși sărbătoresc, pe 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea amintește de arătarea Maicii Domnului în biserica din Vlaherne.

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată.

La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieste Biserica pe 1 octombrie, spre a ne aminti că prin rugăciune putem primi și noi, în greutățile vietii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

 

Sărbătoarea ”Acoperământul Maicii Domnului” este marcată în calendar cu cruce roșie.

Rugăciunea Cinstitului Acoperământ

”Măicuța noastră cea bună, stăpână de Dumnezeu Născătoare, acoperă-ne cu Cinstitul Tău Acoperământ, izbăvește-ne de tot răul și roagă pe Fiul Tău și Dumnezeul Nostru să mântuiască sufletele noastre. Amin!”

Sărbătoare 1 octombrie 2019. Acoperământul Maicii Domnului. Tradiții și superstiții de Acoperământul Maicii Domnului:

- persoanele care se tund nu trebuie să arunce sau să ardă părul, fiindcă ar putea fi luat de vrăjitoare, care vor face farmece;

- gospodinele prepară plăcinte de post, cu mere sau dovleac;

- vitele trebuie stropite cu apă sfințită, pentru a fi ferite de boli pe timpul iernii;