ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL, SĂRBĂTORITĂ LA TÂRGU MUREȘ CU PREZENȚĂ BISTRIȚEANĂ

Inapoi la stiri

ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL, SĂRBĂTORITĂ LA TÂRGU MUREȘ CU PREZENȚĂ BISTRIȚEANĂ

Sub genericul „Din Ardeal în toată ţara”, Consiliul Judeţean Mureş, în colaborare cu Asociaţia Culturală Mureşul Superior, coordonat ă de artistul Ioan Cristian Ţăran, a organizat ample manifestări dedicate zilei Drapelului Naţional.
La Muzeul Judeţean Mureş, secţia de Etnografie şi artă populară, a avut loc un simpozion în cadrul căruia s-a vorbit despre însemnătatea drapelului naţional de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Alexandru Câmpean, şeful de secţie Angela Pop, cercetător ştiinţific Laura Pop, muzeograf Livia Marc, lect. univ. dr. Mihaela Natea. Moderatori au fost artistul Ioan Cristian Ţăran şi cercetătorul ştiinţific Dorel Marc.
Un punct aparte l-a constituit prezenţa prof. dr. Dorel Cosma, managerul Palatului Culturii din Bistriţa, preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, care a vorbit despre simbolistica culorilor din drapelul naţional şi steagurile europene, amintind aici de respectul pe care-l are drapelul naţional în Franţa, Grecia, Italia sau Danemarca prin exemple concrete din întâlnirile la care a participat.
În acelaşi timp, a propus ca autorităţile centrale să găsească o soluţie prin care Ziua Drapelului (26 iunie) să fie sărbătorită împreună cu Ziua Imnului (29 iulie), deoarece nu poţi înălţa steagul fără să cânţi imnul şi nici nu poţi fredona imnul fără să ai steagul. S-a vorbit despre oraşul Imnului naţional – Bistriţa şi manifestările care au fost dedicate, de curând, aici, sub genericul „Glasul Unirii”, unde peste 1200 de artişti, însoţiţi de steaguri, au transmis un mesaj din oraşul care l-a dat pe Andrei Mureşanu, autorul versurilor Imnului naţional.
A fost amintit şi faptul că Societatea Scriitorilor Bistriţeni a aşezat pe clădirea Protopopiatului literere care să ateste că în acest loc a fost Casina Română, locul în care intelectualii vremii s-au adunat, Bistriţa fiind primul oraş ieşit din imperiu şi declarat liber, de aici pornind drapelul naţional spre Alba Iulia.
Pentru Muzeul Mureş şi pentru Asociaţia Culturală Mureşul Superior a fost oferită şi Monografia Palatului Culturii Bistriţa, ce cuprinde peste 120 de ani de cultură de pe aceste meleaguri şi de asemenea revistele „Conexiuni literare” şi „Conexiuni magazin”.