MARIA BUZĂ: ”MI S-A PĂRUT FANTASTIC SĂ-MI ANIVERSEZ PROPRIA NUNTĂ LA ZAMFIRA!”

Inapoi la stiri

MARIA BUZĂ: ”MI S-A PĂRUT FANTASTIC SĂ-MI ANIVERSEZ PROPRIA NUNTĂ LA ZAMFIRA!”

Maria Buză a fost invitat de onoare al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Folclor Nunta Zamfirei. După concertul pe care l-a susţinut alături de Taraful soţului ei, George Pătraşcu, îndrăgita actriţă a acordat un interviu pentru bistriţeni.

Rep. –Pornind de la poezia lui George Coşbuc, Nunta Zamfirei, an de an la Bistriţa este sărbătoarera folclorului internaţional. Actriţa Maria Buză a transmis prin cântec frumuseţea poporului nostru. Cum i-aţi receptat pe spectatorii bistriţeni?

Maria Buză: - Am avut emoţii, dar am reuşit să le înving prin privirile spectatorilor bistriţeni dornici de a urmări programul nostru care au cuprins piese din repertoriul propriu, dar şi a Mariei Tănase. Nu voi uita niciodată că am urcat pe scenă şi am cântat prima dată piesele Mariei Tănase. În fiecare concert al meu încerc să aduc un omagiu marii doamne a folclorului nostru.

          Rep. – Mereu sunteţi la dumneavoastră cu zâmbetul, cu energia pozitivă. De unde atâtea resurse?

Maria Buză: - De fiecare dată eu trebuie să urc pe scenă cu o bucurie de a face acel lucru, în momentul în care mă aflu cu soţul meu pe scenă şi cu colegii noştri, bucuria mea de a cânta, plăcerea cu care o fac de fiecare dată, nu are cum să nu ajungă la public. Îmi este foarte drag, dar şi foarte greu pentru că avem un public eterogen din toate clasele sociale, din toate categoriile. Este foarte greu să-i mulţumeşti pe toţi. La Bistriţa am întâlnit un public foarte avizat, cunoscător de muzică de calitate a interpretării. Am avut emoţii însă sper să fi electrizat şi de această dată pe cei care ne-au ascultat.

Rep. – Concertul dumneavoastră nu o să-l uităm nici noi, însă nici dumneavoastră, pe scena de la Bistriţa aţi marcat un anumit număr de ani de la propria căsătorie.

Maria Buză – Mi s-a părut fantastic momentul în care mi-am prezentat soţul pe scenă. De fiecare dată vreau să am cele mai potrivite cuvinte care să-l caracterizeze, dar să existe şi acea doză de modestie. Îl apreciez şi mi se pare că este unul din violoniştii foarte importanţi ai ţării. Nu este cunoscut la nivelul la care ar trebui. Are o valoare extraordinară, este un violonist nemaipomenit. Gândindu-mă ce să zic, mi-am adus aminte că noi pe 25 iulie chiar sărbătorim 16 ani de când ne-am căsătorit şi chiar am fost mireasă. Ce putea fi mai frumos dacât să-l sărut şi să-i spun La mulţi ani, dragul meu soţ şi să ne bucurăm de mulţi ani împreună.

Rep.- Aveţi o carieră impresionantă nu doar în teatru şi pe scenă, ci şi în televiziune. Cum reuşiţi să vă rebrenduiţi mereu?

Maria Buză – Nu cred că sunt într-un top, şi dacă sunt, sunt într-un top al inimilor românilor. Important este ca de fiecare dată când eşti în faţa publicului să transmiţi acea bucurie, fie că eşti în postura de actor sau cântăreţ, trebuie să convingi pe omul care te iubeşte că-i meriţi dragostea.

Rep – Cum îi vedeţi pe bistriţeni?

Maria Buză – Întotdeauna când vin în zona asta, spun că vin în altă ţară. Când am intrat în Bistriţa am zis: V-aţi luat paşapoartele? Cum intrăm în această ţară? Suntem cu toţii români, dar atât de diferiţi, fiecare zonă în parte a ţării este fantastică.  Deşi suntem o ţară mică, avem foarte multe zone, eu am făcut dansuri populare peste 10 ani şi peste tot pe unde mergeam la festivaluri internaţionale, dansurile noastre, ale românilor luau premiile cele mai mari. Nu există dansuri frumoase precum cele olteneşti sau cele din Bistriţa, cum se bate la cizmă, cum se fac piruete şi nu mai spun de acea frumuseţe a costumelor dumneavoastră, cu clopul cu păun. Îi fascinăm pe străini, românii sunt fantastici. Suntem cei mai buni, îmi poare foarte rău pentru alţii.

Rep – Într-adevăr, trebuie să fim mândri că suntem români. O aşteptăm şi pe actriţa Maria Buză pe scena bistriţeană.

Maria Buză – Ţinem legătura, mi-aş dori foarte mult.

Rep: -Un gând pentru bistriţeni.

Maria Buză:  - Mulţumim de invitaţie domnului Dorel Cosma, suntem onoraţi şi să aveţi grijă de Zamfira, să nu o fure, pentru că la români se mai fură mireasa. Doamne ajută, să ne bucurăm de zile cu linişte şi pace în tot ceea ce ne înconjoară.