LA MULȚI ANI DE ZIUA CULTURII!

Inapoi la stiri

LA MULȚI ANI DE ZIUA CULTURII!

  Ziua de 15 ianuarie marchează Ziua Culturii Naționale din România. Este totodată ziua de naștere a luceafărului poeziei românești. Pentru noi bistrițenii – 15 ianuarie mai înseamnă un important eveniment cultural. În 1927- 15 iunie, George Enescu prezintă la Bistrița în primă audiție , creația sa „Sonata a III – a de vioară”. Iată ce scria presa vremii ( Gazeta de Bistrița)

 „În urma inițiativei Comitetului Cercului Cultural a fost invitat maestrul George Enescu pentru un concert la Bistrița, în 15 ianuarie, orașul care până acum în toate turneele a fost neglijat din motive necunoscute. Sala Omnia care era tixită, cum nu s-a mai pomenit în Bistrița, parcă prin aceasta voia să-și manifeste  acum deodată toată admirația, întreg entuziasmul său acumulat de atâția ani, așteptându-l mereu pe marele Enescu.

Să-i facem critică ? Nu, suntem prea mici, prea departe de grandoarea și superioritatea artei sale, nu-i ce să mai putem spune ceva, ce încă nu s-a spus despre Enescu. E suficient doar să amintim, că critica franceză și germană din străinătate și cea americană îl numește cel mai mare artist, interpretator în viață al lumi întregi, cu o culoare de ton și artă în arcuș nemaiauzită. În turneele sala europene pretutindeni îl așteaptă săli de concerte tixite de cel mai pretențios public muzical. Artiști de vioară cu tehnică mare sunt mulți, care îl vor întrece pe Enescu în dexteritatea mâinii stângi, dar în căldura melodiilor interpretate cari se desprind cu vibrațiuni atât de subțire de pe corzile acelei viori, nu-l întrece nimeni. Liniștea perfectă în timpul auditului, aplauzele infinite, admirabilul buchet de flori predat de dl. Dr. Pălăgieșiu cu cuvintele acele frumoase, zâmbetul de mulțumire cu care a părăsit publicul sala și în fine întrunirea din sala de mâncare a hotelului Fritsch, a fost o serie de dovezi, că marele maestru ne-a gravat adânc în sufletele noastre, amintirea acestui concert.

Ce-i cel cunosc pe maestru Enescu vor ști că zâmbetul senin apărut pe buzele sale în timpul aplauzelor după primul punct al programului a fost semnul mulțumirei complete ce a avut-o pentru primirea-i făcută. Această mulțumire l-a făcut , poate, ca fără a-l solicita, să promită, că nicicând nu va mai neglija Bistrița, din programul turneelor sale prin Ardeal.”

Sursa Centrul documentar expozițional

al Palatului  Culturii Bistrița