PROCLAMAȚIA DE LA NICULA. UNIRE PENTRU SCRIITORI, UNIRE PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ!

Inapoi la stiri

PROCLAMAȚIA DE LA NICULA. UNIRE PENTRU SCRIITORI, UNIRE PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ!

La o sută de ani de la formarea Statului Român, e timpul să ne gândim și la formarea Literaturii Române.
Dacă pentru istorie e destul să apropii teritorii, consimțăminte, vrere de unire, într-un moment dat, pentru literatură e trebuință de generații, în care operele să crească, să se citească, să se așeze la locul lor, în țară sau în lume.
Poate că niciodată literatura română nu a fost atât de aproape să stea la aceeași masă cu literatura universală, atât de bine văzută la târguri, edituri și institute. De aceea, e timpul să mutăm expresia de ”Românie dodoloață” la ”Literatura română dodoloață”, cu conștiința unei creșteri atât în orizontal, cât și în vertical.
Azi, scriitorii adunați la Nicula, împreună cu starețul Mănăstirii, ocrotitor și ocrotitoare de-a pururi pentru cuvânt, trimitem această Proclamațiecătre frații noștri scriitori, cu îndemnul de-a fi uniți în spiritul literaturii române adevărate, valoroase, triumfătoare acum, ca-n vremi de alte revoluții, de răstriște sau de căutări.
Acum, ne gândim la un Program de urmat, pe puncte:
1. A trecut vremea publicațiilor fără măsură, fără noimă, de dragul orgoliului personal sau de grup. E timpul unei cântăriri a valorii, a cernutului atent, a alegerii bobului de neghină. Este necesară prezența unui critic și a unei critici obiective, astfel încât să nu mai fie mâzgălită foaia cu tot felul de locuri comune, influențe flagrante, rânduri lipsite de valoare stilistică, artistică, ce sună, iar și iar doar ”din coadă”. Să ne urmărească gândul în tot drumul scrisului: ”Creația artistică e un proces sufletesc de esență divină”, scria Liviu Rebreanu, atât de bine și de adevărat. Să nu facem rabat de la literatura ca lucru sfânt, cu tot ce este nesecar unui astfel de concept, apropierii de el.
2. Literatura trebuie să circule. Cronicarii insistau asupra circulației cuvintelor, precum banii. E valabil și acum. O efervescență literară se creează doar în drumurile diverse, în schimburile de experiență, în evenimente organizate cu pricepere, cu scop, cu rost în mersul mai departe, înainte și în sus a ceea ce reprezintă prezența scriitorilor vii, cu cărțile lor, vii, în mijlocul cititorilor, vii, tineri, ne-tineri, în toiul altor evenimente, și ne-literare, pentru a marca latura literară a culturii române, pentru a-i face pe oameni să nu uite de ea și pentru a lua cartea ca însoțire în drumuri diferite, precum o carte de identitate.
3. Ca să fie cunoscută și în literatura universală, literatura română are nevoie de traduceri. Traducerile în limbile de circulație internațională asigură intrarea operelor românești într-un circuit de valori, mult mai bine susținut și care cu greu mai poate fi înlăturat. Pentru acest segment de promovare, e necesară încurajarea traducătorului, prin prezența lui în revistele literare. Nu doar pagini cu traduceri din autori străini, ci și pagini cu traduceri din autori români nu mai trebuie să lipsească din orice revistă literară, din spațiul real sau virtual.
4. Literatura e o artă care se naște. Cu care te naști. Facerea literaturii e o problemă personală, a fiecărui scriitor. Să nu aglomerăm talentul tinerilor creatori cu sfaturi, omorând în ei gramul de nebunie, de libertate a creației. Sunt buni tinerii care scriu bine, nu cei ce scriu ca noi. Să nu transformăm scrisul în atelier de lucru în comun, pe baza exercițiilor de scriere, la modă, care creează după chip și asemănare, devin apoi aserviți unor grupări. E destul să deschidem porțile cenaclurilor literare, cu oameni pricepuți, de formație literară.
5. Totodată, literatura este o stare, e acea ”stare de grație”, rară, dorită, meritată. Să nu mai facem din literatură o trufie, din gingășia ei, un scut. Cu cât sunt unii mai goi, cu atât se laudă mai mult. Oglinda lor literară îi înșeală. Ar trebui să vadă lucrul acesta. Ne întrec ( vorba vine! ) gălăgioșii, papițoii, trufașii, care ( culmea! ) se cred și ei în scurtă vreme ”ouă” gata- gata să-și spargă ... orgoliul. Până când?!...
6. În ceea ce privește limba română, rămasă ”dulce și frumoasă ca un fagure de miere”, de-atâția ani, de-atâția ani, să n-o ciopârțim cu vulgarități, cu împrumuturi lexicale, nejustificate. Să păstrăm expresivitatea textelor noastre, prin grija față de cuvânt, de ceea ce el transmite, frumos, estetic. În literatură, mai mult decât oriunde, azi, mai mult decât oricând, în mulțimea de tentații, valoarea estetică este definitorie, lăsând în umbră valoarea etică.
7. Întoarcerea la/ în biserică este un lucru bun pentru literatură. Dacă nu uităm faptul că bisericile au constituit așezăminte de cultură, de scriere, împreună cu școlile, atunci desfășurarea acțiunilor literare în asemenea locuri binecuvântate ne umple de duh, de spirit și înnobilează gândurile, ideile, exprimările.

Proclamația de la Nicula, 29 martie 2018
Propunere spre difuzare în editorialele revistelor de specialitate

Cenaclul ”Conexiuni”, Bistrița,
Reprezentant, Zorin Diaconescu

Cenaclul ”Cronograf”, Satu Mare,
Reprezentant, Loredana Știrbu

Cenaclul UBB, Cluj- Napoca,
Reprezentant, Ion Mureșan

Cenaclul ”Astra”, Dej,
Reprezentant, Radu Gavrilă

Mănăstirea Nicula,
Reprezentant, Starețul Nicolae